La știri cam tot ce apare depre Cuba este negativ. Eu cu postările mele am fost la fel, mai tot ce e negativ am subliniat. Nu e corect, în Cuba sunt și lucruri bune. Am intrat în detalii cu partea negativă pentru a vă da o idee despre cum era comunismul în 2016 și pentru a avertiza pe cei ce vor să meargă. Fiind ultima postare e timpul să intram și în pozitiv.
Normal comparăm cu vecinii. Jamaica, Haiti, Republica Dominicană sunt vecinii. Cuba e peste ele, deși comparația este înșelătoare, atât datorită diferenței de system, cât și a istoriei. Cuba dintotdeauna a fost între cele mai bogate colonii. Cubanezii de rând sunt extrem de muncitori și antrepenori. Țara dă vârfuri în mod disproporțional și nu mă refer la muzică sau sport. În SUA cei mai puternici politicieni hispanici sunt Ted Cruz și Marco Rubio, ambii în top 20, ambii „cubanos”, în condițiile în care cubanezii reprezintă doar 3 la sută din cei 50 de milioane de hispanici. În Cuba nu poți cumpăra nimic pe Internet, dar Amazon este fondat de un cubanez-american, Jeff Bezos. Cuba este o țară foarte specială în Hispanoamerica, nici în condiții normale nu ar fi fost ușor de plasat și comparat.
Să o luăm pe rând, lucruri bune:
Educația. O doamnă profesoară pensionară mi-a explicat cum e cu sistemul educativ, cu 10-le cubanez. 10 la sută din bugetul național merge la educație, (în România e 3.5 la sută). Țelul e 10 elevi la profesor, dar în realitate sunt vreo 12. La examenele standard de limbă și matematică, elevii cubanezi sunt peste oricare în emisfera vestică, SUA inclusă. Practic nu există abandon școlar, vrând – nevrând toți termină. Nici nu prea au alternativă, ori studiezi ori la câmp, ca pe vremuri în Romania. Un procent mare fac studii superioare. Surprinzător a fost să văd câte alternative de a studia au, clase seara, în week-end, de la distanță, fără frecvență, orice numai online nu.
Un exemplu. Într-o zi stăteam pe o bancă în parcul cu wi-fi în Santa Clara. Câteva eleve în uniformă se pun pe bancă lângă mine. Primul an de liceu, vreo 14 -15 ani. Mă întreabă ceva de telefon, apoi clasicul de unde ești, etc. Le întreb de școală și îmi răspund că se pregătesc de medicină. Ce medicină la 14 ani, mă gândesc că nu pot să mă mintă, coincid în ce spun. Le tot întreb și intră în detalii, își știu viitoarele specializări pe care le vor studia în facultatea de medicină. Cuvinte pe care le-am uitat până să ajung să le caut pe google, în afară de anestezist nu am înțeles nimic. Se pare că încep devreme în paralel cu liceul, ceva clase pregătitoare și vizite de informare în spital încă din școala generală.
Sistemul medical. Rezultat la ce am scris mai sus, Cuba este țara care dă cei mai mulți medici la mia de locuitori. Toată lumea are acces la sistemul sanitar, gratis. Probleme există și aici, lipsa medicamentelor și echipamentului. Embargoul nu exceptează medicamentele. Farmaciile sunt goale, trebuie să te descurci să gasești medicamente. Orice cubanez îți zice cș „durahina” e cel mai bun medicament. Sunt ironici, bineînțeles, este singurul medicament mereu dispinibil și doctorii le prescriu pentru orice problemă ar avea. Când am răcit și am mers la farmacie în Guantanamo nu aveau nici măcar durahina, mi-au dat ceva pe bază de ulei de lavandă pentru dureri în gat. Nici aspirină sau paracetamol nu aveau.
Siguranța și ordinea. Rata criminalității este foarte mică, deși este în creștere. Pedepse mari, miliție multă și puternică. Mă tot temeam că o să îmi fure bicicleta. Niște băieți mi-au explicat că dacă mi-o fură îi ia la interogatoriu pe toți care stau pe o rază de 100 de metri, o cuadra. Adică vreo câteva sute de oameni. Eu, păgubitul merg acolo și trebuie să recunosc hoțul. Dacă îl recunosc, acesta primește pușcărie. O zi pentru fiecare euro, 5 ani pentru bicicleta mea. De multe ori iau pușcărie care n-a făcut nimic, străinul nu recunoaște bine fețele de cubanezi. Automat aceia din zonă nu tolerează hoții. O fată îmi spunea că periculos este în jurul sărbătorilor de iarnă, că dacă nu reușesc să facă rost de bani de carne, atunci fură. Oricum nu se compară cu nimic din America Latină, consider Cuba cea mai sigură țară.
Relațiile sociale. Lumea se cunoaște, vorbește, ideea de comunitate este la un nivel extrem. Îți cunoști zeci de vecini. Într-o zi, în piață o bătrână tot îl întreba pe un vânzător ceva. După ce i-a repetat de vreo câteva ori, băiatul, un afro-cubanez de vreo 20 de ani musculos și cu trei capete mai mare ca bătrânica, îi zice „muchacha (fată), ce nu înțelegi, ți-am tot barrio (cartierul) de atâtea ori că nu avem“, spre râsul a mai mulți vânzători. M-a surprins conversația, am intrat în vorbă cu unul dintre ei și l-am întrebat cum de o cunoaște tot barrio. Mi-a zis că este o doamnă care nu mai are pe nimeni și că toată zona o cunoaște și supraveghează. Dacă nu apare o zi cineva din zonă merge să verifice acasă la ea.
Lipsa claselor și fițelor aferente. Deși unii au clar mai mult ca alții, case în zone bune, o mașină, fie ea și veche, telefoane de ultimă generație trimise de cei plecați, haine, etc – niciodată nu am văzut vreun fel de comportament special. Se pare însă că treaba începe să se schimbe, doamna profesoară menționată mai sus îmi spunea că cei mai tineri au început să „ostenteze”, să o citez, „poți să ai și două Panda, nu trebuie să ostentezi”. Panda este o marcă de televizor chinezească, se asamblează din piese chinezești în Cuba și e pe lista tuturor, un fel de Telecolor sau Cromatic, dacă mai știți cum erau.
Nivelul rasismului. Nimeni nu mi s-a plâns în toate conversațiile pe care le-am avut. Populația este amestecată, sunt destui oameni cu păr șaten sau blond. Dacă ar fi să aleg un lucru bun făcut de comuniști ar fi numărul de oameni de culoare care au reușit să avansaze social și profesional. În Cuba, într-o lună am văzut mai mulți doctori negri decât în SUA în 15 ani. Un exemplu, o domnișoară de culoare de vreo 1.60 și 100 de kg care a dansat fără întrerupere o oră la terasa de la casa particular unde stăteam. La un moment dat a zis că gata, pleacă, mâine are multe operații. Operații de ce, am întrebat vizibil uimit? A început să îmi înșire. În veci nu m-aș fi gândit că e chirurg și asta datorită înfățișării, rasei. Prima dată când am picat în capcana rasismului.
Rația, casa și îngrijirea minimă. Rația de 3 kg de orez și un copan de pui pe lună e ridicolă, dar este. În Cuba nu rabdă nimeni. Nu există oameni fără casă, sunt mulți care stau în condiții mai puțin decât ideale, dar au acoperiș. Nu există bătrân sau om al străzii abandonat.
Sportul. Atât cel de masă, cât și de performanță, se face sport. La maraton am rămas uimit de câți cubanezi erau. Cu teniși chinezești și tricouri din altă epocă, dar alergau. Au facilități pentru a face performanță, săli, terenuri, echipament. Am întâlnit pe o șosea la ieșierea din Havana lotul național feminin de ciclism, biciclete de mii de euro, echipament la fel. De unde și de ce bani pentru așa ceva – nu știu.
Libertățile, câte sunt. Am văzut tot felul de manifestări ale religiei, de la adunări de vodoo până la slujbe ortodoxe. Nimeni nu are nimic cu biserica atâta timp cât biserica își vede treaba ei de biserică. Pe de altă parte, preasfințiții cred că ar tăia la trestie până la adânci bătrâneți dacă ar face în Cuba ce fac în România. Filme americane peste tot, chiar și din cele cu spioni și tentă anticomunistă și așa mai departe. Internet liber, nu îți blochează niciun site. Că știu tot ce ai făcut online e altă treabă. Faptul că poți face o mică afacere, foarte controlată și taxată, dar se poate. Rockeri, punkeri, nu îi bate nimeni. Libertate și toleranță sexuală, nu are nici o treabă partidul, chiar se pare că încurajează.
Rezistența la îndoctrinare. Lumea știe, înțelege, nu trăiește în nori. Nu a reușit să îi prostească nici Fidel, nici propaganda americană. Opinia predominantă este că nu e bine, sistemul nu funcționează. Dar imediat îți spun că problema mai mare e SUA, că embargoul afectează oamenii de rând, ai partidului au de toate. Dacă ar pica Raul Castro mâine, aș zice că în 5-10 ani ar fi reales democratic.
Sentiment antiamerican nu este, lumea îi vrea pe americani, ca turiști. Când intri în detalii treaba se schimbă. „Lupta leului cu maimuța priponită“, e o expresie favorită a cubanezilor. De câteva ori am îndrăznit și am întrebat ce ar face dacă i-ar invada SUA, răspunsul a fost același, am lupta. Mulți îți spun de cum era Cuba până la Fidel Castro. Rău cu comuniștii, rău fără. Sunt departe de a fi visători. Foarte diferită opinie față de România unde încă se idealizeaza foamea interbelică și se blamează comunismul pentru tot și toate. Cuba cred că are viitor indiferent dacă pică sau nu pică partidul comunist.
Răzvan Vulpea Călătoare
