E Toamnă, iarăși, în Cetate,

Cad frunze galbene pe-alei

Când, în surdină, o vioară

Se tânguiește pe sub tei.

O privesc pășind agale,

Pe covor de frunze moarte,

Braț la braț cu o Romanță

Ce-i cânta, doar ei, în șoapte.

M-am apropiat de ele.

Îmi păreau două regine,

Dar Romanța a tăcut,

Când a dat ochii cu mine.

De ce-ai tăcut când m-ai zărit?

De ce-ai tăcut, Romanță?

Că tu și Toamna îmi sunteți

Iubirile de-o viață!

De Toamnă m-am îndrăgostit

Din frageda-mi pruncie,

Când la fereastră pâlpâia

O galbenă gutuie.

De tine-n timp, când ascultam

Cum te cânta Ioana,

Cu brațul plin de crizanteme,

Strângând la pieptu-i Toamna.

Cântă, Romanță, nu te-opri,

Fi una cu vioara!

Cântă, Romanță, nu te-opri,

Vreau să valsez cu Toamna!

Flori Bungete