După Colombo am pornit la drum spre „Sri Lanka adevărată”. Am luat-o spre centrul insulei, spre zona istorică și cea de dealuri. 80 și ceva la sută dintre turiști urmează același traseu în Sri Lanka: un circuit prin centrul și sudul țării, mergând în sensul acelor de ceas. În nord, puțină lume merge, nu e mare lucru pe acolo. Nordul nu are obiective, (fie ele și fabricate), e mai greu de accesat și ignorat de autorități. Sri Lanka e împărțită între etnicii singhala budiști care populează sudul și central, și cei tamili hindu din nord. Mai sunt și musulmani și creștini în procente considerabile. Sri Lanka este extrem de religioasă, între primele 10 în lume. Asta nu e o problemă, majoritatea sunt budiști și nu își arată religia în mod agresiv și nici nu impun prea multe reguli.  Tuktuk și la gară. Bilet se poate lua pe loc. Primul obiectiv, „orfelinatul” de elefanți Pinawalla”, l-am sărit. La hotel am povestit cu câteva persoane care fuseseră si mi-au zis că este interesant întrucâtva, dar că acum e pur circ pentru turiști. A fost la început o treabă bine intenționată, acum e afacere.  Nu visez la autenticitate, dar am zis totuși să nu încep așa.

Trenul e ca personalele de pe la noi. Sri Lankezii amabili și prietenoși. Anticipând spun că Sri Lanka este între cele mai prietenoase trei locuri în care am fost, lumea ireproșabilă de la cap la coadă. Pe tren am cunoscut o familie. După 20 de minute de vorbit m-au invitat la ei acasă. Cum schimbam trenul pe autobuz în orașul lor am zis să merg. Casa mică și nouă, făcută cu banii câștigați de băiat în Dubai. Un copil, un mic magazin de piese auto din care trăiesc. Ospitalitate impecabilă, mai să taie și o găină, iar apoi s-au urcat 10 metri în pomul vecinului să-mi aducă o nucă de cocos. Mi-am luat rămas bun și am plecat spre Dambulla. Aici de vizitat e un templu în peșteră. Interesant, dar sub ce văzusem în pliante. Dambulla e baza pentru Sigiryia, obiectivul numărul 1 al țării. La cazare o premieră, hotelul ales de mine este una cu spitalul local. Camerele sunt deasupra saloanelor, patron e doctorul, check-in se face (temporar) într-unul din cabinete.  Am povestit cu doctorul între consultații cu pacienții în cabinet. Făcuse facultate în estul Europei și știa despre zonă. De asemenea, fusese doctor în nord pe timpul războiului și mi-a dat o sumă de informații despre cum a fost. Amabilitate extremă și aici. Sigiryia e o cetate pe o stâncă. Mergi pe câmpuri și deodată apare stânca asta, de circa 200 de metri înălțime cu pereții perfect verticali. A fost pe ea cetate și apoi mănăstire budistă. Mai nou este obiectiv turistic în cel mai pur sens al cuvântului. Preț pentru străini 30 dolari, pentru locali sub un dolar. Cu banii ăștia faci turul insulei de două ori cu autobuzele locale, asta ca să vă faceți o idee comparativ. Multă lume se urcă pe o stancă învecinată să evite biletul scump. Merită oricum, a fost cel mai interesant loc din Sri Lanka.

Următoarea destinație – Kandy, centrul turistic cel mai important al țării. Autobuz aglomerat, dealuri multe, se conduce rapid și brusc pentru că au limită de timp la cursă. Kandy e capitală și spirituală a Sri Lankăi, faimos pentru templul unde se păstrează un dinte de-al lui Buda. Sri Lanka e majoritar budistă și dintele e simbolul la tot ce e sri lankez. Înseamnă rezistența în fața hinduismului și Indiei, a invadatorilor musulmani, a coloniștilor europeni. E una dintre puținele relicve lăsate de Buda. Budiști din toată lumea vin să il vadă. Kandy este extrem de turistic, plin de baruri, restaurante, lume care oferă servicii, agenții… Aici a început să se simtă bine turismul de masă, am început să mă simt ca un bancomat.

Următoarea destinație – Nuwalla Ellya. O stațiune cu „design” britanic – case, hoteluri, restaurante, clădiri administrative – toate încearcă să arate ca pe la marginea Londrei. Mare lucru nu e în afară de niște plantații de ceai și vremea rece, dezirabilă considerând cât de cald este în Sri Lanka. Am vizitat și eu o plantație, numită Pedro. Exact ca în filmele de epocă, femeile culeg frunzele de ceai pe dealuri și le cară cu coșuri – rucsac. Și aici turismul de masă a stricat treaba, e mai mult turism decât ceai. Toate plantațiile din zonă organizează tururi, unele au și hoteluri și restaurante, spa-uri. Fac mai mulți bani din turism decât din ceai. Nuwara Ellya e ridicol de scumpă, practic cel mai scump loc în care am fost în Sri Lanka. Dacă știam o evitam stând în unul din satele de pe șoseaua spre Kandy. Am plecat cu speranța că ultimul loc din zona înaltă, Ella, va fi mai satisfăcător.

Ella e la trei ore și ceva distanță cu trenul. Pe peron stress mare, lume multă, mai toți încercând să anticipeze unde vor fi ușile când se oprește trenul. Odată oprit trenul, a început un haos absolut. Chinezii campioni la împins și încercat să ajungă primii în tren. Mai toți cu valize. Indienii i-ar fi mâncat de vii, dar nu erau ajutați de numere, pentru fiecare indian erau minim 10 chinezi. Aici mi s-au terminat iluziile și speranțele. Dacă nu aveam biletul de avion peste o săptămână mă urcam în taxi și direct la aeroport. Cum-necum am reușit să mă urc. Trenul arhiplin, 95 la sută fiind străini. Datorită unei neînțelegeri între două grupuri de chinezi, am prins și loc. Mergând cu spatele și presat de cei care stăteau în picioare, dar tot a fost bine față de alții. Englezi călcând chinezi, ruși împingând nemți și trenul vechi care se zguduia incredibil – cam ăsta ar fi rezumatul. La un moment dat, s-a mai eliberat, lumea a coborât în ceva sat turistic dinainte de Ella. Călătoria ar fi fost extraordinară pentru peisajele ei dacă  erau de vreo 10 ori mai puțini turiști. Dacă era la fel de aglomerat, dar cu localnici nu mă deranja. Așa m-am simțit ca la Disneyland…

Știu că mă repet, dar nu am alte cuvinte … Ella e pur turistică. E satul tipic descoperit de turiști și transformat complet. Pe străzile mai mari nimic altceva decât restaurante și baruri. Ca sa descoperi în Sri Lanka un local adevărat trebuie să cauți bine să vezi. Toți sunt băgați într-un fel sau altul în turism. Prețuri triple-quadruple față de un loc normal. O cafea costă până și de 15 ori mai mult ca într-un restaurant local, adică vreo 5 dolari frumoși. Lumea vine și se bucură de opțiuni și confort. De căutat „the real Sri Lanka”, nici vorbă pe aici, nimeni nu mai speră. Atracții de vizitat în zona Ella sunt o cascadă, un „vârf” care de fapt e un deal mai mare și un pod de cale ferată menționat mai sus. Nimic impresionant în afară de pod, care duce Mickey cu trenulețul ăla al lui.

În Ella am avut parteneri de drum un chinez și o vietnameză. Interesante cazuri și relevante. Băiatul studiase inginerie mecanică și după trei ani de muncă se lăsase și își făcuse o companie a lui de trading. Mai puțini bani, dar timp sufficient să călătorească. Vietnameza era și ea bine dusă la școală, finanțe. Lucrase la banca ei timp de 4 luni fără o zi liberă, ca să poată aduna destule zile de concediu și să vină în Sri Lanka. Treizeci și ceva de ani ambii, nu gânduri de căsătorie, strâns bani sau progres în cariere. A intrat virusul și în ăștia.

A mai rămas marea. Până aici doar Sirigya  a meritat cu adevărat bătaia de cap.Trenul și plantațiile de ceai au meritat și ele, cu indulgență. Dacă nu ar fi fost așa de sufocate de lume și făcute pentru turist, ar fi fost altă treabă.

Răzvan Vulpea călătoare