CAPITOLUL AL III-LEA Viaţa economică

3.1. Agricultura

Brăneştenii au avut, ca principală ocupaţie, agricultura, cultivând plante şi crescând animale, atât pentru consumul propriu, cât şi pentru schimb.

În vatra satului s-au cultivat dintotdeauna cereale (porumb, în special din sec. XVII-lea¹, dar şi grâu şi secară). Pentru a face loc culturilor agricole, oamenii au defrişat cu eforturi considerabile, zonele împădurite ce aveau acum 4-5 secole o extensie cu mult superioară celor de azi. Astfel, găsim într-un document vorbindu-se de „curătura popii Vintilă”².

Sistemul de cultivare a fost la început bienal, iar după generalizarea cultivării porumbului a devenit trienal. În grădinile de pe lângă case oamenii cultivau legume, cartofi, dar şi plantele tehnice, precum inul şi cânepa. Acestea din urmă, care erau cultivate, de regulă, în mijlocul lanului de porumb, erau recoltate la maturitate şi puse „la topit” în bălţile cu apă caldă create pe lângă vâlcele şi pe râul Ialomiţa. După două săptămâni, se scoteau, se strângeau în ,,snopi” sau „mănuşi”, se meliţau şi se obţineau fibrele din care femeile ţeseau, la războaiele manuale de ţesut, straie pentru toţi membrii familiei – cămăşi lungi până la genunchi.

Cultivarea cerealelor pe terasele Mlăcilor se făcea până prin sec. al XVII-lea – al XVIII-lea³, iar îngrăşămintele naturale au fost folosite dintotdeauna, existând o simbioză între cultivarea plantelor şi creşterea animalelor în famiile brăneştenilor şi nu numai.

Se pare că prin 1914-1915, pe terasa din spatele haltei Scârlenţea, pe un teren închiriat de la Gheorghe Grigorescu, erau cultivate legume în sistemul intensiv şi irigate cu un sistem acţionat de o roată cu palete, ce prelua apa din iazul morii şi o transmitea plantelor prin intermediul unor mici canale⁴.

Lucrul se făcea cu mijloacele tradiţionale: plugul cu brăzdar de lemn, mai târziu cu brăzdar de fier, tras de doi boi, (mai rar de patru), carul, sapa, coasa, secera. Având în vedere randamentul solului, precum şi inventarul agricol, economia satului era una de subzistenţă, puţine fiind produsele aflate aici în abundenţă, care, acoperind nevoile locale, puteau să fie destinate schimbului. Aceste produse erau fructele (prunele, în special, dar şi merele) şi ţuica.

Agricultura se făcea după un calendar agricol păstrat foarte strict, bazat pe observaţiile atente asupra mersului vremii, în urma cărora s-au stabilit perioadele optime de însămânţare, îngrijire sau recoltare a diferitelor plante.

Daniel Diaconescu

Va urma.