Kardashev a făcut o clasificare a civilizațiilor.
Noi ne aflam in prezent la Civilizația de tipul 0 (mai exact 0,7).
Civilizația de Tip I utilizează toată energia solară ce ajunge la planetar.
Civilizația de Tip II utilizează toată energia produsă de stele (soare).
Civilizația de Tip III utilizează energia întregii galaxii.
Cel mai greu salt este Tranziția de la Tipul 0 la I, exact la ceea ce asistam noi in prezent. Dar ne poate împiedica cineva sau ceva sa atingem acest obiectiv?
Suntem încă o Civilizație in fașa, expusă riscurilor și când ne gândim ca SUA sau Rusia dețin fiecare circa 7.000 de arme nucleare nu mai suntem așa siguri de pace și prosperitate pe termen nelimitat.
Chiar Elon Musk a spus ca o Civilizație care se apropie de Tipul I și începe sa stăpânească tehnologii avansate, dezvolta puterea de a se autodistruge, cel mai mare risc reprezentându-l chiar ea însăși.
Și cam așa e. Schimbările climatice sunt cauzate tot de noi, oamenii. Razboaiele au fost pornite tot de noi, epidemiile sunt mare parte tot din vina noastră. Aici putem include și bioterorismul, care reprezintă din punctul meu de vedere cea mai mare amenintare a viitorului.
Schimbările climatice se produc cât vezi cu ochii și exemplele sunt numeroase: dacă anul trecut Australia era in flăcări, acum se confrunta cu cele mai mari inundații din ultimii 200 de ani.
Spania a fost sub zăpada anul acesta.
Curenții care joaca roluri importante pentru clima și-au pierdut din intensitate.
Sunt doar cele mai vizibile efecte de la un an la altul.
Suntem siguri ca grupări extremiste de teroriști nu lucrează la arme biologice cu viruși precum Ebola?
In orice moment, un eveniment semnificativ ne poate amenința existența pe Terra. Dinozaurii au stăpânit planeta mai bine de peste 160 milioane de ani și totuși nu au fost ființe inteligente. La un moment dat, nu bioterorismul sau pandemiile au dus la extincția lor, ci natura – impactul cu un asteroid.
Și asta reprezintă o problema, pentru ca, in fiecare zi, pe lângă Pământ trec zeci de corpuri cerești. Nu avem tehnologia necesară de a devia traiectoria unui asteroid posibil amenințător. Si atunci suntem la mila naturii, din nou.
Gândind rațional și pe termen lung, putem ajunge la Civilizația de Tip I, in câteva secole, doar dacă avem și puțin noroc.
De asemenea, avem șansa ca in viitor sa ne jucam cu energia solară așa cum vrem noi și călătoriile interstelare sa nu mai reprezinte o problema.
Anul acesta vor fi lansati mai mulți sateliți care ne vor ajuta la cercetare, unii dintre ei reprezentând minuni contemporane, cum ar fi telescopul Webb.
Viitorul depinde doar de noi, de alegerile pe care le vom face, dar și de… sacrificii.
Prof. Răzvan Vișan