You are currently viewing EDITORIAL: OPOZITIA DE… A.U.R.

EDITORIAL: OPOZITIA DE… A.U.R.

  • Post category:Editorial

PSD pare a fi intrat intr-un con de umbră, devenind mai degrabă neutru la unele acțiuni ale puterii pe subiecte importante.
Apatic, fără mesaje ferme, elaborate pe teme economice sau sociale, asa cum i-ar sta bine unui partid aflat in opoziție, lasă impresia că tainuiește compromisuri, abuzuri și acte de corupție ale actualei puteri.
Această lipsa de comunicare, atitudinea tacită față de unele acțiuni ale PNL- USR-PLUS a adus beneficii AUR care a umplut, de cele mai multe ori, cu o retorică populistă, lipsită de conținut spațiul gol lăsat de PSD în dezbaterea publică.
Într-o societate din ce în ce mai captivă consumului digital și mai ales într-un context pandemic în care mai toată lumea s-a refugiat în online, te uimește numărul de simpatizanți ai paginii de FB a președintelui AUR.
La fiecare postare in care nu spune mai nimic, 30-40.000 de urmăritori iși dau cu părerea.
Pagina de FB a PSD-ului rareori depășește 1000 de like-uri pe langă câteva zeci de comentarii.
Neimplicarea intr-o manieră profundă,serioasă, in problemele actuale de interes public, incapacitatea de a activa cu vigurozitate ca un partid de opoziție autentic, lipsa unei echipe suport in jurul liderului, asează PSD intr-o poziție resemnată. Cel puțin așa lasă impresia!
În aceste condiții AUR beneficiază politic de frustrarea populației cauzată de consecințele pandemiei, de bâlbâielile și impostura guvernării sau de lipsa de vizibilitate publică a PSD, partenerul de opoziție.
AUR se profilează, deocamdată într-un partid care îmbracă retorica identității nationale, credința ortodoxă, sau patriotismul, în hainele conspiraționismului mondial.
AUR se simte bine în opoziție de unde va pune la mare încercare multe dintre politicile publice viitoare, iar partidele de la guvernare vor fi nevoite să fie foarte pregătite ca să raspunda intr-o maniera democratica si convingătoare. Cu un președinte ca George Simion , căruia Wikipedia in mod surprinzător ii acorda o prezentare extrem de detaliată a activitatii politice si civice, AUR isi continuă deocamdată drumul si acțiunile de promovare a mișcării unioniste in spatiul românesc și fără doamna senator Șoșoacă.
Zvonurile că aceasta s-ar înscrie in PSD mă amuză, pentru că imaginația mea nu poate merge atât de departe.

Răzvan Ionescu