În demersul nostru ne propunem să aducem la lumină unele aspecte din viața Regimentelor românești care au participat la primul război mondial, dar mai ales, a însemnărilor unor soldați și ofițeri, care au luptat, au luat decizii și și-au dat viața pe front. Cu atât mai mult sunt deosebit de importante aceste însemnări, cu cât, ele readuc în atenția publicului larg, momente și fapte ale strămoșilor noștri din primul război mondial, mai puțin cunoscute, unele chiar inedite, păstrate în custodia Arhivelor Militare Române, documente cercetate de-a lungul timpului de noi cu meticulozitate.
Pentru ineditul informațiilor, am ales să păstrăm în mare parte grafia timpului, chiar dacă în anumite momente scrisul era greu lizibil și am întâmpinat dificultăți în descifrarea acestuia, sau informațiile erau scrise în dialectele epocii.
Exemplu de credință și devotament pentru Țară și Familia Regală
După căderea Capului de pod Turtucaia în ziua de 24 august 1916, colonelul Anastase Grigorescu cade prizonier împreună cu ceilalți apărători ai acestei localități întărite. Așa fiind, colonelul Grigorescu este dus într-un lagăr pe valea râului Arda (un afluent al Mariței), acolo rând pe rând au auzit cele mai zvonoase știri cu privire la nenorocirile ce se abăteau asupra țării noastre și care erau redate nouă cu culorile și ironiile sălbaticului popor bulgar. Așa că între unii prizonieri se iveau tot felul de discuțiuni cu privire la unii dintre Șefii Armatei, și unii punând la îndoială chiar politica urmată de România și familia noastră regală. În această atmosferă însă, colonelul Anastase Grigorescu fiind încă pe deplin sănătos, scrie un memoriu asupra evenimentelor de la Turtucaia, din care se vede în mod neîndoios cum acest șef care a fost devotat țării, brav și consecvent jurământului său pe câmpul de luptă, a purtat continu în mod nelimitat credința și un devotament nemărginit Majestății Sale Regelui și familiei regale, lucru pe care cu atâta căldură îl recomanda tuturor ofițerilor din Regimentul 5 Obuziere, după cum se constată din Memoriul său original, unde în mai multe rânduri își arată aceste sentimente și terminând memoriul său cu următoarele cuvinte: „Fiți de aci înainte cu credință în marele și bunul Dumnezeu, fiți cu voință și hotărâre credincioși scumpului nostru suveran Majestății Sale Regelui Ferdinand I, ascultători și devotați șefilor voștri, căutatți necontenit să vă oțeliți inimile prin marile pilde de vitejie din marele și groaznicul nostru războiu, pentru îndeplinirea idealului nostru național, siliți-vă de vă întăriți brațele și încrederea în voi înșivă prin o continuă și solidă instrucțiune, iar când veți pleca din rândurile oștirii duceți cu voi la casele în mijlocul familiilor voastre scumpe, amintirea clipelor de vitejie ce voi și ofițerii, șefii și camarazii voștri au arătat pe câmpul de luptă și căutați și însuflețițicelor mai tineri ca voi, dragostea de armată țării și neprețuita iubire de țară, fiți harnici, fiți gospodari, având totdeauna în voi simțirea că până în clipa când vom intra în liniștea eternă, avem marea îndatorire să lucrăm pentru apărarea și întărirea scumpei noastre țări întregită, pentru atingerea cărei ținte mari trebuie ca toți cu mic cu mare să avem cultul drapelului și credinței în iubirea nestrămutată pentru șeful nostru suprem Majestatea Sa Regele Ferdinand I și dragostea nemărginită pentru întreaga familie Regală”.
Exemplu de credință și cinste
În ziua de 24 august 1916 se dădea o luptă înverșunată la Turtucaia, situația era extreme de gravă, trupele apărură învinse, retragerea peste Dunăre întreruptă, în fine situația considerată ca pierdută, nicio speranță, nicio scăpare. În aceste moment grele, casierul Regimentului 5 Obuziere, administratorul Sublocotenent de rezervă Ioan Săndulescu, fără a se gândi un moment măcar la nevoile sale personale, își pune în joc toate puterile și salvează aproape în întregime fondul bănesc de războiu al regimentului (aproape 100 000 lei), aceasta cu riscul vieții sale întrucât bulgarii, în momentul capitulării trupelor noastre, s-au repezit asupra ofițerilor și i-au jefuit de tot ce aveau asupra lor. Apoi, ofițerul a predate întreaga sumă colonelului Anastase Grigorescu, fost commandant al Regimentului 5 Obuziere în lagărul de la Trilovo. Mai târziu, colonelul Anastase Grigorescu moare în captivitate, fără să fi spus cuiva de existența acestei sume. Subsemnatul însă, știind de existența acestei sume, în momentul când am auzit de moartea sa în spitalul Hoscovo (eu mă găseam în alt lagăr Kârdjali, unde colonelul Grigorescu lăsase o parte din bagaje și bani spitalului), am luat banii și am continuat a înlesni camarazilor aflați în lipsă, iar restul de 33 000 lei împreună cu actele regulamentare s-a depus de subsemnatul la întoarcerea din captivitate, Ministerului de Război, care se vede în copie de pe raport ce este alăturat la acest memoriu. Pentru a se putea vedea până la oarecare punct, mijloacele cu care am izbutit să păstrez așa mare sumă de bani timp îndelungat în Bulgaria, să-i ascund față de toate perchezițiunile spinoase și investigațiunile bulgarilor, utilizând toate mijloacele care pot fi citate ca exemplu pe viitor, prin care am păstrat banii într-un bidon de băut apă și în niște papuci de lemn pe care îi purtam zilnic în loc de încălțăminte. La întreaga operațiune de păstrare a banilor și a actelor respective, a contribuit în mare parte și Gheorghe Cornea, sublocotenentul adjutant al Regimentului, care a dat dovadă de foarte multă credință și devotement.
Exemplu de virtute militară și de demnitate națională
Pe timpul când ofițerii români se găseau în captivitate la Kârdjali, autoritățile bulgare voind a ne înjosi, dispun ca toți ofițerii inferiori români să fie duși prin Munții Rodopi, în diferite localități ca Pașmacli, Ekri-Dere, Ustrovo, unde, pe lângă alte suferințe și torture la care au fost supuși, li s-a impus în cele din urmă, să ia unelte de lucru cum ar fi lopeți, roabe, târnăcoape și să înceapă să lucreze la șosele, faptul fiind cu totul contrar, ofițerii au protestat refuzând să lucreze și preferând a suferi cele mai mari inchizițiuni și bătăi aplicate în mod sălbatic de bulgari, printer care aș putea cita în primul rând pe sublocotenent Leonida Cernăianu, care în urma acestor inchizițiuni s-a îmbolnăvit și în cele din urmă a murit la spitalul din Hascovo. Tot astfel, menționez pe căpitanul Traian Grigorescu, căpitanul Ioan Dimitrie, locotenent Alexandru Otopeanu, sublocotenent Alexandru Mihăescu, care în urma celor indurate au avut a suferi mult și chiar au stat timp îndelungat prin spital și numai datorită rezistenței lor fizice au putut suporta și scăpa cu viață.
Extras din Memoriul colonelului Gheorghe Păunescu, fost Ajutorul Comandantului Regimentului 5 Obuziere
Sursa: Arhivele Ministerului Apărării Naționale, Centrul de Studii și păstrare a Arhivelor Militare
Prof.dr. Cornel Mărculescu