Codul penal a fost recent modificat de Legea nr. 186/2021.
A fost introdusă o nouă infracțiune, aceea că „Fapta persoanei care, luând cunoștință de comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, de trafic și exploatare a persoanelor vulnerabile ori contra libertății și integrității sexuale, săvârșite fată de un minor, nu înștiințează de îndată autoritățile, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.”
Introducerea acestei noi infracțiuni în legislația noastră produce efecte cu privire la părinți, colegi, vecini, profesori care iau la cunoștință de o faptă de abuz sexual, trafic sau exploatare asupra unui copil.
Sursa: Societatea civilă profesională de avocați „Gabriel Cioacă & Asociații”