EDITORIAL: George Enescu, restauratorul Bisericii Sfinții Împărați din Târgoviște (1919)

EDITORIAL: George Enescu, restauratorul Bisericii Sfinții Împărați din Târgoviște (1919)

  • Post category:Editorial

Biserica ”Sfinții Împărați” din Târgoviste, a fost ctitorită la 15 septembrie 1650 de către Matei Basarab şi soția sa Elena, ca o replică a bisericii Stelea, edificată de Vasile Lupu în semn de împăcare față de domnul Țării Românești.
A fost biserica favorită a voievodului Matei Basarab, având ca hram pe Sfântul Nicolae, hramul familiei lui, așa cum doamna Elena se îngrijea de cealaltă biserică, tot cu același hram, vechea ctitorie a lui Manea Vornicul și a jupâniței Vilae (1527), Biserica Sf. Nicolae Andronești, considerată biserica personală a doamnei. Prima pisanie a bisericii situată deasupra uşii de la intrare, scrisă pe piatră, făcând corp comun cu portalul, atestă ctitorul acesteia: ,,Cu vrearea Tatălui şi cu ajutorul Fiiului şi cu sporul (D(u)hului s(fâ)ntu îndea / mnatu-s-au creştinul domnol Mateiu Basărab voevod i g(o)s(po)jda ego Ilina de / au zidit această s(fâ)ntî bisericî hramul s(fân)tăi Nicolae de în temelie pânî în să / v(â)rşit ca s(ă) le fie pomeană în veaci. Ispravnic Hagi Costandin. Pis m(e)s(e)ţa sep(tembrie) 15 dnă, văleat 7159”.

Constantin Brâncoveanu a reparat Biserica schimbându-i totodată și hramul în Sfinții Împărați Constantin și Elena. Planul bisericii este de tip sală, alcătuit din pronaos, naos şi altar, iar forma stâlpilor reproduce la scară monumentală pe aceea a baluştrilor care încadrează pisania din pronaosul Bisericii Stelea.
Biserica a suferit mai multe reparații între 1731 şi 1732, când a fost acoperită de jupân Vasalache Frumușica, și din nou în 1753 de către fiul său Dragomir. Din 1753 datează și cea de-a doua pisanie a bisericii, zugrăvită în interiorul pronaosului, deasupra intrării: ,, Doamnea, iubit-am buna cuviinţa casii tale şi locul lă / caşului măririi tale. Aceast(ă) sfântă şi dumnezeiască biser / ică care este hramul sfântului Nicolae, rădicatu-se / din temeliia ei de Ion Mathei B(asarab) voevod la cursul a / nilor 7159. Iar de atunce încoace foarăte rău str / cându-se şi desvălindu-se, iar căndu au fost l(ea)t 7240 îndemnatu-seu dum(nealui) jup(an) Vasalache cu mila lui Dumneazeu de au şi(n)drelit-o şi au dres-o. Iar cănd au fost 7261 dichem(vrie) 21 s-au tă(m) / plat de au murit la Bucureşti şi s-au adus de s-au îngro / patu aiceia; apoi dumnealui jupan Dragomir fiiul dum(nealui) / jupan Vasalache, de(n)preună cu fraţi(i) dum(nealui) s-au în / demnat de au învălit-o şi au zugrăvit-o şi au făcut / tă(m)pla şi anvonul afară făcându-se ctitori noi / ca să le fie în veci pomenire dumnealor, amin. Oc(tombrie) 18, 7262”.

În 1821, după uciderea lui Tudor Vladimirescu de către Alexandru Ipsilanti și năvala turcilor în Târgoviște, biserica a fost transformată în geamie, dupa care i-au dat foc, părăsind-o, așa cum reiese din sgrafitul situat pe faţada bisericii, în dreapta uşii de intrare: „1821…să (se) şti(e) când fu geamie”.
S-a slujit în ea până în 1848, iar de atunci a fost părăsită, ajungând treptat o adevărată ruină: turlele căzute, fără niciun fel de acoperiș, inclusiv ușa de la intrare și ferestrele erau zidite, în afară de două, pe unde se mai putea pătrunde în biserică cu ajutorul unei scări.

Biserica, prin cele patru contraforturi de cărămidă care susțin zidăria pe dinafară, prin forma bolților care susțineau turlele, prin profilele ușii și ale ferestrelor, asemenea în mare parte celor de la Biserica Stelea, toate acestea reprezintă ”un indiciu prețios care ne arată influența pe care a avut-o clădirea bisericii lui Vasile Lupu, domnul Moldovei, asupra evoluției arhitecturii bisericești în Țara Românească”.
Cu două rânduri suprapuse de arcaturi oarbe, despărțite printr-un brâu orizontal, în timp ce turnul clopotniței din stânga pronaosului, și el destul de neobișnuit, are trei rânduri suprapuse de asemenea de arcaturi, forma exterioară a bisericii este dreptunghiulară, cu absidia altarului poligonală pe dinafară și semicirculară în interior.
Pronaosul și naosul sunt pătrate, despărțirea dintre ele făcându-se prin trei arcaturi rezemate pe doi stâlpi octogonali de zid, inspirație a arhitecturii bisericii Stelea și a exemplelor altor biserici mai vechi de arhitectură muntenească, unde s-a renunțat la zidul plin dintre naos și pronaos prin înlocuirea acestuia cu trei arcade, cum ar fi la bisericile Argeșului (1517), Mărcuța (1586-1587) și Mihai Vodă din București (1589-1591).
Biserica Sfinții Împărați, poate fi considerată un model arhitectural prin forma planului, plastica monumentală a turnului clopotniței, contraforților de colț, model preluat la foarte scurt timp de alte două biserici: cea din Săcuieni (1654) ctitorită de către Neagoe Săcuianu, și cea din Bărbulețu (1662), de către Radu Crețulescu.

Fresca din interior a bisericii este foarte interesantă prin dispunerea tablourilor, în timp ce ”zugrăveala soclului, sub ferestre, imită o draperie atârnată de-a lungul pereților, după tipicul bizantin, uzitat din timpurile vechi”. Inscripțiile păstrate în interiorul bisericii ne fac cunoscute numele zugravilor care au colaborat la împodobirea pereților în anul 1753 și anume popa Ioan zugravul ajutat de fiul său Gheorghe și de un Ioan, ieromonah de la schitul Săteni.
Portretele primilor ctitori, ni-l înfățișează pe Matei Basarab cu părul castaniu și barba albă, cu mantaua tivită cu purpură, cu veșmânt de brocard, pe umeri cu margini de purpură și având pe cap o coroană voievodală colțuroasă, în timp ce doamna Elena, are părul negru, coroana pe cap, colan cu pietre scumpe la gât, fiind îmbrăcată cu mantie albă, amândoi ținând biserica în mână. Pe pereții laterali sunt redați ctitorii din secolul XVIII: jupân Vasilache, Dragomir sin Vasilache cu soția sa, jupâneasa Anca și cu copiii, Constantin și Vasilache. Bărbații au fesuri pe cap, cu antirie albastre îmblănite cu alb și cu caftane roșii, iar femeile au mantale roșii, îmblănite pe margini cu alb, purtând salbe la gât.

În 1915, vizitând monumentul, istoricul Dimitrie Onciul cerea „măsuri urgente” pentru conservarea ruinelor bisericii Sfinții Împărați „în care s-au păstrat picturi murale cu portrete domnești”. Întrucât pereții bisericii erau „cu desăvârșire descoperiți”, Dimitrie Onciul propunea confecționarea unui acoperiș de lemn „pe stâlpi așezați pe dinafară, în preajma pereților”, pentru protejarea picturilor. De asemenea, Nicolae Iorga, vizitând orașul Târgoviște la începutul secolului al XX-lea arăta că această biserică este „întreagă, solidă și frumoasă”, dar în ea ”cad ploile și se îngrămădesc zăpezile iernii prin acoperișul sfărâmat, pentru punerea la loc a căruia lipsesc deopotrivă banii tuturora și ai fiecăruia.”

În acest context, preotul Constantin Nițescu-Zlatian (1895-1976), care se afla în comitetele de conducere ale Asociației Clerului Dâmboviței și Societății Corale Cântarea României, ambele înființate în 1919 și având sediul în casa parohială a bisericii Curtea Domnească, a început să se preocupe de soarta monumentele istorice din Târgoviște, ajungând astfel să cerceteze masiva ruină a bisericii Sfinții Împărați.
Constantin Nițescu-Zlatian s-a născut în comuna Băleni, județul Dâmbovița, a absolvit seminarul Nifon din București, apoi a dat diferența la un liceu teoretic unde și-a luat bacalaureatul, după care a urmat trei facultăți: Drept, Filologie si Teologie, obținând doctoratul în teologie cu teza “Influența creștinismului asupra Dreptului”(1932).
A fost profesor de drept și română la Școala normală din Târgoviște, profesor de religie la Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu, inspector general al învățământului militar din cadrul Ministerului Forțelor Armate, publicând cinci cărți, oferind prima monografie dedicată liceului militar de la Dealu, iar alte 19 lucrări au rămas la stadiul de manuscris, printre care și o Monografie a Târgoviștei.

Marcat de starea deplorabilă în care se afla ctitoria lui Matei Basarab, în scurt timp preotul Constantin Nițescu s-a adresat lui Nicolae Iorga, președintele Comisiei Monumentelor Istorice, rugându-l pe acesta să ia măsurile necesare și să o acopere cât mai urgent. Din păcate, răspunsul marelui istoric Nicolae Iorga nu a fost unul pozitiv: “…știu, dragul meu, cunosc importanța acestei biserici dar nu putem face nimic, nu avem fonduri…poate anul viitor, dacă vom putea face ceva. În tot cazul, mai treci pe aici…”.
Cert este că, în a doua jumătate a lunii aprilie 1919, într-o ședință a Clerului Dâmboviței, preotul Constantin Nițescu a solicitat să i se dea o delegație cu ajutorul căreia să poată solicita maestrului George Enescu (îl cunoscuse în 1917, când student fiind, Constantin Nițescu se deplasa în același tren cu maestrul, dinspre Bârlad către Iași), să vină în Cetatea de Scaun a Țării Românești, cu scopul de a susține un concert în folosul bisericii Sfinții Împărați din Târgoviște.
Ajuns să se întâlnească cu George Enescu, preotul Constantin Nițescu i s-a adresat astfel: “…maestre, am venit la dumneavoastră, să vă rog să dați un concert la Târgoviște, pentru o ctitorie veche, pentru o biserică ruinată”. Discuția a continuat, iar pentru a reda importanța acesteia, o  reproducem în întregime:

– Uite maestre, așa, așa, așa!…

– Te-ntreb numai atât: merită?

– Este ctitoria lui Matei Basarab, lăcașul în care se ruga el.

– Bine, bine, am înțeles, dar te întreb din nou: merită?

– Da, maestre, merită din toate punctele de vedere!

– Suntem datori să păstrăm comorile neamului și ai făcut bine că te-ai adresat mie. Primesc cu plăcere. O să vin pe 4/17 iunie 1919, iar acesta este programul pentru afișaj.

– Maestre, cu ce tren veniți, ca să vă așteptăm la gară…

– Vin cu mașina, nu cu trenul. Să-mi oprești trei camere la cel mai bun hotel și dacă se poate, una din ele să fie salon.

– Vai, maestre, se poate una ca asta? Avem unde să vă primim.

– Nu, nu, să faci așa cum îți spun eu. Nu trebuie să deranjăm pe nimeni.

În ziua fixată de 4/17 iunie 1919, preotul Constantin Nițescu a reținut trei camere la hotelul din centru: o cameră mai mare și cu balcon, una pentru pianist și alta pentru șofer, iar la orele 16, l-a așteptat în fața grădinii publice pe maestrul George Enescu. Imediat, acesta a cerut să meargă să vadă biserica Sfinții Împărați, ascultând fiecare cuvânt al preotului Constantin Nițescu, ce-i prezentase la pas ctitoria lui Matei Basarab.
La plecare, plăcut impresionat de ceea ce vazuse și ascultase, George Enescu a observat în partea dreaptă a ușii, pictat pe zid, un sfânt cu capul de capră: Sfântul Hristofor, întrebând detalii despre acesta. Preotul Constantin Nițescu, i-a răspuns: “…se zice că era un călugăr tare frumos și toate femeile se țineau lanț după el. Ca să nu mai fie ispită pentru nimeni, și-a luat capra și s-a retras ca schimnic într-o peșteră, dar și aici i s-a aflat urma. Atunci, s-a rugat lui Dumnezeu să-i schimbe capul cu al caprei sale și astfel și-a găsit liniștea și mântuirea”. Mulțumit de răspuns, George Enescu a completat, spunând: “Bine de mine că nu am de ce să mă rog să-mi schimbe capul”.

 

După vizitarea bisericii, cei doi s-au deplasat către sala unde trebuia să susțină concertul George Enescu și unde Cântarea României îi pregătise maestrului un mic concert sub bagheta dirijorului Gheorghe Rusu, fost elev al maestrului Muzicescu de la Iași. Seara, a avut loc concertul susținut de către George Enescu, care s-a dovedit a fi un real triumf, astfel încât, profund impresionat de publicul îmbrăcat în costum național, și rugat să mai susțină a doua zi un concert în matineu, maestrul a acceptat, cea de-a doua reprezentație având loc în ziua de miercuri 5/18 iunie 1919. După banchetul oferit de către Prefectura Dâmbovița în onoarea distinsului oaspete, a doua zi, George Enescu a vizitat ruinele palatului domnesc, biserica Domnească, biserica Sfânta Vineri (1446), cu mormântul doamnei Bălașa, soția lui Constantin Basarab Cârnul și mormântul Matildei Grecescu, fosta logodnică a lui Alexandru Vlahuță, unde poetul a scris memorabilele versuri:

Dormi iubito, dormi în pace, / N-am venit să-ți turbur somnul, nici să plâng / La ce-aș mai plânge pe-adormiții întru Domnul?”. De la Curtea Domnească, maestrul George Enescu a vizitat și biserica Stelea, ctitoria lui Vasile Lupu (1646), seara încheind-o la Mănăstirea Dealu.

După ultimul concert, preotul Gheorghe Brănișteanu, președintele Asociației Clerului Dâmbovița, i-a comunicat lui George Enescu că în urma susținerii celor două concerte, s-au strâns 18.500 lei, o sumă foarte mare pentru acea perioadă. Spre surprinderea tuturor, George Enescu a oferit personal încă 1500 de lei, spunând: “ Depuneți profesorului Nicolae Iorga 20.000 de lei în cap, ca să fie o sumă rotundă și să știți că am mai depus încă 2000 de lei la Prefectură, ca prim fond pentru un stadion”. De asemenea, profound impresionat de atmosfera de la Târgoviște, maestrul și-a plătit inclusiv camerele de la hotel, afirmând că nu dorește să știrbească nici cea mai mică sumă din banii strânși pentru biserica Sfinții Împărați.

Cu cei 20.000 de lei depuși la Comisia Monumentelor Istorice, preotul Constantin Nițescu s-a prezentat cu chitanța la profesorul Nicolae Iorga, care uimit de strângerea unei astfel de sume, a concluzionat: ”Dacă George Enescu a dat concert pentru biserica Sfinții Împărați, nouă nu ne mai rămâne decât să ne apucăm imediat și s-o acoperim”. Astfel, biserica Sfinții Împărați din Târgoviște a putut beneficia după lungi așteptări, de o consolidare importantă, fiind acoperită și învelită, evitându-se astfel degradarea lăcașului de cult.

 

Surse:

-Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe;

Virgil Drăghiceanu, Ruina Sfinții Împărați din Târgoviște. Note istorice, în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, Anul III, Nr. 3, iulie-septembrie 1910, Institutul de Arte Grafice Carol Gobl, București, 1910;

-Virgil Drăghiceanu, Călăuza monumentelor istorice din judeţul Dâmboviţa. Raport asupra cercetărilor făcute cu privire la monumentele istorice din Judeţul Dâmboviţa (Raport extras din Expunerea situațiunei județului Dâmbovița), Târgovişte, Tipografia „Viitorul”, 1907;

-Virgil Drăghiceanu, Monumentele istorice din județul Dâmbovița, Institutul de Arte Grafice Minerva, București, 1912;

Glasul Bisericii, Anul XX, nr. 9-10, 1961;

– Cornel Mărculescu, George Enescu restauratorul Bisericii Sfinții Împărați din Târgoviște (1919), în „Cultura de sâmbătă. Revistă lunară de cultură”, anul V, nr.2-3 (81-82), februarie-martie 2017;

– Cornel Mărculescu, Când vioara lui George Enescu salvează de la ruină Biserica Sfinții Împărați (1919), în „Almanah Revista 100. Județul Dâmbovița (2019-2020). Proiect finanțat de Consiliul Județean Dâmbovița”, Anul II, nr. 3(13), volum editat de S.C. Revista 100 Multimedia S.R.L., noiembrie 2019.

Prof.dr. Cornel Mărculescu