Patru zile perfecte, 09 – 12 iunie 2022, pentru delegația ACS Koryo formată din 13 sportivi, antrenor – Andrei Marinoiu, arbitru mondial – Viorel Marinoiu, care au adus României 21 de medalii de la Campionatul Mondial și Campionatul European de karate Shito Ryu pentru copii, minicadeți, cadeți juniori și seniori, desfășurat în localitatea Varazdin din Croația.
Sportivii clubului, selectați în Lotul de Karate al României, pentru Campionatele European și Mondial de karate Shito Ryu, au dat dovadă de hotărâre și curaj luptând cu demnitate și onoare pentru tricolor, reușind performanța ca Imnul National al României să se audă de 9 ori în superbul centru sportiv polivalent din Varazdin, Croația, tot de atâtea ori tricolorul românesc să fluture pe cea mai înaltă treaptă. Karateka ACS Koryo care au urcat pe prima treaptă a podiumului la Campionatul Mondial de Karate Shito Ryu, au fost: Ioneci Darius – Kata C3 (10 – 11 ani); Dumitru Ilinca – Kata C2 (10 – 11 ani); Stoian Denis – Kumite MNCDT (12 – 13 ani);
Sportivii clubului nostru care au intrat în posesia argintului la Campionatul Mondial de Karate Shito Ryu au fost: Rotaru Maria- Andreea – Kata C1 (8 – 9 ani); Constanzo Isabella – Kata Juniori (16 – 17 ani); Stoian Denis – Kata MNCDT (12 – 13 ani).
Medalii de bronz la Campionatul Mondial au fost obținute de: Constanzo Isabella – Kata U21; Simion Ilinca – Kata Junioare (16 – 17 ani); Ungureanu Ștefania – Kata C2 (10 – 11 ani); Nedelcu Georgiana – Kata Cadeți (14 – 16 ani); Dumitrașcu Cosmina – Kata MNDCT (12 – 13 ani).
Podiumul Campionatului European de Karate Shito Ryu a arătat astfel:
Medalie de aur: Rotaru Maria- Andreea – Kata C1 (8 – 9 ani); Dumitru Ilinca – Kata C2 (10 – 11 ani); Ioneci Darius – Kata C2 (10 – 11 ani); Stoian Denis – Kata MNCDT (12 – 13 ani); Constanzo Isabella – Kata U21 (18 – 21 ani); Echipe feminine Kata Seniori – Constanzo Isabella, Simion Ilinca și Băneașu Michelle.
Medalie de argint: Dumitru Inna – Kata C2 (10 – 11 ani)
Medalii de bronz: Simion Ilinca – Kata Juniori (16 – 17 ani); Dumitrașcu Cosmina – Kata MNDCT (12 – 13 ani); Ungureanu Ștefania – Kata C2 (10 – 11 ani);Constanzo Isabella – Kata Junioare (16 – 17 ani).
Echipa de kata feminin Cadeți (12 – 15 ani) formată din Nedelcu Georgiana; Oancea Melania; Păulescu Julia au reușit să obțină medalia de bronz.
Un drum încununat de success pentru cea mai mică sportivă a clubului ACS Koryo, fiind la prima sa participare – Rotaru Maria Andreea (8 ani), elevă a Colegiului Național Pedagogic „Constantin Cantacuzino” din Târgoviște, care a obținut titlul de Vicecampioană Mondială și Campioană Europeană karate Shito Ryu, lucru cu care ne mândrim.
Moment extrem de emoționant atât pentru sportivii aflați pe cea mai înaltă treaptă a podiumului cât și pentru antrenori, părinți, întreaga delegație aflată la competiție. La fel am simțit și pentru cucerirea celor 4 medalii de argint și Titlul de Vicecampioni, precum și pentru cele 8 medalii de bronz care au completat zestrea de 21 de medalii cucerite de delegația ACS Koryo.
Viorel Marinoiu – presedinte ACS Koryo