Una dintre personalitățile dâmbovițene care a adus o contribuție remarcabilă la creșterea activității culturale a județului și a învățământului dâmbovițean, a fost și Ioan D. Petrescu, născut la Vălenii de Munte la 21 noiembrie 1818, ca fiu al vameșului plaiulului Teleajen, Petruș Dumitrache, tatăl fiind ulterior și administrator al moșiei Bărcănescului, mai apoi neguțător și vameș al plaiului, dar care, pierzându-şi averea a devenit ulterior un simplu slujbaş. În același timp, Ioan D. Petrescu era și nepot al căpitanului de oaste Petru Tatu, fiind întâiul născut al familiei, care avea să învețe carte în limba română cu popa Tama, iar cu dascălii Iani Paleapatras și Costea Pistol, a învățat greaca la Catedrala Vălenilor. Apoi a urmat cursurile Școlii Naționale a lui Ion Gherasim Gorjanu, după care a studiat istoria și pictura la Seminarul din Buzău. Atras de viața monahală și apreciat de cei din anturajul episcopului, la 18 ani s-a călugărit sub numele de Ipatiu Petrescu la Mânăstirea Ciolanu, ca mai apoi să fie readus la Buzău pentru a fi hirotonisit diacon al Arhiepiscopiei. În anul 1846, Ioan D. Petrescu mergea la Mânăstirea Neamț trimis de Chesariu, episcop al Buzăului, pentru tipărirea și aducerea unor cărți bisericești, iar la întoarcere a fost numit profesor al Seminarului eparhial.
Când a început Revoluția de la 1848, Ioan D. Petrescu încă era la Buzău, aflându-se în mijlocul unui grup de patrioți progresiști precum profesorii Gavriil Munteanu, P. Suciu-Mureșanu, Dionisie Romano, Chesarie și unchiul lui, Ioasafat Snagoveanu. Totuși, implicându-se ca propagandist în Văleni, Râmnicu Sărat și Buzău, a fost arestat la 19 septembrie 1848 la Buzău, după care a fost transferat în închisoarea de la Văcărești, unde a întâlnit și alți dascăli revoluționari precum Vasile Gredeanu, Scarlat Turnavitu, Costache Codreanu de la Vâlcea, Gherasim Gorjanu de la Ploiești, Răducanu Burdeanu de la Muscel, Grigore Mihăescu de la Craiova, Dimitrie Iarca de la Slatina, Gheorghe Călinescu de la Târgu Jiu, Nenovici de la Brăila, Andrei Pretorian de la Pitești, Ganciu Dumitru Cerna și Grigore Gănescu din Dâmbovița.
După eliberarea din închisoare avea să se stabilească și să se căsătorească în Rucăr, activând ca institutor într-o școală privată până în anul 1859, ulterior ca inspector de școală în județele Dâmbovița, Vâlcea și Muscel, iar apoi predând la Seminarul de la Curtea de Argeș ca profesor între anii 1864-1869. În anul 1872, Ioan D. Petrescu este numit director al Școlii nr. 1 de băieți la Târgoviște, în județul Dâmbovița, unde l-a înlocuit pe Mihalache Petrescu. Prin activitatea desfăşurată pe tărâm ştiinţific, Ioan D. Petrescu a reuşit să determine şi alţi membri ai corpului didactic din Târgovişte să participe la activitatea ştiinţifică şi culturală a oraşului, izbutind astfel, prin societatea culturală „Progresul”, să ajungă la stimularea vieţii culturale locale.
Învățător, revizor și inspector al școalelor și patriot înflăcărat, Ioan D. Petrescu a depus o activitate neobosită pe tărâm cultural, timp de aproape 50 de ani, însumând, după cum scrie în memoriile sale, 32 de ani neîntrerupți numai ,,în oficiul formării viitoarelor noastre generațiuni”. Pasionat de etnografie și poezie, antrenând în aceste activități și alți colegi din corpul didactic, Ioan D. Petrescu a realizat printr-un schimb de opinii, Societatea Culturală Progresul, prima organizație culturală înființată la Târgoviște în anul 1876, cu scopul de a realiza lucrări esențiale pentru știința și cultura românească, și care venea ca un răspuns pe plan zonal la tendința manifestată la nivelul întregii țări de emancipare și afirmare națională. „Douăzeci şi unul de ani de labore (muncă) şi devotament depus-am şi la această din urmă catedră, urmând a continua apostolatul, sau a direge opera neuitaţilor, demnilor şi fericiţilor mei predecesori: M. Drăghiceanu, Al. Poenaru, Mihail Petrescu şi Ariton Boruzescu, cu a căror valoare dacă nu m-am egalat, dar cel puţin c-o vie dorinţă eu i-am urmat, în tot ce s-a referit la ale învăţământului şi devotamentului în cestiune”.
În anul 1880, Ioan D. Petrescu a editat prima monografie dedicată lui Radu cel Mare (1490-1508) menționând aici monumentele construite de voievod, lucrare tipărită în tipografia lui Theodor Michăescu. În această lucrare, I. D. Petrescu a stabilit că primele lucrări la Mitropolia din Târgovişte au fost realizate în timpul domniei acestui voievod. În încheierea lucrării sale, Ioan D. Petrescu sublinia rolul important al Târgoviştei în cadrul istoriei noastre naţionale, subliniind că venise timpul ca oraşul cu ruinele sale, cu bisericile sale, să fie privit sau „adorat” ca un templu sacru de români: „Românii pot peregrina la Mănăstirea Dealului de la Târgovişte tot cu aceiaşi pietate ca şi credincioşii Ierusalimului creştin. Da, căci aici, ca şi la Alba Iulia şi Suceava se mai văd relicvele sau acele sacre semne din fala trecutului nostru; aici se desfăşurară în trecut atâtea evenimente glorioase, ce încadrează cu ilustraţii paginile istoriei noastre naţionale; în fine aici razele soarelui răsfrânte în restul ruinelor străbune, ca şi reşedinţele celorlalte provincii dacice; de aici s-au inspirat şi se vor inspira poeţii noştri ca Cârlova, Eliade şi alţii”.
Ioan D. Petrescu, pornind de la ideea că Târgoviştea fusese mult timp capitală a Ţării Româneşti, vedea în aceasta terenul unor fapte istorice întinse pe mai multe epoci, sesizând încă din 1884 necesitatea întocmirii unei lucrări dedicate oraşului, care să scoată din uitare vechile sale monumente. În ultimele rânduri din lucrarea sa, Radu cel Mare, se arăta convins că „Venit-au timpul credem, ca Târgoviştea cu mitropoliile sale contemporane în gloria antică să fie privite sau adorate de neamul Românesc ca nişte temple sacre, unde ca şi motorii civilizaţiei antice de la Delfi şi Maratone, întrunindu în viitor pre fraţii din toate unghiurile patriei comune, să-i inspire în acţiunile lor naţionale, făcând să bată în inima trunchiatei noastre Dacii un suflet şi o cugetare!”.
Călăuzit de ideile Revoluției de la 1848 la care participase, acelea de realizare a independeței și unității naționale prin emanciparea poporului, în anul 1888 a editat încă o operă științifică, Tîrgoviștea – schițe istorice și topografice, aceasta fiind prima monografie dedicată istoriei orașului reședință de județ și printre primele lucrări de acest fel din țară. Pentru această lucrare Ioan D. Petrescu se documentase minuțios citând lucrări premergătoare, întreprinzând studii de teren, cercetând inscripțiile monumentelor istorice și realizând interviuri cu bătrâni ai orașului. Aici, Ioan D. Petrescu scria despre Târgoviștea care îl adoptase astfel: ,,Așezată într-o poziție minunată, între mănoasele și bogatele cursuri ale Dâmboviței și Ialomiței, apărată la nord de munți, spre vest și sud-vest de dealurile Picior de Munte, de pădurile și câmpiile pustiite de Potopul și Cobia, apărată la sud de lacurile de la Fântâna Țiganului și Heleșteul Domnesc și mai departe de mlaștinile de la Titu, are o poziție foarte bine aleasă…”.
A publicat de asemenea lucrarea istorică Descălicarea lui Negru vodă și cetatea sa după Dâmbovița în anul 1894, memorii despre Revoluția de la 1848 în ziarul Binele Public și în lucrarea ,,Buchetul” în anul 1879, Colecțiune de poesii originale Albina în anul 1895, poezii istorice dedicate Mitropoliei Târgoviștei, poezia Primul meu fiu, victimă a independenței din 1877, în care își plânge pierderea tânărului fiu în războiul ruso-româno-turc, Diverse cugetări alese, cât și studii despre superstiții și vechi tradiții precum Ursitori, Prigori, Furii, Joimărițe, Sânziene, Brezoae, Muma pădurii, Rusalii, Sparge pietre, Strâmbă lemne, Paparude, Svârcolaci.
În afara acestor lucrări cu caracter istoric, Ioan D. Petrescu avea să-şi publice şi memoriile sub forma unui volum autobiografic intitulat Buchetul, care avea să apară la Târgovişte în anul 1892. Părţi din această lucrare fuseseră publicate chiar anterior, în lunile august-noiembrie 1879, în ziarul „Binele public”, sub pseudonimul de Berivoiescu. În anul 1881, Ioan D. Petrescu a participat la Bucureşti la încoronarea lui Carol I, fiind considerat acolo între veteranii de la 1848 şi tată de erou (fiul său, Brutus Petrescu, murise în războiul de independenţă de la 1877-1878). Marele nostru istoric Nicolae Iorga, într-un amplu studiu dedicat Memoriilor lui Ioan D. Petrescu, preciza că acestă carte Buchetul pe care o cunoştea reprezenta un martor deosebit de interesant „pentru multe locuri şi sub multe raporturi, al timpurilor sale”. Câţiva ani mai târziu, după publicarea lucrării Buchetul, în 1895, I. D. Petrescu a publicat volumul „Colecţiune de poesii originale «Albina»”, unde apar unele gânduri şi meditaţii ale sale, în care un loc aparte în acest volum îl ocupă poeziile cu caracter istoric dedicate „Mitropoliei Târgoviştei”, „Mântuitorului patriei (1522-1529)”, „Lăpuşneanu şi solii”, „Radu cel Mare”, poezii în care răzbat unele idei interesante, una dintre acelea fiind că şi la Mănăstirea Dealu ar fi lucrat Meşterul Manole, ca şi la Curtea de Argeş.
Ioan D. Petrescu ne-a lăsat și lucrări care nu au fost publicate în timpul vieții lui, precum Mitropolia Munteniei și a Târgoviștei, Povestiri contemporane, Năluciri perdute sau meditații filosofice, Milionarul preluat alienat. Personalitate didactică și formator școlar, cărturar, scriitor prolific și cetățean de vază, Ioan D. Petrescu avea să se stingă din viață la 1 mai 1903, ora 5, fiind apreciat de contemporani drept „ctitorul studiului local al istoriei”, după cum arăta Constantin Manolescu despre personalitatea lui şi opera diversă şi bogată ce a lăsat-o. Spiritul lui I. D. Petrescu și-a lăsat amprenta asupra învățământului dâmbovițean și a istoriografiei locale: „Învăţător, revizor şi patriot înflăcărat, I. D. Petrescu a depus o activitate neobosită pe tărâm cultural, timp de aproape 50 de ani, însumând, după cum scrie în memoriile sale, 32 de ani neîntrerupţi numai în «oficiul formării viitoarelor noastre generaţiuni»”.
Surse:
-I. D. Petrescu, Tergoviştea. Schiţe istorice şi topografice, Tipografia şi Legătoria Viitorul, Târgovişte, 1888. (lucrarea a fost republicată de nepotul său Mircea B. Ionescu, Târgoviştea. Schiţe istorice şi topografice, Tipografia Adolf Sonnenfeld, Oradea,1929);
-I. D. Petrescu, Radu cel Mare (1490-1508), Editura Librăriei Grigore Tomescu, Tipografia şi Legătoria Teodor Michăescu, Târgovişte, 1884 (Lucrarea este structurată pe mai multe capitole, în care autorul abordează: Finalul secolului al XV-lea (pp. 5-17); Radu şi gropniţa Drăculeştilor (pp. 18-32); Episcopia Buzăului (pp. 33-42), Patriarhul Nifon (pp. 42-53); Domnia lui Radu cel Mare (pp. 53-66);
-Ioan Negoescu, Istoria şcoalelor din Târgovişte. Un veac de învăţământ naţional, Tipografia Dâmboviţa, Târgovişte, 1933;
-Nicolae Iorga, Memoriile unui vechi dascăl, în Memoriile Secţiunii Istorice, Seria III-a, Tomul XV, Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului, Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1934;
-Gheorghe Pârnuță, Începuturile culturii și învățământului în județul Dâmbovița, Comitetul de cultură și educație socialistă al județului Dâmbovița, Târgoviște, 1972;
-Victor Peterescu, Mihai Oproiu, Constantin Manolescu, Târgoviștea culturală, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2000;
-Mihai Oproiu, I. D. Petrescu, remarcabilă personalitate a culturii târgoviştene, în Victor Petrescu, Mihai Oproiu, Constantin Manolescu, Târgoviștea culturală, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2000;
-Alexandru Ştefănescu, Primul istoric al Târgoviştei: I. D. Petrescu, în „Curier. Revistă de cultură şi bibliologie”, an XV, nr. 2 (29), Târgovişte, 2008;
-Cornel Mărculescu, Patriarhul Nifon în viziunea învățătorului Ioan D. Petrescu (1818-1903), în vol. „Sfântul Nifon – primul sfânt canonizat în spațiul românesc”, Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei, 2022.
Prof.dr. Cornel Mărculescu
