♦ Ora 2.00. Ernest Urdăreanu informează (prin telefon) pe regele Carol al II-lea despre Nota ultimativă sovietică privind cedarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei.
• ,,Această ştire – avea să consemneze suveranul – m-a trăznit ca o lovitură de măciucă şi m-a revoltat în cel mai înalt grad. Este un lucru aşa de oribil, încât nicio minte românească nu poate să-l conceapă. Oricari ar fi riscurile, părerea mea este că trebuim să rezistăm la astfel de injoncţiuni şi să ne ţinem la ceea ce am spus atât de des, că, dacă vom fi atacaţi, ne vom apăra”.
♦ Ora 4.00. Ministrul Apărării Naționale ordonă trupelor române aflate în Basarabia și Bucovina să intre imediat în dispozitiv de luptă.
♦ Ora 8.30. Ion Gigurtu, ministru român de Externe, informează pe Wilhelm Fabricius că ,,după atitudinea de până acum a regelui ne putem aștepta la război”. Roagă ca în această situație Germania ,,să țină în frâu Ungaria și Bulgaria”.
♦ Ora 9.00. Ion Gigurtu prezintă regelui Carol al II-lea Nota ultimativă a guvernului sovietic, suveranul consemnând, apoi, în jurnalul său: ,,Nota e mai gravă decât credeam. Ni se cere evacuarea acestor teritorii în 24 de ore și ocuparea orașelor Cernăuți, Chișinău și Cetatea Albă, începând de mânie ora 12. Eu sunt hotărât pentru rezistență. Gigurtu nu vede cum, iar Tătărescu șovăie, înclinând mai mult pentru cedare. Ceea ce face poziția noastră mult mai gravă este că n-avem siguranța pe granițele Ungariei și Bulgariei și riscăm o situație foarte critică, dacă vom fi atacați pe trei fronturi. Totuși nu pot concepe, ca suveran al Țării, cum pot ceda teritorii care sunt hotărât, de fapt și istoric, românești. Raționamentul U.R.S.S. că cere nordul Bucovinei, ca o slabă despăgubire pentru 22 de ani de ocupație românească în Basarabia este pur și simplu ridicol”.
♦ Ora 10.00. Carol al II-lea informează pe Wilhelm Fabricius despre ultimatumul sovietic și cere ca Germania să exercite ,,o influență moderatoare asupra Ungariei și Bulgariei”.
• În timpul întrevederii, diplomatul german primește o comunicare din partea lui Joachim von Ribbentrop prin care suveranul român era sfătuit ca ,,în numele intereselor menținerii păcii în această parte a lumii” să accepte ultimatumul sovietic. Dezamăgit, regele a început să critice politica Germaniei afirmând că acesta ,,nu este demnă de încredere”.
• Convocat și el, Pellegrino Ghigi, ministrul Italiei la București, dă același sfat: să se cedeze.
♦ Ora 12.00. În Consiliul de Coroană, convocat de rege, Gheorghe Tătărescu și Ion Gigurtu expun situația politică internă și internatională, iar generalul Florea Țenescu pe cea militară, care concluzionează că ,,dacă suntem obligaţi să luptăm pe trei fronturi, mergem la dezastru sigur, chiar dacă ne va fi greu, fără nicion ajutor de nicăierea de a rezista”.
• Nicolae Iorga este ,,indignat” de poziția adoptată de şeful Marelui Stat Major.
• La fel, Carol al II-lea: ,,De la început s-a văzut tendința spre cedare… Nu pot zice că m-am sculat prea fericit de la acest Consiliul”.
• Pentru primirea ultimatumului s-au pronunțat: Constantin Argetoianu, generalul adjutant Ernest Baliff, Ion Christu, Mircea Cancicov, generalul Ion Ilcușu, Mihail Ralea, Aurelian Bentoiu, Mihail Ghelmegeanu, Mitiță Constantinescu, I. Macovei.
• Împotrivă au fost G.G. Mironescu, Nicolae Iorga, N.C. Anghelescu, Victor Iamandi, Victor Antonescu, Ștefan Ciobanu, Traian Pop, Silviu Dragomir, dr. N. Hortlomei, Petre Andrei, Ernest Urdăreanu.
• Pentru discuții: Ion Gigurtu, Victor Slăvescu, C.C. Giurescu, Radu Portocală.
• Rezervat a fost Gheorghe Tătărescu.
• Cu excepția generalului adjutant Ernest Baliff, toți au fost de acord cu mobilizarea armatei.

♦ Comunicatul nr. 35, emis după ședință, menționează la punctul 3: ,,Consiliul, în dorința de a păstra raporturi pașnice cu U.R.S.S., a aprobat hotărârea guvernului român de a cere guvernului sovietic să fixeze locul și data unde ar putea să aibă loc întâlnirea delegațiilor ambelor guverne pentru a lua în discuțiune Nota Sovietică. Se așteaptă răspunsul guvernului U.R.S.S. la propunerea guvernului român”.
După ședința Consiliului de Coroană, generalii Ion Ilcușu, ministrul Apărării Naționale, și Florea Țenescu au raportat suveranului că ,,nu putem rezista pe trei fronturi și că rezistența ar putea duce la pierderea forței noastre armate”.
♦ În aceeași zi, guvernul ungar a transmis guvernului german că dacă România va face concesii teritoriale Uniunii Sovietice acest lucru va fi considerat ca ,,o discriminare flagrantă împotriva Ungariei a cărui efect asupra opiniei publice va duce chiar la consecințe imprevizibile”. Germanii i-au recomandat ,,să păstreze pacea”. Budapesta decretează însă mobilizarea armatei la granița cu România.
• Despre ,,dezvoltarea crizei basarabene” și poziția Germaniei față de ,,satisfacerea ulterioară a revendicărilor Bulgariei” s-a interesat și ministrul bulgar la Berlin. Și lui i s-a recomandat ,,să nu profite de actuala criză pentru a face propriile revendicări”. Dezamăgit, ministrul bulgar a insistat să i se dea cel puțin ,,unele asigurări pentru viitor” în sensul ca Germania ,,să recunoască justețea revendicărlor bulgare asupra sudului Dobrogei și să promită satisfacerea lor atunci când va sosi momentul”.
♦ Pentru a determina guvernul român să cedeze, Hitler trimite la București pe Manfred von Killinger.
• La precizarea regelui că, în situația în care Ungaria și Bulgaria nu vor ataca România, se va opune rezistență Uniunii Sovietice, trimisul german replică: ,,Colosul rus vă va strivi. În consecință veți pierde nu numai Basarabia și Bucovina, ci, în mod sigur, ceva mai mult. În acest conflict, probabil că, petrolul va fi distrus. În acest fel, o sursă de bogăție a României va fi pierdută. Noi, de asemenea, vom avea de suferit dacă regiunea economică a României va fi paralizată”.
• Apoi, îl sfătuiește pe Carol al II-lea să adopte ,,bunul simț politic” și precizează că U.R.S.S. a făcut ,,un așa serviciu Reich-ului încât acesta nu se poate întoarce de dragul vostru împotriva Sovietelor”.
• ,,Totuşi – mai consemnează regele – se angajează să telegrafieze cele spuse de mine la Berlin. De fapt, deşi ne-am apropiat de Germania, ea ne-a vândut, fără scrupule, intereselor sale”.
♦ Seara. Pentru stabilirea poziției ce trebuia adoptată, Carol al II-lea convocă din nou Consiliul de Coroană din care avea să iasă ,,amărât și dezgustat”, deoarece ,,toți cei acei care făceau pe eroii la prânz s-au dezumflat. Numai 6 voturi, din cei 26 prezenți, am fost pentru rezistență. Numele lor merită să fie înscrise cu litere de aur în cartea demnității românești: Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, Ștefan Ciobanu, Ernest Urdăreanu. Toți ceilalți, cu oarecare nuanță, au fost pentru acceptarea ultimatumului”.
• În finalul ședinței, regele ține o scurtă cuvântare în care spune că ,,este ziua cea mai dureroasă” a vieții sale, că ,,se face o foarte mare greșeală de a ceda fără nicio rezistență, aproape un sfert de țară” și pleacă ,,fără a mai da mâna cu nimeni, adânc amărât și convins că urmările celor hotărâte vor fi foarte rele pentru Țară”.
♦ După terminarea dezbaterilor celui de-al doilea Consiliu de Coroană, guvernul român solicită guvernului sovietic să indice ,,locul şi data ce doreşte să fixeze” pentru discuții, exprimându-și speranța că acestea vor avea ca rezultat crearea de ,,relații trainice, de bună înțelegere și prietenie între U.R.S.S. și România”.
♦ Spre miezul nopţii, Joachim von Ribbentrop cere, din nou, lui Wilhelm Fabricius să transmită guvernului român că guvernul german ,,nu poate decât să dea guvernului român sfatul cel mai serios să accepte cererile ruseşti fără nicio rezervă”.
♦ Dezamăgit, Liviu Rebreanu consemna în jurnalul personal: ,,Prima lovitură pentru noi a războiului a venit azi: rușii au cerut Basarabia și nordul Bucovinei. Lovitura a căzut ca din senin, adică în clipa în care ne-am fi așteptat mai puțin… Și tare mi-e teamă că asta e numai începutul. Ne consolăm că germanii, la pacea generală, ne vor face dreptate. Din nenorocire, speranțele sunt șubrede… Să dea Dumnezeu să trecem cu bine prin aceste clipe crâncene”.
♦ Într-o stare de spirit asemănătoare se afla și Carol al II-lea: ,,Oh! Ce zi îngrozitoare, de cumplită durere și de absolută lașitate a unor români. Am ieșit din infernul zilei moralmente zdrobit și îmbătrânit cu 10 ani. Am mai avut un oribil sentiment astăzi, când mai mulți ofițeri au venit, după masă, să mă roage să cedez, căci, altfel, mergem la un dezastru sigur. Oh! De ce oare românii noștri n-au cea mai mică doză de orgoliu național în aceste clipe într-adevăr grele? E o zi a rușinii naționale”.
♦ La Roma, Raul Bossy consemnează: ,,Începutul tragediei neamului româneasc”.

Prof. Univ. Dr. Col.(r) Alesandru Duțu