You are currently viewing EDITORIAL: „Beau orice !”

EDITORIAL: „Beau orice !”

  • Post category:Editorial

Replica următoare aparţine unui „băutor fruntaş” care a fost întrebat de un reporter tv despre preferinţele bahice:
„Beau orice, mai puţin apa de la găini”!
Şi, la cum arăta, l-am crezut !
N-am niciun dubiu că omul era absolut sincer ! M-a bufnit râsul dar…pe urmă am realizat că nu prea e de râs !
Am avut de multe ori, de prea multe ori, aş zice eu, ocazia să întîlnesc oameni care nu numai că nu ştiu ce beau sau ce vor să bea dar şi refuză orice sfat sau comparaţie. Măcar, aşa, ca idee ! „Hai, să văd dacă vinul ăsta îmi place sau nu” !
Pe principiul „io de ăsta beau de 50 de ani”, refuză să admită că, intre timp, lucrurile s-au mai schimbat.
Şi în ciuda aparenţelor, în materie de vin, s-au schimbat în bine. Totuşi, sunt de înţeles şi ei ! Experienţa tristă a anilor de până în „90 i-a făcut temători.
Partea proastă e că au transmis, mai departe aceste temeri.
Dacă la ele mai adăugam şi poveştile cu „vinul din pastile”, plus cele legate de „sulfiţii care otrăvesc vinul” –subiect asupra căruia voi reveni- şi acel veşnic subiect al superiorităţii vinului făcut acasă, avem deja tabloul consumatorului de vin aşa cum nu l-am dori.
Vă sugeram în articolul anterior să vă cam feriţi de vinurile foarte ieftine.
Când găseşti un vin comercializat la raft, la preţul unui pahar de ceai de mentă, tu, cumpărător ai dreptul, ca să nu zic obligaţia, de a-ţi pune nişte întrebări. Mai ales că ne lăudăm ca mari cunoscători cu o vastă tradiţie !!!
Am spus-o şi o repet gusturile nu se discută! Dar se pot educa!
Și aici nu este numai vina consumatorului, cănd educi cu “vin la pet”, imbuteliat în condiţii mai mult decât discutabile, cu etichete care nu explică nimic şi la preţ de „vivat concurenţa”, e clar că nu consumatorul te interesează !
Dar nu numai despre vin vorbim ca despre băutură contrafăcută.
Am înţeles că pe piaţa băuturilor spirtoase circulă doua produse de mare angajament şi consum: „ Genocid” şi „Adio mamă”.
Numele, deja spune tot! Produse „de firmă”, confecţionate, că altfel nu pot spune, în vreun fund de curte, având ca ingrediente de bază, alcool industrial şi ceva esenţe ! Au mare căutare prin birturi şi în comerţul de la marginea drumului.
Fiţi convinşi că, pentru cei care pun în circulaţie aşa ceva, NU consumatorul contează !
Contează, strict, buzunarul personal.
Pe banii, sănătatea şi nu de puţine ori viaţa dumneavoastră!
Vine sfârşitul de săptămână ! Vreţi să beţi un pahar de…ceva !
Beţi ce vă place !
Dar, aveţi grijă ce beţi !

Adriana Aldea