Revenind la tancuri, mareşalul Andrei Greciko a solicitat acordul tuturor participanţilor la reuniunea Comitetului Politic Consultativ al Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (Moscova, 26 iulie 1963) pentru îmbunătăţirea dotării cu tehnică de luptă modernă şi dezvoltarea armatele statelor din cadrul alianţei. Printre altele, comandantul Forţelor Armate Unite a propus introducerea în arsenalul acestora, în mod treptat, a unui nou model de tanc (probabil T-62), în locul tancului T-34/85 (uzat moral). Generalul Leontin Sălăjan a obiectat imediat şi a fost sprijinit direct în intervenţia sa de către Gheorghe Gheorghiu-Dej. În discuţia cu mareşalul sovietic, liderul P.M.R. a admis că nu era bine „să rămânem cu tancul T-34 până în 1970”, dar problema trebuia studiată în continuare (cu alte cuvinte, amânată) deoarece lucrările de pregătire a teritoriului României pentru apărare costau enorm (circa 12 miliarde de lei) şi aveau termen de finalizare anul 1970. Poziţia reprezentanţilor României a fost aprobată în plenul reuniunii chiar de Nikita Hruşciov. Conform declaraţiei lui Gh. Gheorghiu-Dej, liderul politic sovietic ar fi spus astfel: „Eu sunt de acord, consider juste observaţiile tovarăşilor români, a[le] tov. Sălăjan”.
De remarcat este şi faptul că armata română avea 935 tancuri T-34/85 în anul 1959 şi a mai primit în înzestrare şase tancuri T-54 A – repartizate unui pluton din Divizia 1 Mecanizată (cinci exemplare) şi Şcolii de Ofiţeri de Tancuri de la Piteşti. Greutăţile majore înregistrate în asigurarea pieselor de schimb şi a reparaţiilor au determinat conducerea Ministerului Forţelor Armate să propună în anul 1962 schimbarea tuturor tancurilor T-54 A cu T-34/85. În ianuarie 1963, trei specialişti români au fost trimişi în Polonia, Bulgaria şi Cehoslovacia pentru a analiza ofertele de schimb şi România a renunţat la achiziţionarea a 423 de tancuri T-54 A din Polonia, în favoarea T-55 – produs, iniţial, doar în U.R.S.S.
Este posibil ca ministrul român al Forţelor Armate să se fi opus la Moscova, în iulie 1963, importării unui nou tip de tanc sovietic deoarece un T-62 costa de două ori mai mult decât un T-55, iar armata română primise deja în anul precedent primul lot de tancuri T-55, concomitent cu desfăşurarea procesului de modernizare a tancurilor T-34/85, aflate deja în număr mare în România. Primele unităţi T-55 au sosit la Regimentul 1 Tancuri de la Târgovişte, comandat de către maiorul Nicolae Croicu. Omologii lui Leontin Sălăjan din Polonia şi Cehoslovacia au refuzat la rândul lor să cumpere tancul T-62, la începutul anilor ’60, din cauza preţului său foarte ridicat. Ulterior, la parada desfăşurată la Bucureşti, cu prilejul sărbătoririi zilei naţionale a Republicii Populare Române (23 august 1964), militarii români au defilat şi cu un detaşament de tancuri moderne T-55.
În cursul celei de-a 25-a şedinţe a Comisiei permanente a C.A.E.R. pentru industria de apărare (Moscova, 20-25 noiembrie 1972), delegaţia militară română a informat despre intenţia autorităţilor de la Bucureşti de a dezvolta producţia de tehnică militară, atât pentru nevoile ţării, cât şi pentru export, în scopul obţinerii fondurilor necesare achitării produselor militare pe care urma să le importe în perioada următoare. Totodată, s-a exprimat încă o dată interesul pentru construirea de avioane (inclusiv militare) şi cooperarea cu statele membre ale alianţei în scopul fabricării complexelor de rachete antiaeriene „Strela-1” şi „Strela-2 M”, a aparaturii de vedere pe timp de noapte (de tip pasiv), precum şi a unor echipamente, ansamble şi piese necesare modernizării tancurilor T-54 şi T-55.
VA URMA
Dr. PETRE OPRIS
