ALEXANDRU MACEDONSKI (1854-1920)

CÂND TOATE TREC ȘI-MBĂTRÂNESC

Te prinde o AMĂRACIUNE,

Și DISPERAREA încet pune ,

Pe tine stăpânire.

DOR ZADARNIC te cuprinde

Și NIMIC, NICI CHIAR SPERANȚA,

ÎNTRE GROZAV ȘI FRUMOS

Nu îți mai bucură viața.

DIN CE ÎN CE, NĂLUCA UNEI NOPȚI

Îti dă mai des târcoale,

În, NOAPTE DE DECEMBRIE,

Călcând zăpada moale.

PRIN SELBEA-NTUNECOASĂ

O UMBRĂ DE DINCOLO DE STIX,

Amărăciune lasă

Ca și trezirea dintr-un vis.

PALIDA UMBRĂ , ÎN NOAPTEA NEAGRĂ,

Cânta cu MORȚII la CHITARĂ,

Iar RIMELE CÂNTA LA HARFĂ

ÎN NOAPTE caldă de PRIMĂVARĂ.

ROMANȚA GAROAFEI

Ca ,ODĂ LA CONDEIUL MEU,

O tot cânta întru-na

În EXPOZIȚIE LA ATENEU.

Ce de rondele, ce de nopti,

ÎN SUNETUL MUZICII, SUB STELE,

A scris, el, Macedonski

Tot numărând la ele!

OH, SUFLETE ORB

TU CHIAR NU VEZI,

VAPORUL MORȚII navigând

Pe valurile verzi?

POETII-și iau AVÂNT

Însă SENTINȚA-i dată,

STRIGĂTUL INIMII lor

Nu îl auzi vreodată.

TIMPUL DULCE iute trece

Și ramâne numai URA,

VISUL FATAL se destramă

Și rămâne doar țărâna.

VIORISTUL cântă a jale,

ÎN RĂSTRIȘTE-I este greu,

Și ca EPITAF FINAL

ALBASPINA e mereu!

Flori Bungete