You are currently viewing EDITORIAL: Ofițeri dâmbovițeni absolvenți ai Școlii Militare de la Saint Cyr: General de flotilă aeriană Lazăr C. Lăzărescu (1911-2002)

EDITORIAL: Ofițeri dâmbovițeni absolvenți ai Școlii Militare de la Saint Cyr: General de flotilă aeriană Lazăr C. Lăzărescu (1911-2002)

  • Post category:Editorial

S-a născut la 1 noiembrie 1911 la Băleni, în judeţul Dâmboviţa, fiind mezinul familiei sale în care tatăl Constantin, născut într-o familie de preoţi, era funcţionar la primăria din Băleni (1908-1931). În anul 1929, devine absolventul promoţiei XIV a Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu din Târgovişte, care l-a determinat să îmbrăţişeze cariera militară, intrând astfel la Şcoala Militară Specială de Aviaţie pregătitoare de ofiţeri naviganţi de la Cotroceni, Bucureşti (1929-1930). Ulterior, este detaşat şi intră, în anul întâi, după un concurs, la École Spéciale Militaire de Saint-Cyr – Şcoala Specială Militară de la Saint-Cyr (Franţa).

Lăzărescu C. Lazăr aparţine celei de-a 117-a promoţii a prestigioasei școli franceze: „promoţia Joffre” (1930 – 1932), care cuprindea alături de Lazăr C.Lăzărescu (aviaţie), alți șase români: Caracaş Romeo Gr. (1910 – 1981), infanterie – bunul său prieten și coleg de promoție la liceul militar de la Mănăstirea Dealu, Ciocănaş Emil Gh. (1911 – 1964 ) – infanterie, Iliescu Radu-Richard A. (1911 – 1984) – cavalerie, Pajură Ioan I. (1911 – 1985) – infanterie – un alt coleg de promoție mănăstirean, Pretorian Mihail M. (1910 – 1977) – aviaţie, Stoian Radu Şt. (1909 – 1990) – cavalerie, acesta din urmă întrerupându-şi studiile la această școală după primul an (1930 – 1931), din motive de sănătate.

În 1931, Lăzărescu C. Lazăr este înaintat la grad de sub-locotenent, terminând  Școala Specială Militară de la Saint-Cyr al 53-lea bis din 454 elevi, calificativul final al absolventului fiind: „Viguros, cu foarte bune capacităţi și reale calităţi de şef, un elev care a profitat din plin de instruirea dată de Şcoală”. Împreună cu colegul său aviator Pretorian Mihail clasat al 16-lea la Saint-Cyr, urmează formarea sa profesională tot în Franţa, la Şcoala de Aplicaţie de Aeronautică de la Versailles (1932-1933), terminând al 6-lea bis din 31  de elevi cu aprecierea: „Foarte bun ofiţer, de o inteligenţă vie, foarte muncitor și care îşi va aduce, în timp, o serioasă contribuţie  ca ofiţer observator. S-a clasat foarte bine la examenul de stagiu”. Întors în România, intră la Şcoala Militară de Pilotaj şi de Antrenament de la Tecuci ( în 1953 Şcoala militară de aviaţie de la Tecuci a primit numele de Şcoala de Ofiţeri de Aviaţie „Aurel Vlaicu”, iar în 1958 şi-a mutat sediul pe aerodromul Boboc-Buzău, devenind şcoală superioară de ofiţeri cu durata de 4 ani, unde se pregăteau atât piloţi militari, cât şi piloţi pentru aviaţia civilă, personal navigant şi nenavigant), unde este brevetat pilot de război pe 2 august 1934 pe un POTEZ XXV (Statul român a administrat licenţa avionului francez Potez XXV, fiind un avion de recunoaştere şi bombardament biplan echipat cu un motor Lorraine Dietrich de 450 C.P.).

În septembrie 1934, este repartizat la Flotila de luptă din Pipera, după care este avansat la gradul de locotenent în 1936, și tot în acelaşi an, urmează cursurile Şcolii de Perfecționare de  la Buzău, fiind brevetat ca pilot de vânătoare pe 3 septembrie 1936, pe un PZL-11F (avionul de vânătoare PZL – 11F, fabricat sub licenţă poloneză, era un avion metalic echipat cu motor Gnôme – Rhone K9 de 550 C.P., fiind numit în epocă „avionul orb” datorită vizibilităţii reduse). Între 1937-1939, este repartizat în Flotila de Vânătoare numărul 11 din Bucureşti, făcând parte din renumita formație de 5 avioane de vânătoare pentru acrobaţie aeriană în care se face remarcat prin „elanul său, disciplină şi precizie în manevre. Urmează cursurile Şcolii de Comandanţi de Escadrilă (1937-1938) şi se clasează al 2-lea din 43 de elevi, considerat ca „element studios, cu solide cunoştinţe atât tactice cât şi tehnice, cu o judecată echilibrată şi cu multă logică”.

Lazăr C. Lăzărescu (1911-2002)

Totodată, este promovat căpitan în 1939, iar între anii 1939-1941, cpt.av.Lăzărescu C. Lazăr urmează cursurile Şcolii Superioare de Război din Bucureşti, la absolvirea cărora a fost repartizat la Statul Major al Aerului. El a dat dovadă, în special în timpul manevrelor regale anuale, de calităţi de observator şi de pilot de bombardament, dovedindu-se un „admirabil şef de patrulă” și manifestând „iniţiativă şi simţ tactic”, aşa cum reiese din spusele locotenent-colonelului Gheorghe Jienescu ( între 1940-1941 a fost șef de stat-major al noului creat Comandament al Forțelor Aeriene, condus de generalul Constantin Celăreanu și Subsecretar de Stat la Ministerul Apărării Naționale pentru Aer și Marină, iar între 1941-1944 în guvernul mareșalului Ion Antonescu, a fost ministru secretar de stat în fruntea Subsecretariatului de Stat al Aerului, organism creat în octombrie 1940 pentru activitatea aeronauticii), care subliniază în plus, că posedă o „cultură generală de elită, o formare profesională totală” şi o „personalitate remarcabilă: foarte disciplinat din convingere, bun camarad, corect, cu un caracter ferm, conştiincios, având o mare capacitate, un temperament energic şi hotărât. În aceeași notă,comandantul Regiunii 3 Aeriene, generalul Negrescu, îl caracteriza în 1938 pe Lăzărescu C. Lazăr ca fiind un „foarte bun ofițer,excelent zburător, cu o foarte bună pregătire intelectuală”.

În calitatea de ofiţer în Secţia Operaţii a Statului Major al Aerului, căpitan aviator Lăzărescu C.Lazăr a participat la campania  militară din anul 1941, din Basarabia şi de la Odessa. În anul 1942, a lucrat la birourile 1 și 4 ale Statului Major al Grupării Aeriene de Luptă (6 sept-11 oct.1942), când datorită măsurilor și intervențiilor sale, această mare unitate de luptă a acționat în zona Stalingrad în bune condiții, asigurându-i se la timp munițiile ,combustibilul, materialul tehnic și piesele de schimb. În același an, Lăzărescu C.Lazăr a fost numit şeful Biroului 2 Informaţii din Statul Major al Corpului Aerian Român (11-31 oct.1942), calitate în care a participat la campania militară de la Cotul Donului (Tacinskaia) – Stalingrad (Morozovskaia). În degringolada determinată, la 19 noiembrie 1942, de începere a ofensivei sovietice pe frontul de la Stalingrad, prin informaţiile obţinute, Lăzărescu C.Lazăr a reuşit să-l determine  pe comandantul Corpului Aerian Român, generalul de escadră aviator Ermil Gheorghiu, să ia măsurile care au permis scoaterea aviaţiei  române din zona expusă unei iminente încercuiri. Şeful de stat-major, colonelul Constantinescu îi recunoaşte calităţile: „inteligent, cu solide cunoştinţe tactice, a dirijat în foarte bune condiţii activitatea de informare a Grupului, graţie sintezelor zilnice  logice şi precise.

Din 1943-1944, este ofiţer de Avitatie în cabinetul militar al Mareşalului Ioan Antonescu. La 23 august 1944, se întoarce la Statul Major al Forțelor Aeriene (1944-1947), fiind ofițer de stat major în Secția 3 Operații, unde este promovat la gradul de comandant în 1945, și tot în același an, este avansat la gradul de locotenent-comandor aviator. În anul 1947, aflat tot în Statul Major al Aerului, Lăzărescu C. Lazăr a fost avansat la gradul de căpitan- comandor, pentru ca, în acelaşi an, să fie mutat la Mediaş, în calitate de comandant-secund  al Şcolii Militare de Ofiţeri de Aviaţie. Între anii 1946-1948, Lăzărescu C. Lazăr şi-a completat şi studiile civile prin absolvirea cursurilor Facultăţii de Știinţe Juridice din Bucureşti. La 12 ianuarie 1948, cpt.comandor av. Lăzărescu C. Lazăr a fost trecut  în rezervă pentru ca, la 18 august 1948, să fie rechemat în rândul cadrelor militare active şi numit profesor la Şcoala Superioară de Război din Bucureşti (1948-1949). La 15 februarie 1949, Lăzărescu C. Lazăr a fost trecut din nou în rezervă, fiind definitiv înlăturat din armată pentru că nu a vrut ca mulţi alţi militari, să semneze condamnarea lui Iuliu Maniu şi Ion  Mihalache.În calitatea de pilot militar, Lăzărescu C. Lazăr a fost distins cu mai multe ordine  şi medalii, între care:

–  Ordinul „Virtutea Aeronautică”, cu crucea de aur (1942). Prin Î.D.R. nr. 1934/1.07.1942 s-a acordat Ordinul Virtutea Aeronautică cu Spade clasa Crucea de Aur: „Căpitanului av. Pretorian M. Mihail, căpitanului av. Lăzărescu C. Lazăr pentru devotamentul și priceperea care i-a evidențiat în activitatea desfășurată în campania 1941, in secția operațiilor din Statul Major al Aerului. Piloți de vânătoare cu deosebite aptitudini, au fost reținuți în S.S. Aer datorită pregătirii lor și serviciilor aduse. S-au deplasat în zona de operații sub amenințarea aeriană a inamicului, în repetate rânduri, pentru documentare și transmiterea dispozițiunilor”;

–  Ordinul „Coroana României”,în grad de cavaler (1942);

– Ordinul „Coroana României”, în grad de cavaler, cu spade şi panglică de „Virtute Militară” (1943);

– Ordinul „Steaua României”, în grad de cavaler cu spade  şi panglică de „Virtute Militară” (1943);

–  Ordinul „Virtutea Aeronautică”, cu prima baretă  la  Crucea de Aur (1943). Prin Î.D.R. nr. 1433/19.05.1943 s-a acordat Prima baretă la clasa Crucea de Aur a Ordinului Virtutea Aeronautică cu Spade: „Căpitanului av. Lăzărescu Lazăr, pentru destoinicia, priceperea și munca deosebită pe care a depus-o ca șef al biroului 2 din Gruparea Aeriană de Lupta, în procurarea informațiilor necesare conducerii acțiunilor aviației de luptă, în acțiunile din zona Stalingrad”;

–  Ordinul german „Crucea de fier”(1943).

De asemenea, în perioada cât a fost pilot militar și până la trecerea sa în rezervă în 1948 (ultimul zbor a fost efectuat pe 30 septembrie 1947), Lăzărescu C. Lazăr a totalizat 491 ore de zbor, primul avion pilotat fiind un MORANE-SAULNIERE-35 (construit între anii 1927-1931, sub licenţă franceză, era un avion de şcoală, monoplan, cu locuri pentru instructor şi elevi, echipat cu motor Gnôme – Rhone de 30 C.P.),  la 11 mai 1934, pe când era la Şcoala Militară de la Tecuci; apoi, a zburat pe SET-2, POTEZ XXV şi MORANE-SAULNIERE-230. La 2 august 1934, Lăzărescu C.Lazăr a fost brevetat pilot de război pe un POTEZ XXV, după care în 1935 şi 1936, a zburat pe FLEET F – 10 G (construit între anii 1936-1937 sub licenţă americană, era destinat pentru şcoala de antrenament şi legătura între unităţi militare, fiind biplan și echipat cu un motor Gipsy Major de 130 C.P.), AVIA şi SET Jaguar. La Şcoala de Vânătoare de la Buzău, în 1936, a zburat pe HAWK (monoplan englez), apoi pe MORANE-SAULNIERE-230, GOURDOU şi PZL-11 F, pe acesta din urmă fiind brevetat ca pilot de vânătoare pe 3 septembrie 1936. Până în 1941, Lăzărescu C. Lazăr a zburat mai ales pe PZL-11 F, dar şi pe GOURDOU, FLEET F-11, ICAR şi NARDI F.N.305. În 1942 a zburat pe I.A.R.-80 şi în 1943 pe HEINKEL – 112 (Heinkel He 112 a fost un avion de vânătoare proiectat de către frații germani Walter și Siegfried Günter cu un motor Junkers Jumo de 700 C.P., fiind unul dintre cele patru avioane dezvoltate special din 1933 pentru a deveni noul avion de vânătoare principal al Luftwaffe, competiție câștigată ulterior de către Messerschmitt Bf 109; în România a fost adus în 1939) şi MESSERSCHMITT-109 G (avion de vânătoare proiectat de germanul Wilhelm Emil Messerschmitt în colaborare cu Walther Rethel în 1933).

Lazăr C. Lăzărescu – tablou de familie

După trecerea în rezervă, între anii 1949-1950, Lăzărescu C. Lazăr locuieşte în satul natal Băleni (jud.Dâmbovița), unde studiile lui în drept i-au servit pentru a trece un examen, acest lucru permițându-i să predea fizică şi matematică la Școala de băieți de 7 ani din Băleni, iar soţia sa Aurora (Angelescu) Lăzărescu predând geografie, istorie şi ştiinţe, ca directori ai școlii funcționând, Săileanu Stelian (1945-1950) și Florea Stan (1950-1953), în timp ce primar al comunei Băleni în anul 1950, era Grigore Dumitru (1921-1999) zis Pârțoi. Demn de menționat este și faptul că, la întoarcerea în satul părintesc al lui Lăzărescu C. Lazăr, Școala de băieți de 4 ani din Băleni se transformase în Scoala de băieți de 7 ani, ca urmare a legii pentru reformarea învățământului românesc, dată de guvern, din inițiativa Partidului Muncitoresc Român, la 3 august 1948 (anul fatal al pedagogiei românești, născut sub scrâșnetul șenilelor tancurilor sovietice), ce avea ca suport învățătura marxist-leninistă și materialismul dialectic, emanate de cultura sovietică, și care reprezenta pentru regimul pro-sovietic de la București – dar nu și pentru majoritatea poporului român – „o cotitură hotărâtoare în desvoltarea școlii noastre care va suporta o radicală schimbare la față, rupând-o definitiv cu școala trecutului burghezo-moșieresc, pusă în slujba exploatatorilor, școală anti-populară, anti-științifică și șovină”. De asemenea, invocându-se „lipsa de cadre didactice de specialitate” precum și numărul de 15 ore de curs săptămânal prestat de profesori ca fiind prea mic, prin Jurnalul Nr. 1240 din 1 decembrie 1949, Consiliul de Miniștri „a hotărât introducerea obligației de muncă de 18 ore de curs săptămânal pentru profesori”, iar printre instrucțiunile de aplicare luate după modelul sovietic, la punctul 5 sunt menționate ca obligatorii „orele de limba rusă dela clasa IV-a…”, astfel încât Lăzărescu C. Lazăr a trebuit să se adapteze ca dascăl noilor cerințe impuse de regimul bolșevic instaurat la București.

Lazăr C. Lăzărescu și soția sa Aurora Angelescu (născută la 09 martie 1913 în Craiova) – 26 februarie 1938

Familia Lăzărescu se întoarce la Bucureşti în 1950, şi Lăzărescu C. Lazăr îndeplinește funcţiile de diriginte de lucrări pentru instalaţii sanitare şi şef al Serviciului investiţii în cadrul Ministerului Sănătăţii. Până în 1952, nu va primi nici soldă, nici pensie. Deși, studiile de drept i-au permis să fie avocat, totuși, noile legi promulgate erau împotriva principiilor sale morale, astfel încât, nevrând să facă nici un compromis cu puterea, şi în același timp, refuzându-i-se angajarea într-un alt serviciu-datorită „apartenenţei la vechile cadre militare”, el renunţă să-şi mai caute ceva de lucru cerând retragerea din armată pe care o obţine pe 30 octombrie 1952. În 1953, retragerea sa este remunerată cu o pensie de 340 lei, iar ca o comparaţie cu puterea de la acea vreme, pensia unui muncitor din Partidul Comunist era de 3400 lei! Prin urmare, Lăzărescu C. Lazăr şi-a câştigat existenţa pe mai departe, acordând meditaţii la fizică şi matematică elevilor de liceu. Soţia sa a lucrat ca profesoară de ştiinţe naturale şi geografie, la un liceu din Bucureşti, până în 1971, când s-a pensionat. După evenimentele din decembrie 1989, în anul 1990, Lăzărescu C. Lazăr a fost avansat la gradul de comandor aviator în retragere, iar, la 05 decembrie 1994, la gradul de general (r) de flotilă aeriană. Nonagenar, generalul aviator Lăzărescu C. Lazăr, a domiciliat în zona Arcului de Triumf din Bucureşti, pentru ca la 7 decembrie 2002, ziua comemorării 2S (cea mai reprezentativă sărbătoare a Şcolii după noul calendar Saint-Cyrian, reprezentat de cele zece litere ale numelui AUSTERLITZ, fiecare literă corespunzând uneia din cele zece luni ale anului școlar, începând din octombrie până în iulie), să fie victima unei rupturi de anevrism, lucru ce a condus la decesul acestuia survenit pe 14 decembrie 2002. Lazăr C. Lăzărescu a fost  înhumat cu onoruri militare la cimitirul militar Ghenchea din Bucureşti, pe 17 decembrie 2002, nu departe de unul dintre camarazii lui: Caracaş Romeo Gr.

 

Surse:

– Arhivele Militare Române, registru ofițeri aviație, vol. I; fond 3042, Dosar Personal Lazăr Lăzărescu, crt. 8703;

– Maria Georgescu, Cadeți români la Saint-Cyr, Editura Militară, București, 2002.

– Cornel Mărculescu, Ultimul aviator român diplomat al Școlii Speciale Militare de la Saint-Cyr, în „Hristica. Revistă de spiritualitate și educație creștin ortodoxă”, Editată de militarii din Garnizoana Târgoviște, Anul III, nr. 8 , Ianuarie-Martie 2011, Târgoviște, 2011

– Cornel Mărculescu, Absolvenți dâmbovițeni ai Școlii Militare de la Saint-Cyr (Franța), în „Misiunea. Revista Centrului de Cercetare a Conlucrării Bisericii Ortodoxe cu Armata României General Paul Teodorescu”, Anul VII, nr. 1 (7), Bucureşti, 2020.

Prof.dr. Cornel Mărculescu