În demersul nostru ne propunem să aducem la lumină unele aspecte din viața Regimentelor românești care au participat la primul război mondial, dar mai ales, a însemnărilor unor soldați și ofițeri, care au luptat, au luat decizii și și-au dat viața pe front. Cu atât mai mult sunt deosebit de importante aceste însemnări, cu cât, ele readuc în atenția publicului larg, momente și fapte ale strămoșilor noștri din primul război mondial, mai puțin cunoscute, unele chiar inedite, păstrate în custodia Arhivelor Militare Române, documente cercetate de-a lungul timpului de noi cu meticulozitate. Pentru ineditul informațiilor, am ales să păstrăm în mare parte grafia timpului, chiar dacă în anumite momente scrisul era greu lizibil și am întâmpinat dificultăți în descifrarea acestuia, sau informațiile erau scrise în dialectele epocii.
În luptele de la Călugăreni în zilele de 17 și 18 noiembrie 1916, servanții unei secții de mitraliere, caporalii Dumitru Carp, Constantin Porcescu, Vasile Bârzovanu și soldatul Mihai Ojog, au dat dovadă de un curaj și sânge rece, care a provocat admirația șefilor. În toiul luptelor aprige în care inamicul s-a apropiat la 100 m, au deschis un foc viu de mitralieră, provocând goluri simțitoare în rândurile inamice și făcând astfel posibilitatea de a se retrage Batalionul 4 din Regimentul 14 Infanterie, unde se afla drapelul Regimentului. Pentru faptele eroice săvârșite, acești gradați au fost propuși spre decorare cu Ordinul Bărbăție și Credință clasa a V-a.
În luptele de la Pralea în zilele de 1,2 și 3 ianuarie 1917, caporalul Ioan Prichici și soldatul Adam Agheorghiroaiei, au dat dovadă de eroism fără asemănare, cu toate că Ioan Prichici a fost grav rănit, totuși au continuat a trage cu mitraliera în inamic fără pic de răgaz și cu multă dibăcie în mânuirea piesei, cauzând inamicului mari pierderi. Pentru memorabilele fapte de arme săvârșite, aceștia au fost propuși pentru decorare cu Ordinul Bărbăție și Credință clasa a V-a.
În luptele de la Oituz, Compania 10-a din Regimentul 14 Infanterie a plecat în ajutorul Regimentului 7 Vânători în ziua de 27 iulie 1917, care se afla pe poziție. La ora 12 noaptea, în sectorul Batalionului 1 din Regimentul 7 Vânători care era aproape tot decimat, a început lupta la baionetă pentru respingerea inamicului. În această luptă s-a distins sergentul Balașca, aruncându-se în fața secției și strigând „Înainte!”, soldaților pe care îi avea în subordinea sa. În urma acestui asalt atât de sângeros, sergentul Balașca a fost grav rănit la amândouă picioarele. Pentru această faptă strălucită, sergentul a fost decorat cu Ordinul Virtutea Militară clasa a II-a.
Tot în luptele de la Oituz, în ziua de 1 august 1917, fiind un strașnic baraj de artilerie inamică și având ordinul de înaintare a plutonului comandat de mine din Compania 10 a Regimentului 14 Infanterie, acesta s-a adunat într-o clipă și în goana cea mai mare, scăpând de focul artileriei inamice și dând peste inafanteria inamică din Regimentul 2 Bavarezi, s-a început o luptă crâncenă. După vreo 6 ore de luptă în care inamicul a contra atacat de vreo trei ori, acesta nu a reușit să ne dea înapoi. În această luptă, subsemnatul a fost rănit, iar caporalul Burete văzând asta, s-a aruncat pentru a mă ridica și a nu mă lăsa în mâinile inamicului, însă, caporalul a fost împușcat și a murit pe loc lângă mine. Atunci, caporalul Colonescu care era aproape de mine a sărit și m-a ridicat, scăpându-mă din mâinile inamicului care era la 50 de metri distanță de mine. Pentru această faptă mare, a fost propus pentru decorare cu Ordinul Virtutea Militară clasa a III-a și dat ca exemplu soldaților din companie.
În luptele de la Târgu Ocna, pe dealul Coșna, în zilele de 1-5 august 1917, sergentul Gheorghe Popescu și soldații Gheorge Licui, Constantin Nurbă, Dumitru Feghia și Ioan Volintiru au dat dovadă de eroism, înaintând piesele de mitralieră aproape de linia inamică, deschizând focul prin surprindere și cauzând mari pierderi inamicului, care a fost silit să se retragă. În memorabilele lupte, soldatul Constantin Nurbă a smuls piesa din mâinile inamicului, luând-o cu tot cu afet, fiind prea fierbinte de numărul gloanțelor trase, frigându-i mâinile, a reușit totuși să salveze piesa punând-o la adăpost, apoi a început a trage cu furie asupra inamicului care se ținea dârz, cauzându-i pierderi simțitoare. Pentru faptele lor, acești soldați au fost propuși pentru decorare cu Ordinul Bărbăție și Credință clasa a II-a.
În luptele de la dealul Pietrișului și Oarba din Transilvania desfășurate în ziua de 28 martie 1919, sergentul Ioan Oancea și soldații Ioan Dascălu și Vasile Banu, fiind detașați cu secția de mitralieră la Plutonul 1 din Compania 3-a care se afla în luptă cu inamicul superior ca număr, aceștia au fost de un real folos trăgând focuri de flanc cu piesele fără pic de răgaz, cauzând mari pierderi inamicului care se retrăgea în dezordine. Prin acțiunea lor au ușurat misiunea soldaților din lanțul de trăgători care se aflau cu toții spre Ilba, aceștia aproape că isprăviseră toată muniția. Pentru modul destoinic și curajul cu care au luptat sergentul Ioan Oancea și soldații Ioan Dascălu și Vasile Banu, au fost decorați cu Ordinul Bărbăție și Credință clasa a II-a.
Locotenent Ioan Dimitriu, Comandantul Companiei I Mitraliere din Regimentul 14 Infanterie. Memoriu. Fapte și pilde eroice săvârșite de soldații noștri în timpul Campaniei 1916-1919
În luptele din Valea Slănicului, Compania 2-a și un pluton de Mitralieră, primiseră ordin să ataceși să cucerească Dealul Porcului care era ocupat de Regimentul 18 Bavarezi. Sublocotenentul Olănescu din Regimentul 14 Infanterie care comanda un pluton din Compania 2-a, s-a strecurat neobservat cu bravii săi ostași până la câțiva pași de tranșeele inamice, apoi la un semnal s-au azvârlit cu avânt asupra inamicului, capturând două mitraliere și mai mulți bavarezi printre care și un ofițer. Bravul sublocotenent nu s-a oprit aici, ci a înaintat în fruntea ostașilor săi pe care i-a îmbărbătat mereu, strigând necontenit „Înainte, băieți!”, reușind să cucerească întreaga poziție inamică până când a fost răpus de un obuz care a fut explozie la doi pași de el.
În luptele de la dealul Piciorul Porcului, caporalul Radu Bratu din Compania 3-a Mitraliere a Regimentului 14 Infanterie, fiind șef de piesă s-a strecurat cu mitraliera sa până în spatele inamicului, deoarece terenul era împădurit și deschizând un foc viu asupra tranșeelor inamice care se aflau la mică distanță, a silit pe dușmani să se ascundă în șanțuri, ușurând astfel înaintarea trupelor noastre care au și cucerit poziția.
În luptele de la dealul Ungureanu, Batalionul III din Regimentul 14 Infanterie primise ordin ca să contra atace pe inamic care ocupase poziția Regimentului 16 Infanterie. O secție de mitralieră și cu un pluton de infanterie din acest Batalion avea însărcinarea să cadă în flancul inamic. Secția de mitralieră din Compania 3-a ajungând la o mică distanță de inamic, a deschis un foc viu asupra inamicului care văzându-se surprins, șovăie și treptat începe să se retragă trăgând în același timp și focuri de acoperire. O mitralieră inamică prinzând de veste, deschide focul asupra secției de mitralieră, rănind și omorând toți servanții în afară de soldatul Ioan Ignat, care văzându-se singur, nu se lasă copleșit și pune mâna pe o mitralieră trăgând focuri neântrerupte până când poziția este cucerită de ai noștri. În cele din urmă, soldatul Ioan Ignat este răpus de un glonț inamic și moare ca un brav ostaș ținând în brațe mitraliera de care nu s-a despărțit până la moarte.
Tot în luptele de la dealul Ungureanu, Batalionul III din Regimentul 14 Infanterie, având misiunea să țină piept inamicului care voia să înainteze spre dealul Coșna, s-a încins o luptă grozavă prin care Batalionul III a fost silit din cauza superiorității inamice, să se retragă pe o altă poziție mai înapoi. Spre seară, încetând focurile, soldații au început să-și consolideze noua poziție ocupată. Târziu în noapte, soldatul Ioan Moldoveanu din Compania 3-a Mitralieră care se afla cu secția de mitralieră pe o poziție mai înaintată și fiind de santinelă la piesă, a auzit în apropiere de tranșeele inamice un vaiet al unui camarad rănit grav și care nu mai putea să mai meargă. Atunci, soldatul Ioan Moldoveanu a cerut voie șefului său, și profitând de faptul că era liniște și întuneric, s-a strecurat pe brânci până la camaradul rănit, pe care l-a luat în spinare și s-a îndreptat către tranșeele noastre. Auzind foșnetul, inamicul a deschis focul și l-a rănit pe soldatul Moldoveanu, însă, acesta nu a șovăit niciun moment, cu toate că sângele îi curgea șuvoaie din rană slăbindu-i forțele, își adună ultimele forțe reușind să-l aducă pe camaradul rănit în tranșeele noastre. Deoarece rana era mortală și mai ales din cauza pierderii de sânge, soldatul Ioan Moldoveanu își aduce sacrificiul suprem și moare, salvând cu prețul vieții sale pe camaradul rănit.
Locotenent Ioan Vlădescu, comandantul Companiei 3 Mitraliere din Regimentul 14 Infanterie. Acte eroice săvârșite de ostașii noștri în Campania din 1916-1918-1919
Sursa: Arhivele Ministerului Apărării Naționale, Centrul de Studii și păstrare a Arhivelor Militare
Prof.dr. Cornel Mărculescu
