You are currently viewing GUVERN: Noi reguli de circulație pentru trotinetele electrice

GUVERN: Noi reguli de circulație pentru trotinetele electrice

  • Post category:Actual

Principalele reguli de circulație aplicabile conducătorilor de trotinete electrice constau în obligativitatea de a circula numai pe pista pentru bicicletă atunci când aceasta există, fiind interzisă circulația acestora pe trotuar.

Trotinetele electrice trebuie conduse numai pe un singur rând atunci când circulă pe drumurile publice, iar conducătorii de trotinete electrice au obligația de a avea asupra lor actul de identitate.

De asemenea, este interzis conducătorilor de trotinete de a circula cu acestea atunci când se află sub influența alcoolului ori a substanțelor psihoactive sau de a circula cu trotinetele electrice atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață sau zăpadă.

Este interzisă circulația cu trotineta electrică fără a menține contactul cu solul sau de a circula cu aceasta atunci când nu sunt respectate condițiile tehnice minime pe care trebuie să le îndeplinească.

În cazul trotinetelor electrice, schimbarea direcției de mers se face prin deplasarea conducătorilor pe lângă acestea.

Trotinetele electrice trebuie să fie dotate cu un sistem adecvat, funcțional, de direcție, respectiv cu un dispozitiv de frânare eficace și să fie dotate cu sistem de avertizare sonoră, echipate, pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, cu lumini și cu cel puțin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant.

De asemenea, trotinetele electrice trebuie să fie echipate cu elemente sau dispozitive fluorescent-reflectorizante, amplasate pe roți, care, în mișcare, formează un cerc continuu.