Primele atestări privitoare la existența unui serviciu de poliție pe teritoriul actual al Țărilor Române datează din vremea lui Neagoe Basarab.
În secolul XIV apar primele documente cu privire la instituţia “Marelui Vornic”, ale cărui atribuţii se limitau pe atunci la paza Curţii domneşti şi judecarea slujbaşilor de pe lângă Curte.
Marele Vornic avea ca subaltern pe Vătaful de Vânători, care era, de fapt, comandantul gărzii personale a domnitorului. Iar primul Vătaf de Vânători cunoscut în istoria românilor este Neagoe Basarab.
Odată cu trecerea anilor, atribuţiile Vătafului de Vânători schiţează aproape toate serviciile poliţiei contemporane, fiind considerat ca „strabunicul” prefectului de poliţie.
Primele atestări despre poliţie în spaţiul românesc datează din vremea lui Neagoe Basarab şi Mihai Viteazu, când se menţionează în documente instituţia Agiei.Continuă în timpul domniei lui Mihai Şuţu, perioadă în care se organizează paza Bucureştiului, se emit primele acte de identitate şi se reglementează portul armelor.
Mai târziu, ca urmarea a influenţei turcești, este menționat pentru prima dată în documente,termenul de„agă”, mai întâi în Țara Românească – în 1567, apoi în Moldova – în 1592.
„În secolul XVIII, în vremea lui Nicolae Caragea, prin oraș mișunau spionii orânduiți de domnitor „într-adins”, după semnalul de seară era interzis umblatul pe străzi fără felinar, iar prăvăliașii nu mai aveau voie să vândă șoricioaică și iarbă de pușcă”, scrie Vasile V. Dașkevici în cartea „Istoricul Poliției Capitalei. Fosta Agie”.
In 1821, Tudor Vladimirescu acorda scutiri de taxe şi impozite celor însărcinaţi să menţină ordinea publică şi să apere proprietatea cetăţenilor.
În anul 1822 domnitorul Grigore Dimitrie Ghica i-a înmânat Marelui Agă Mihăiţă Filipescu, şeful poliţiei din acele timpuri, drapelul pe care este cusută sigla Steagului Agiei.
Alături de siglă se află o ghirlandă din aur în interiorul căreia este înfăţişata scena Bunei Vestiri.
Prin Regulamentele Organice din anul 1831, Agia a devenit Poliţie şi s-a creat Poliţia din Capitală, atribuţiile fiind apropiate de cele actuale:ordinea, paza oraşului în timpul nopţii şi păstrarea liniştii, supravegherea tuturor persoanelor care intrau în oraş.
În 1848, sub domnia lui Gheorghe Bibescu, are loc reorganizarea poliţiei, Vel Aga se transformă în şeful Poliţiei Capitalei, titlu care se va schimba în „Prefectul Poliţiei”, iar în 1868 în acela de „Prefectul Poliţiei Capitalei”, căruia i se subordona și Guardia municipală.
Pe 9 iunie 1850, domnitorul Ghica Vodă va emite “Cronica polițienească” prin care, în cele 158 de articole, erau reglementate sarcinile “înaltei poliții” și „obișnuitei poliții”, ceea ce a constituit momentul creării primei structuri centrale cu atribuții în organizarea și coordonarea activităților polițienești.
Legea de organizare a poliţiei a lui Alexandru Ioan Cuza (4 noiembrie 1860), a fost urmată ulterior, în anul 1861, apariția unui Serviciu de circulaţie , devenit necesar în urma înmulţirii mijloacelor de locomoţie (caleşti, birje, carete, căruţe de povară etc.)
Prin Legea comunală din anul 1864, primăriile aveau dreptul la o poliţie comunală, condusă de primar, iar în oraşele cu peste 3.000 locuitori conducerea putea fi încredinţată unui funcţionar numit prefect de poliţie.
În Legea lui Vasile Lascăr (1903), competențele poliției sunt extinse și relațiile cu celelalte structuri ale statului sunt mult mai bine reglementate. „Orice alte reforme pe care le vom face, oricât de bune și de utile”, a declarat ministrul de Interne, Vasile Lascar, în declarația de motive a Legii Poliției, ținută la Senat la 25 ianuarie 1903, „ar fi de prisos dacă am fi avut a garantat mai întâi ordinea publică și securitatea internă a statului. ”
Prima lege modernă de organizare a Poliţiei Române poate fi considerată Legea pentru organizarea Poliţiei Generale a Statului, votată în Senat la 6 iulie 1929 şi de Cameră la 8 iulie 1929, lege care stabilea că Poliţia Generală a Statului exercită autoritatea pe întreg teritoriul ţării, fiind organul de stat însărcinat cu asigurarea ordinii interne, pazei, liniştii publice şi siguranţei naţionale.
Prin Decretul nr. 25 din 23 ianuarie 1949 în România comunizată de ocupanții sovietici se înființează Miliția așa zis ”populară”, un organ de bază al represiunii comuniste.
După reorganizarea administrativă din anul 1968, prin Legea nr. 21/1969 s-a creat un nou cadru organizatoric prin înfiinţarea Inspectoratului General al Miliţiei şi a inspectoratelor judeţene de miliţie, devenite din anul 1973 miliţii judeţene.
După răsturnarea regimului comunist, prin Decretul – Lege nr. 2/27 decembrie 1989 se reînființează Poliția Română ale cărei competențe vor fi reglementate, ulterior, prin Legea nr. 26 din 18 mai 1994 și prin Legea 218 din 23 aprilie 2002.
Muzeul Poliţiei Române se află pe Calea Domnească din localitatea Târgovişte, singurul muzeu de acest gen din ţara noastră.
