În noaptea de 21/22 iunie 1941, la ora 04:15, România intra în război alături de Germania, pentru eliberarea Basarabiei și Bucovinei de Nord de sub ocupația Uniunii Sovietice.
Ofensiva româno-germană de pe frontul Prutului a fost denumită „Operațiunea München”, operațiune ce făcea parte din ofensiva generală ce purta numele de „Operațiunea Barbarossa”.
După miezul nopții de 21 spre 22 iunie 1941 în prezența generalului Eugen von Schobert, comandantul Armatei 11 germane şi a ofițerilor de stat major români şi germani, generalul Ion Antonescu ține următorul discurs:
,,Domnule general, domnilor, vă anunț că în această zi a sosit ceasul luptei pentru a şterge pata de dezonoare de pe fruntea ţării şi de pe stindardele armatei.
Peste puţin timp, în faptul acestei zile, armata ţării va primi ordin să treacă Prutul spre a împlini trupul ţării, aşa cum a fost lăsat de la Basarab!”.
Începutul acțiunilor militare a fost comunicat ofițerilor fix la miezul nopții, iar trupei la orele 3.
Armata română traversează Prutul cu un număr de 325.685 de militari români distribuiți în 12 divizii de infanterie, o divizie blindată, o divizie de infanterie rezervă, o divizie de grăniceri, 3 brigăzi de munte, 3 brigăzi de cavalerie și 2 brigăzi de fortificații, alături de 5 divizii de infanterie și blindate germane, formând „Grupul de Armate General Antonescu”.
Acțiunile de luptă au fost sprijinite de Flota 4 aeriană germană și de Gruparea Aeriană de Luptă română, compusă din 3 flotile de aviație de bombardament, 1 flotilă de aviație de vânătoare, 1 flotilă de hidroaviație, escadrile de recunoaștere, legătură și observație.
Marina militară română dispunea de 39 de nave de luptă mai importante, din care 22 la Marea Neagră și 17 pe Dunăre.
Operațiunile militare de eliberare se încheie pe 26 iulie 1941, când armatele sovietice sunt alungate de pe tot teritoriul Basarabiei.
Ordinul generalului Ion Antonescu:
,,Ostași!
V-am făgăduit din prima zi a noii domnii și a luptei mele naționale să vă duc la biruință, să șterg pata de dezonoare din cartea neamului și umbra de umilire de pe fruntea și epoleții voștri.
Azi a sosit ceasul celei mai sfinte lupte, lupta pentru drepturile strămoșești și a bisericii, lupta pentru vetrele și altarele românești de totdeauna.
Ostași! Vă ordon: treceți Prutul!
Zdrobiți vrăjmașul din răsărit și miază noapte. Dezrobiți din jugul roșu al bolșevismului pe frații voștri cotropiți. Reîmpliniți în trupul țării glia străbună a Basarabilor și codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele și plaiurile voastre.
Ostași!
Plecați azi pe drumul biruinței lui Ștefan cel Mare ca să cuprindeți cu jertfa voastră ceea ce au supus strămoșii noștri cu jertfa lor. Înainte! Fiți mândri că veacurile ne-au lăsat aici strajă dreptății și zid de cetate creștină! Fiți vrednici de trecutul românesc!
Ostași!
Înainte!
Să luptați pentru gloria neamului! Să muriți pentru vatra părinților și copiilor voștri!
Să cinstiți prin vitejia voastră amintirea lui Mihai Viteazul și a lui Ștefan cel Mare, a martirilor și eroilor căzuți în pământul veșniciei noastre cu gândul țintă la Dumnezeu!
Să luptați pentru dezrobirea fraților voștri, a Basarabiei și Bucovinei, pentru cinstirea bisericilor, a vieții și căminurilor batjocorite de păgânii cotropitori!
Să luptați pentru a ne răzbuna umilirea și dreptatea!
V-o cere Neamul, Regele și Generalul vostru.
Ostași!
Izbânda va fi a noastră.
La luptă!
Cu Dumnezeu înainte!
Generalul Ion Antonescu, 22 iunie 1941”.
Prof. Petre Cristin