JURNAL DE FRONT: Învățător Petrescu Zaharia Nicolae – De la catedră la Cotul Donului (IV)

JURNAL DE FRONT: Învățător Petrescu Zaharia Nicolae – De la catedră la Cotul Donului (IV)

  • Post category:Editorial

În drum spre necunoscut…

Vineri, 19 septembrie 1941.

Trenul îşi face loc prin noaptea neagră lăsând în dreapta Slobozia, spre Brăila. Zvonurile care circulă printre soldaţi dau ca destinaţie finală, Varna în Bulgaria și sunt crezute până ce locomotiva ia cap-compas Brăila. Este plină noapte când trecem fără oprire prin gări şi halte necunoscute, cu luminile stinse, camuflaj total, din cauza ordinelor care dau ca iminente atacurile aeriene.
Ajungem la Lacul Sărat, gara prăfuită în care am oprit și de unde am luat trăsura în vară cu Petruţa, când am fost la Movila Miresii. Închid ochii şi caut să-mi imaginez drumul şi figura ei când am trecut pe aici. Prin Brăila de care mă leagă amintiri frumoase tot legate de noi, trecem în zorii zilei. Mă bucur la gândul că cel puţin prin Galaţi vom trece ziua.

Sâmbătă, 20 septembrie

S-a luminat bine când trecem fără oprire prin Galaţi, oraşul de care mă leagă atâtea amintiri frumoase, toate clipele petrecute aici trecându-mi rapid, etalate frumos prin filtrul gândirii. Timpul trece parcă mai ușor, mai repede, mai plăcut dacă retrăiesc acele clipe… Trecem Prutul pe la Reni.
De aici înainte nu întâlnim decât cenuşă şi paragină, urmele nefaste ale războiului distrugător. Gările sunt distruse, podurile rupte, magaziile cu bucate şi silozurile gărilor, arse cu porumbul şi grâul, recolta acestei veri, ars-carbonizat. Nu mai pot citi numele gărilor pentru că acestea sunt ruinate. Ce diferenţă între gările din România, pline de animaţie şi astea…
Prima gară în care facem popas pentru alimentarea locomotivei cu cărbune și apă este Etulia din raionul Ismail.
Scriu acasă în puţinul timp pe care îl am la dispoziţie şi apelez la bunăvoinţa impiegatului de mişcare din gară să le expedieze. Lână gară, o magazie arsă, cu orzul şi porumbul carbonizat. Șuierul locomotivei mă scoate din visare. Sar în trenul care se pusese deja în mișcare…

Pe la Basarabeasca, întâlnim un tren încărcat cu prizonieri ruşi. Este primul contact pe care-l avem cu cei de pe front.
Priviri de animale captive, hainele zdrenţuite şi murdare, doar albul ochilor li se deosebeşte prin ferestrele zăbrelite cu sârmă ghimpată de griul ce îi înconjoară. Înfometaţi din cale afară şi însetaţi, bieții prizonieri scot mâinile, nişte crengi uscate, printre ghimpii sârmelor care obturează ferestrele vagoanelor , cerând cu glas pierdut şi priviri rugătoare, pe limba lor „ hleba, hleba, voda, voda” ! Pâine, pâine, apă, apă !
Soldaţii noştri, privesc cu ochii înlăcrimaţi, scormonesc miloși în sacii individuali şi le dau pâine, alţii râd şi-i huiduiesc, dar sărmanii prizonieri cu priviri îndobitocite, mulţumesc.
-”Spasiva, spasiva , camarad, spasiva „!
Ai noştri strigă ” …la Odessa, la Odessa, la Moscova, La Moscova… “.
Vai de capul nostru !

Într-un vagon, spre coada trenului, sunt înghesuiţi ofiţerii ruşi prizonieri și ei, care nu se deosebesc cu nimic de ceilalţi soldaţi. Mizeria fiziologică li se citeşte pe feţe.
Primesc ţigările oferite şi spun că românii întâlniţi de ei pe front sunt viteji, dar chiar dacă vor lupta tot aşa, Odessa nu va cădea nici peste un an – doi. Și în situația în care se află, sunt mândri și patrioți.

Garnitura porneşte cu o smucitură. Lăsăm în urmă sărmanii prizonieri şi îngânduraţi în urma celor văzute, trecem prin gări cu magaziile distruse. Pe câmp, lanuri de porumb necules, grâu nerecoltat, înnegrit de ploile toamnei, lanuri părăginite, pomi neculeşi, case triste, părăsite, garduri căzute, urme ale războiului distrugător. De-a lungul căii ferate, detaşamente de genişti români muncesc la refacerea podurilor, înlocuiesc traversele distruse, refac terasamentele.

Noaptea ne oprim în plin câmp să dăm mâncare și apă cailor, să manance soldaţii o masă caldă după două zile de mers, cu consemnul de a nu aprinde nici-un foc, nici măcar pentru a fuma o țigară. Bucătăriile de campanile încep să duduie, sub prelatele de camuflaj. După două ore, se împarte fiecăruia un pachet de țigări, ”Plugarul„ pentru soldați, străine, albaneze ”Dures„ pentru ofițeri, câte o pâine neagră, rotundă, de o jumătate de kilogram şi ni se serveşte o mâncare de cartofi cu carne. Mâncăm din gamelele personale şi pâinea rămasă o punem în raniţe, conform ordinului, pentru masa de dimineață. Primim şi câte o cană cu vin, după care ne culcăm.

Înv. Petrescu Zaharia Nicolae

Va urma.