A scrie despre mare, înseamnă a scrie despre dragoste, despre iubire, despre nemurire, căci nicăieri în lume nu există mai multă tandrețe decât acolo, unde cerul întâlnește marea, contopindu-se într-un sărut etern. Linia orizontului. Orizont la care poți privi minute, ore, zile întregi, fără ca privirea să îți fie stânjenită de clădiri mai joase ori mai înalte, de arbori sau variate forme de relief. Poate numai din când în când, insesizabil, de aripa vreunui pescăruș în zbor ori de catargul vreunei corăbii în derivă. În rest, liniște și pace. Liniște și pace, imortalizate de marii pictori , în nuanțe de o varietate copleșitoare de albastru. Albastru, culoarea pe care tocmai aceste două elemente o definesc. Au visat cu ochii deschiși în zare , și au pictat în culori de cer și mare, eternitatea.

La malul mării, poeții veșnic îndrăgostiți, au scris cele mai frumoase poezii de dragoste și au trăit cele mai zbuciumate povești de iubire. La fel de zbuciumate ca și valurile înspumate, ale căror creste, se mai sparg uneori de digurile înalte, tulburând asfel liniștea văzduhului. O liniște…neliniștită, având în permanență pe fundal, simfonia mării. Simfonie compusă în adâncurile neumblate, de însuși Neptun și murmurată neîncetat de nimfele mării, ademenind și prinzând în mrejele lor pescarii rătăciți în nopțile lăptoase, a căror soartă era deja pecetluită de zeițele torcătoare. Marea și cerul, un albastru infinit. Două elemente inseparabile, separate însă la fiecare răsărit de mingea de foc ce se călește în apa rece a mării, urcând apoi pe cerul înalt, să dea naștere unei noi zile, oferind omenirii un spectacol uluitor. La fel de uluitor,ca și spectacolul sugestiv intitulat „Fantezia iernii la malul mării”, de ce nu? Din fire nevăzute, prin meșteșuguri numai de ea știute, iarna, împodobește malul mării cu ghirlande și dantele diafane, mai ceva ca ale domnițelor de la curțile domnești. Marea a fost personificată, versificată, cântată, adorată… Deci, a scrie despre mare, înseamnă a scrie despre dragoste, despre iubire, despre nemurire, căci nicăieri în lume nu există mai multă tandrețe decât acolo, unde cerul întâlnește marea, contopindu-se într-un sărut etern. Căci marea, e ea însăși …ETERNITATE!

Flori Bungete