EDITORIAL: Mănăstirea Stelea din Târgoviște (1645-1945) – arc peste timp la Chindie

EDITORIAL: Mănăstirea Stelea din Târgoviște (1645-1945) – arc peste timp la Chindie

  • Post category:Editorial

În Țara Românească au existat în secolul al XVI-lea două mănăstiri cu acest nume, deosebirea dintre acestea constând în amplasamentul lor, una în București și cealaltă la Târgoviște: Mănăstirea Stelea din București este ctitoria lui Stelea Spătarul, iar Mănăstirea Stelea din Târgoviște este ctitoria lui Stelea Neguțătorul, ambele având statutul de mănăstiri închinate.
În cartea Mitropolitului Grigorie din anul 1632 (7140), se precizează faptul că Stelea Spătarul, vrând să clădească această biserică (Stelea) și să o facă meteoh Mănăstirii Ivir, a înștiințat acolo acest lucru dorind a aduce călugări. Isprăvind-o, a înzestrat-o cu moșii și prăvălii. La venirea lui Sinan Pașa în 1595, biserica este arsă și rămâne 50 de ani părăsită, până când, sub Leon Vodă (1629-1632), o reface Mitropolitul Grigorie.
Crezând că face referire la Mănăstirea Stelea din Târgoviște, marele istoric Nicolae Iorga trage concluzia că dacă Grigorie Iviritul a reparat și biserica, nu numai chiliile mănăstirii în 1632, atunci Vasile Lupu, ctitorul Mănăstirii Stelea cea nouă din 1645, nu a lăsat nimic din vechea clădire. În realitate însă, este vorba despre Mănăstirea Stelea din București, ctitoria lui Stelea Spătarul în vremea lui Mihnea Turcitul (1577-1583; 1585-1591), care, fiind arsă în 1595, este refăcută în 1632, reparată în 1837 și distrusă ulterior în 1847. Actuala biserică Stelea din Târgoviște, a fost la început mănăstire înconjurată de chilii și zid, din care a mai rămas doar clopotnița. Biserica avea venituri de la moșiile și prăvăliile dăruite de ctitori și enoriași, daruri care se continuă până în secolul al XIX-lea, când încă i se spune Mănăstire în actele oficiale, având pe lângă preot și un administrator special.

În timpul lui Radu cel Mare (1495-1508), se pare că Patriarhul Nifon își avea reședința în această biserică: „Atunci ședeară avințea sa la meteohul Mitropoliei Argeșului cu hramul prea slăvitului mucenic Gheorghe din Târgoviște”  Pentru confirmarea existenței Bisericii Stelea Veche, există următoarele mărturii, dintre care amintim: Mențiunile din secolul al XIX-lea relative la Stelea Veche cuprinse într-un dosar aflat în custodia Arhivelor Naționale Istorice Centrale din București, din care aflăm că avocatul public C. Gheorghiu, reclamă la 28 mai 1863 Ministerul Cultelor și Instrucțiunii vânzarea pieții bisericii „Stelea Veche”, pe care o făcuse cu autorizația Epitropiei Mănăstirilor Închinate Sfântului Mormânt și cu alte forme, Dr. Gheorghiu, îngrijitorul bisericii în 1861. Ministerul, cerând explicații de unde provine piatra, prefectul orașului răspunde că de la o ruină veche numită „Stelea Veche”.
De asemenea, la 15 iunie 1863, avocatul public Ștefan Mărculescu, solicită din nou Ministerului Cultelor și Instrucțiunii, să nu se vândă piatra și cărămida unei clopotnițe și materialul bisericii „Stelea Veche”. Unul din motivele aduse de către avocat împotriva vânzării, era acela să nu se vândă „pe seama lor (a grecilor ) cenușa Sf. Nifon”, cunoscut fiind faptul că în stânga bisericii a existat palatul mitropolitan al lui Nifon, iar în 1866, Ioan Georgescu îl reclama pe preotul Mihai că a dărâmat locuința „ce se spune că a fost a Sfântului Patriarh Nifon”.

Ridicarea Mănăstirii Stelea din Târgoviște în 1645, despre care Paul din Alep spunea că „poartă numele Învierii Domnului, dar Muntenii o numesc Mănăstirea Stelii”, a reprezentat un caz unic în istoria noastră, fiind o dovadă a însemnătății pe care o avea atunci viața religioasă în stat, chiar dacă scopul pentru care a fost zidită, nu a fost atins, iar voievodul moldovean, a zidit Mănăstirea Stelea din Târgoviște.

Actul de constituire al Mănăstirii Stelea din Târgoviște, este foarte bine evidențiat în chiar pisania bisericii: „Cu voia Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, adică eu, robul și închinătorul Sfintei de viață făcătoarei și nedespărțitei Sfinte Troițe, Io Vasile Voevod cu mila lui Dumnezeu, Domn al Țerii Moldovei, am făcut hramul Învierii Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos, pe care înainte-l făcuse Stelea Neguțătorul, unde zace și trupul răposatului părintelui meu Nicolae Vel-Agă; ci acum când m-a dăruit Domnul Dumnezeu cu domnia Țerii Moldovei, fiind risipită această de mai înainte sfântă biserică și căzută până în temelie, cu ajutorul lui Dumnezeu a început a se zidi în zilele fratelui nostru Io Matei Basarab Voevod, cu mila lui Dumnezeu Domn al Țerii Românești și s-a făcut (sfârșit) cu voia lui Dumnezeu în luna lui septembrie, 10 zile și anul 7154 (1646). A scris aceasta Apaț”.
Pisania, scrisă în piatră, are în mijloc „Capul de bour” al Moldovei, fiind încadrată de doi baluștri scurți și groși după modelul celor de la biserica Trei Ierarhi din Iași, iar deasupra este dispusă o firidă în care este reprezentată „Adormirea Maicii Domnului”.

Biserica era de piatră, înconjurată cu zid tot de piatră „având două elegante cupole cu mai multe cruci pentru a căror poleitură s-au cheltuit -se zice- 700 de țechini”, fiind construită după model moldovenesc de către meșteri moldoveni, lăcașul de cult având o lungime de 32 metri, o lățime de 10 metri, arhitectura acesteia căutând să imite biserica Trei Ierarhi de la Iași.
Biserica are formă de cruce fiind sprijinită de șase contraforturi: două perpendiculare pe colțurile tindei și câte două în dreapta și stânga absidelor late, și este înconjurată de un brâu de piatră, în trei șuvițe, care se răsucesc brusc în loc ce împarte zidurile în două părți inegale. Are, după modelul moldovenesc, două turle de formă octogonală, una dispusă pe pronaos și cealaltă pe naos, ambele fiind așezate pe două baze, una pătrată mai mare în partea de jos, iar cea de deasupra având forma unei stele cu douăsprezece colțuri ( turla Pantocratorului fiind ulterior dărâmată, aceasta a fost reconstruită după modelul celeilalte, dar având deosebiri vizibile, în sensul că brâul este acum simplu, nu este împletit și după brațele bazei, în formă de stea, lipsindu-i arcadele.

În interior, pe cele patru ziduri ale bisericii, se formează patru arcuri din piatră împletită în trei ca brâul anterior, iar în cele patru colțuri se găsesc patru pandativi mari, pentru a se trece de la forma pătrată la cerc și se formează un alt pătrat, mai mic, în diagonala primului, trecându-se la baza circulară a turnului prin intermediul altor pandativi mici. Pe zidul de sud al bisericii, se află o arcadă gotică mai adâncă, având un chenar sculptat în piatră și sprijinit pe doi baluștri, decorați cu frunze de acantă, unde, se pare ca a fost mormântul lui Nicolae Aga (tatăl lui Vasile Lupu), iar în fața acestuia se află mormântul lui Răducanu, fiul lui Radu Dudescu (+1713).
De asemenea, în stânga pronaos-ului se află mormântul lui Ioniță Chirescu (+1820), iar mai spre naos, exista un alt mormânt, cel al lui Ștefan Ciocodarul (+1647). Toată pictura bisericii este zugrăvită într-o culoare cenușie, pe turla pronaos-ului fiind reprezentată „Fecioara cu pruncul”, pe pandativii mici sunt pictați îngeri, iar pe cei mari sunt zugrăviți patru sciitori de canoane; pe pereți, la nord se găsește „Buna Vestire”, la sud, „Intrarea în Biserică”, pe peretele din răsărit, „Răstignirea”, iar pe cel din apus, „Adormirea”.

Se pare că influențele moldovenești de la Mănăstirea Stelea se fac simțite și la alte biserici ale lui Matei Basarab din Târgoviște, cum ar fi la Biserica Sf. Nicolae Andronești (ridicată în 1527 de către marele vornic Manea Perșanu, în timpul domnitorului Radu de la Afumați), unde bolțile cu pandativi se sprijină pe console ca si la Mănăstirea Stelea, la Biserica Târgului (ridicată în 1654 cu cheltuiala lui Udriște Năsturel, pe locul alteia mai vechi, biserica a fost sfințită de Patriarhul Macarie al Antiohiei), care imită în lemn chenarul gotic al ușii de la Stelea, iar la Biserica Sfinții Împărați (1650), turla este sprijinită pe același sistem de arcuri ca la Stelea, având de asemenea, chenare de piatră la ferestre precum și patru contraforturi.

În noiembrie 1653, când sosesc în Țara Românească, Patriarhul Macarie al Antiohiei și însoțitorul său, diaconul Paul din Alep, aceștia sunt găzduiți la Mănăstirea Stelea din Târgoviște, cei doi subliniind faptul că din cele 80 de biserici și mănăstiri din Târgoviște, „aceia a lui Vasile Beiu este cea mai frumoaasă”.
Tot din însemnările lui Paul din Alep aflăm cum în vremea lui Constantin Șerban (1654-1658), turcii și tătarii intrând în Târgoviște, au prădat și omorât, numai biserica Stelea a rezistat la asediu, fiind ocupată de o trupă de cazaci cu femeile lor, care luptă cu vrăjmașii punând foc, până îi silește să fugă: „…Bisericii, ce era plină cu lăzi și provizii de-ale poporului, i-au dat foc, aceasta arzând cu desăvârșire și pe dinăuntru și pe dinafară dimpreună cu ziduri și acoperiș”.

În timpul renovării catedralei orașului în 1873, slujbele oficiale se făceau la Mănăstirea Stelea, iar în anul 1874, preotul Anghel duhovnicul solicita Ministerului Cultelor să nu facă „menagiu” în fața bisericii, cerere care se aprobă.
Mai târziu, casele mănăstirii au servit drept cazarmă Comenzii Focului (așa era denumit serviciul public al pompierilor din orașul Târgoviște), rămânând libere doar câteva odăi mici.

Considerată mult timp cea mai frumoasă mănăstire din Târgoviște, totuși, odată cu impunerea patinei timpului, a prădăciunilor vrăjmașilor, a utilizării mănăstirii și a chiliilor acesteia drept cazarmă militară, precum și a trecerii prin unele cutremure naturale, Mănăstirea Stelea și-a pierdut din strălucirea de odinioară, drept pentru care, în anul 1945, preotul paroh Gheorghe Rotaru sub directa supraveghere a Comisiunii Monumentelor Isorice, a demarat un amplu program de restaurare a complexului monahal, fiind angajat în acest sens ca arhitect delegat Emanoil Costescu.
În urma evaluării mănăstirii și a întocmirii devizului de execuție ce se ridica la suma de 13.000.000 lei, s-au decis lucrările ce urmau a fi executate pentru restaurare: spălarea și renovarea picturii; înlocuirea cărămizilor umede; tencuieli la soclul interior până la o înălțime de 2 m; tencuieli exterioare; lucrări de pietrărie; înlocuirea pietrelor sparte de la pardoseala interioară și refacerea totală a banchinei exterioare; consolidarea contraforților și a turlei din față, care au suferit avarii în urma cutremurului din 1842; demontarea și consolidarea tâmplei bisericii cu toate icoanele existente; instalarea Crucii cu rătignirea Mântuitorului deasupra tâmplei; precum și ruinele palatului mitropolitului Nifon, aflate în partea de miază-noapte a bisericii, care au servit pentru mult timp drept depozit pentru gheață în folosul târgoviștenilor.

În calitate de paroh al bisericii Stelea, preotul Gheorghe Rotaru a funcționat aici încă din anul 1935, când l-a succedat pe socrul său, preotul Dimitrie Popescu care activase foarte mult timp ca protopop șef al județului Dâmbovița. Ca epitropi ai bisericii erau Simion Bucurenciu (casier), Iorgu Lăzărescu și R. Nicolaescu Moțăilă care se îngrijeau de partea economică a parohiei, în timp ce din Consiliul Parohial făceau parte următorii: profesor Anghel Nicolescu, avocat Ion Dimitriu, avocat Nicolae Ștefan, Dumitru Călin, Moise Ionescu, Paul Filip, Mihail Ticoș, Aurel Cega, Stelian Petrescu și Iosif Enăchescu, acesta din urmă fiind și cântăreț al bisericii, alături de Ion D. Coman.

Surse:

– Arhivele Naționale Istorice Centrale București, fond Ministerul Culturii Naționale; fond documente Biserica Sf. Gheorghe Nou; fond Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice;

– Dionisie Fotino, Istoria generală a Daciei sau a Transilvaniei, Țerei Muntenesci și a Moldovei, Traducere de Gheorghe Sion, Tomulu II, Imprimeria Națională a lui Iosef Romano et Companie, Bucuresci, 1859;

– Paul din Alep, Călătoriile Patriarhului Macaroie de Antiohia în Țerile Române (1653-1658), Teză pentru licența în istorie, de Emilia Cioranu, Stabilimentul Grafic I.V. Socecu, Bucuresci, 1900;

-Nicolae, Iorga, Inscripții din bisericile României, vol. I, Adunate, adnotate și publicate, Institutul de Arte Grafice și Editură „Minerva”, București, 1905;

-Nicolae Iorga, Studii și documente cu privire la Istoria Românilor, vol. XI, Cercetări și Regeste Documentare, Editura Ministeriului de Instrucție, Atelierele Grafice Socec&Comp., Societate Anonimă, București, 1906;

-Nicolae Iorga, Istoria bisericii românești și a vieții religioase a românolor, Tipografia „Neamul Românesc”, vol. I, Vălenii de Munte, 1908;

– N. Gabrielescu, Biserica Stelea din Târgoviște, din punct de vedere arhitectonic și artistic, în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, I, 1908;

– Nicolae Iorga, Cea dintâiu biserică a Stelei, în „Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, Anul XXII, Fascicula 59, Ianuarie-Martie 1929, Așezământul Tipografic „Datina Românească”, Vălenii de Munte, 1929;

– Cornel Mărculescu, Unele aspecte privind ctitorirea și existența Mănăstirii Stelea din Târgoviște (1645-1945), în vol. „Udriște Năsturel – Credincios promotor al Ortodoxiei și Culturii Românești”, Editura Arhiepiscopiei Târgoviște, Târgoviște, 2019.

Prof.dr. Cornel Mărculescu