De zeci de ani îmi iau energia pentru sezonul de toamnă-iarnă de aici, dar niciodată n-am văzut pe platoul Padina-Peștera și sus la Babele, atâția oameni.

Ar putea fi o veste bună, semn că românul începe să iubească muntele. Dar nu e neapărat așa.

Pentru mulți, mersul la munte presupune o cursă cu mașina de jos de la Cuibul cu Dor până pe platou și maxim o plimbare pe jos de la Zănoaga la lacul Scropoasa sau o tură dus-întors cu telecabina de la Peștera la Babele, unde musai trebuie să se cațere pe Sfinx pentru un story pe insta.

Din păcate, puțini dintre cei care ajung aici, au auzit de Peștera Ialomiței, de Canionul Horoabelor, de Drumul Grănicerilor, de Șaua Stunga sau de Vârful Omu.

Eu sunt împăcat că pasiunea mea pentru munte am reușit să o transmit copiilor mei și sunt convins că atunci când vor crește, pot fi ghizi pentru prietenii lor pe aceste trasee.

Și mai am o mulțumire. Invariabil, la fiecare urcare, există minim o persoană care face lucrul ăsta pentru prima oară și mă întreabă apoi, când se mai organizează o nouă ieșire.
De unde trag concluzia că i-a plăcut și că până acum n-a experimentat așa ceva pentru că, probabil, n-a avut anturajul potrivit.

Ce vreau să spun e că niciodată nu e prea tărziu pentru a schimba ceva în comportamentul nostru, mai ales când schimbarea ne poate aduce imense beneficii, în special legate de sănătate.

Așa că, alegeți muntele! Dar gustați-l în drumeții, nu prin parbrizul mașinii.

GABRIEL CIOACĂ