You are currently viewing ECONOMIC: Patronatele şi sindicatele propun revenirea la prețurile din 2020 la energie

ECONOMIC: Patronatele şi sindicatele propun revenirea la prețurile din 2020 la energie

  • Post category:Economic

Reprezentanţii patronatelor şi ai sindicatelor ar vrea să se revină la preţurile din 2020 pentru energie electrică şi gaze.
„Vă solicităm ca în procedură de urgenţă, în conformitate cu prevederile Legii concurenţei (Legea 21/1996, art. 4) să se limiteze preţurile aplicate la energie şi gaz la valoarea celor din decembrie 2020, pentru cel puţin 1 an (legea prevede posibilitatea de prelungire până la 3 ani). În acest fel se poate câştiga timpul necesar ca, împreună cu partenerii sociali, să se poată corecta şi realiza cadrul legislativ, cuprinzând şi reglementările care să evite o criză economică şi socială, inclusiv conflicte sociale deschise”, solicită reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor.
Ei propun formarea unui comitet de specialişti care să realizeze o strategie pe termen lung în ceea ce priveşte securitatea energetică a României
„Solicităm de asemenea crearea unui Task Force national care în termen de maximum o lună să vină cu soluţii pe termen mediu şi lung pentru asigurarea securităţii energetice a României, iar aceste soluţii să se materializeze într-un pact asumat de toate forţele politice şi de partenerii sociali”, precizează semnatarii scrisorii.
Patronatele si sindicatele i-au trimis un mesaj prim-ministrului Nicolae Ciucă, arătându-și îngrijorarea față de criza energetică cu care se confruntă România.
„Suntem constienţi de criza internaţională, dar creşterile realizate în România depăşesc cu mult creşterile la nivel global, punând în situaţii limită atât cetăţenii ţării, cât şi întregul sistem economic, care nu mai poate, în condiţiile actuale, să facă faţă unei competitivităţi corecte”, subliniază aceștia in mesajul adresat premierului.