Viața pe planeta noastră nu a fost întotdeauna așa cum o cunoaștem noi in prezent.
Vârsta Terrei este de aproximativ 4,5 mld. de ani și, gândind chiar la scara geologica, înseamnă ceva.
Primii ani au fost cei mai grei, urmând ca in urma cu 2,4 mld. de ani sa aibă loc, poate, cea mai importantă revoluție cunoscuta, Marea Oxidare, când au apărut primele creșteri ale nivelului de oxigen.
Dacă ne-am fi plimbat prin diverse locuri de pe Terra in urma cu 300 si ceva de milioane de ani, in Carbonifer (o perioada care a durat aproximativ 60 de milioane de ani), am fi văzut libelule gigant și o tăcere muta, fără cântecele pasarelelor care nu apăruseră încă.
Tot ce avem aici, pe Pământ, este natural. Resursele pe care le extragem sunt tot din Pământ. Chiar in momentul acesta, dispozitivul de pe care citești acest editorial conține nu mai puțin de… 60 de metale (cupru, nichel etc.), toate extrase din Pământ.
Natura a făcut ca in New York sa existe zgârie nori, iar in Londra sa se regăsească tuneluri subterane de mari dimensiuni. O explicație geologica este ca New York este amplasat deasupra unor roci dure, care pot susține greutăți impresionante, in timp ce in Londra, stratul de sub picioarele englezilor este mult mai domol, iar astfel se poate sapa mai ușor și nu degeaba Londra a avut printre primele linii mari de metrou de pe glob.
La o primă vedere a hărții politice a lumii, vom observa ca marile orașe sunt așezate lângă ape. Și aici geografia are din nou un rol crucial și l-a avut din cele mai vechi timpuri, exemplele fiind multiple: marile imperii au existat in jurul apelor (fenicienii, egiptenii, grecii etc). Chiar razboaiele s-au câștigat pe ape (cu referire la Războiul peloponesiac).
Marii invadatori au profitat de condițiile geografice și au făcut ravagii pornind din stepele din Eurasia, cei mai cunoscuți fiind mongoli, conduși de necruțătorul Ginges Han.
Drumul mătăsii, cu numeroasele sale cai de circulație, a existat datorită reliefului care a permis ca astfel de rute sa fie explorate de către oameni. Și ca o informație bonus, principalul mijloc de transport pe acest drum istoric era cămila.
Pana și marile piramide din Egipt sunt construite tot din materie organica, chiar dacă sunt bucăți mari de roca, iar materialele acestora provin de pe fundul oceanelor, de la niște viețuitoare care au trăit cu mult, mult timp in urma.
Oxigenul este important, nu doar pentru ca întreține viața, dar fără acesta nu ar exista focul, de care suntem cu toții dependenți. Dar, in 90% din istoria Pământului nu am avut foc.
Și Pământul va continua sa se schimbe necontenit, continentele urmând din nou sa se unifice, exact ca in urma cu 200 milioane de ani (când exista un singur mega continent numit Pangea).
Ca un exemplu, Marea Mediterană va dispărea și in locul acesteia va lua naștere un nou lanț muntos, comparabil cu Himalaya.
Ceea ce ne învață geografia este impresionant. Este o știință interdisciplinara, inventata de către Strabon, undeva in secolul I d. Hr.
Nu doar ca ne ajuta sa înțelegem cum am evoluat și am ajuns pana in prezent, dar ne arată cu o mare precizie unde vom ajunge in viitor și la ce sa ne așteptăm, dar nu trebuie niciodată sa uitam ca fiecare dintre noi contribuie la o schimbare… buna sau rea.
Depinde de noi!