You are currently viewing Nelu Tătaru: „Mă uit cu durere cum din eroi am ajuns să fim consideraţi asasini.”

Nelu Tătaru: „Mă uit cu durere cum din eroi am ajuns să fim consideraţi asasini.”

  • Post category:Sanatate

Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătăţii şi actual preşedinte al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor, a declarat, în cadrul unei conferinţe, că priveşte cu durere cum membrii personalului medical care luptă împotriva COVID-19 au devenit din „eroi”, „asasini”, aluzie la scandările unora dintre cei care protestează faţă de măsurile impuse de autorităţi.
„Am putut trece peste un an foarte foarte greu. Astăzi mă uit oarecum cu durere, când văd că din eroi am ajuns asasini. Mă uit cu durere când ştiu că toţi, cu mâinile goale, fără echipamente, fără materiale sanitare, fără teste, doar cu perspectiva la orizont a unui vaccin, au fost acolo”, a spus Nelu Tătaru.
Fostul ministru a mai spus că sistemul medical ar avea nevoie de „un declic”, iar implicarea actorilor politici ar trebui eliminată:
„Haideţi să recunoaştem că sistemul medical românesc are nevoie de un declic. Haideţi să recunoaştem că sistemul medical românesc, în acest moment, că este minister, că este în subordinea autorităţilor locale beneficiază de Consilii de administraţie mai puţin profesioniste, numite politic. La fel nu mă feresc să repet că 80% dintre manageri nu au ce căuta acolo. Haideţi să lăsăm oamenii competenţi să conducă aceste unităţi medicale. Haideţi să nu lăsăm politicul să infiltreze anumite interese, anumiţi oameni, pentru a putea face un act medical de calitate”.