Nu mai dezbrăca copacii

Tot mereu în prag de iarnă.

Lasă-le haina în spate,

Nu mai fi haină, Toamnă!

Nu mai alunga din codrii

Stoluri mari de păsărele.

Lasă-le și peste iarnă,

C-or fi oboist și ele.

Călătoare-s tot mereu,

Căutându-și altă casă,

Că ești, tu, Mărită Toamnă,

Aprigă și arțăgoasă.

Știu, vei spune:

,,Sunt bogată, Drept urmare, fac ce vreau!”

Nu-i așa, să am pardon,

La-ntrebări am să te iau.

Tot ce-ai strâns acum în brațe,

Singură le-ai săvârșit?

Hai, răspunde la-ntrebare:

Iarna oare a dormit?

N-a cernut zăpadă groasă

Mantie peste ogor,

Ținând cald și umezeală

Să crească toate cu spor?

Nu uita de Primăvară

Câte a mai semănat,

Și-a plouat, din când în când,

Să fie rodul bogat!

Și-apoi, Vara, cea cu soare,

Cât a copt și-a rumenit

Să ai tu ce aduna.

Vreodată le-ai mulțumit?

-N-am făcut-o, ai dreptate,

Dar să știi că nu sunt rea.

Poate un pic răsfățată,

Așa este firea mea!

Dar le mulțumesc acum.

Să pot aduna de toate,

Iarna, Primăvara, Toamna,

Au muncit pe săturate.

Însă ceea ce îmi ceri,

Iartă-mă, nu pot schimba:

Este bine rânduit

Cine pleacă, cine ba!

Căt privește…dezbrăcatul,

Cum o spui tu, metaforic,

E o lege a naturii,

Pentru pomi, e euforic!

Flori Bungete