You are currently viewing IPJ DÂMBOVIȚA: Siguranța elevilor, o prioritate pentru polițiștii dâmbovițeni

IPJ DÂMBOVIȚA: Siguranța elevilor, o prioritate pentru polițiștii dâmbovițeni

COMUNICAT

Pe parcursul acestei zile, polițiștii de la rutieră au desfășurat activități, pe raza întregului județ, pentru creşterea siguranţei elevilor, prin reducerea riscului de producere a accidentelor rutiere în care ar putea fi implicate autovehiculele special destinate transportului de elevi, precum şi pentru verificarea respectării măsurilor impuse în scopul răspândirii infecției cu virusul Sars-CoV2.

În intervalul oral 06:30-08:30 și 11:30-14:00, polițiștii au oprit pentru control peste 20 de autovehicule destinate transportului școlar, iar pentru nerespectarea normelor rutiere au aplicat 6 sancțiuni contravenționale.

De asemenea, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița desfășoară permanent activități pentru verificarea respectării prevederilor legale în domeniu de către toți participanții la trafic.

Astfel, pentru creșterea gradului de siguranță, polițiștii dâmbovițeni au acționat și în perioada 14-18 septembrie a.c., verificând 60 de autovehicule destinate transportului de elevi și aplicând 16 sancțiuni contravenționale pentru neregulile descoperite.

COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE IPJ DÂMBOVIȚA