După 30 de ani putem privi detaşaţi evenimentele din ‘89. Copiii Revoluţiei au trecut deja de mult de vârsta adolescenţei şi se uită ciudat la unii din noi, „decreţeii” care le mai povestim despre România întunecată şi tembelizată de Comunism. Este firesc să nu înţeleagă mare lucru, pentru că, pe de o parte habar nu au ce înseamnă „libertatea”, iar pe de altă parte sunt şi ei, la rândul lor, „tâmpiţi” de lumea aberantă în care trăim.
După 30 de ani de când la Timişoara, Cluj, Sibiu, Braşov şi mai la urmă Bucureşti, lumea a ieşit în stradă să-şi ia „raţia de libertate”, mă întreb dacă românii au detestat cu adevărat comunismul şi dacă acum nu suntem în pericol de a-l reinstaura. Adolescentii nu pot nici măcar să-şi imagineze lumea fără zeci de programe TV, Internet, telefonie mobilă, cluburi, vacanţe în străinătate sau plimbări „fără număr” cu maşina.
Oricât le-am povesti nu au să înţeleagă niciodată setea de libertate care-i mistuia pe cei care, în ’89, aveau vârsta lor.
Un comunism cu faţă umană cred că şi-ar dori atât bătrânii, cât şi tinerii din această ţară. Primii din nostalgie şi cei din urmă din ignoranţă. Revenind la întrebarea iniţială: Au detestat cu adevărat românii comunismul? Analizând acum evenimentele din urmă cu 30 de ani, nu putem răspunde afirmativ.
Eu sunt convins că trăiau în aceeaşi carapace îmbătați de aburii ignoranţei, cum trăiesc şi astăzi.
Şi poate cel mai puternic argument pentru afirmaţia că românii nu au detestat niciodată comunismul este alegerea în funcţia de Preşedinte a unui prim-secretar comunist, la nici şase luni după ce pe străzile marilor orașe din țară, tineri au murit pentru libertate şi pentru ca în România niciodată să nu mai fie comunism.

Sebastian Popescu