Generalul Miail Racoviţă: ,,Plaiurile și codrii Maramureșului, Țării Oașului și Crișanei vuiesc iarăși de voioșia libertății câștigate. Românii de pretutindeni, cu mic cu mare, tresaltă la sunetul trâmbițelor biruitoare”.
În seara zilei de 24 octombrie, unitățile de la flancurile apropiate ale diviziilor 9 și 18 infanterie române au ajuns la 2 km sud de orașul Carei, care a fost manevrat, pe la est și vest, cu unitățile de la flancurile exterioare ale acestor mari unități.
Ca urmare, generalul Gheorghe Avramescu, comandantul Armatei 4, a hotărât să execute o manevră dublu învăluitoare cu majoritatea forțelor Corpului 6 armată (câte două divizii de o parte și de alta) și să atace frontal cu o parte dintre ele (patru batalioane).
În acest timp, Corpul 2 armată urma să întoarcă pe la vest rezistențele inamice de la Satu Mare, atacate frontal de trupe sovietice.
În această concepție, ofensiva a fost reluată în a doua jumătate a nopții de 24 spre 25 august 1944. Atacând frontal și prin partea de est a orașului, regimentele 40, respectiv 34 (ambele din Divizia 9 infanterie) au pătruns spre centrul Careiului, militarii români arborând tricolorul românesc pe turnul Primăriei (orele 8.00). Dinspre sud a pătruns Compania de poliție a Diviziei 3 infanterie. Continuând înaintarea Regimentul 34 infanterie a depășit granița româno-ungară (orele 9.30, urmat la oreşe 11.30, de Regimentul 40 infanterie, pe la Urziceni).
Generalul (r.) Ion Botea (fost comandant de unitate) reda astfel bucuria eliberării: „Populația i-a întâmpinat pe ostașii noștri într-un entuziasm delirant, oferindu-le flori și alte ofrande! Era bucuria eliberării, bucuria revederii frățești! În scurt timp de la eliberare, orașul Carei a îmbrăcat o adevărată haină de sărbătoare. Și astăzi îmi amintesc cu deosebită plăcere și cu legitimă mândrie de atmosfera sărbătorească ce cuprinsese așezarea după alungarea fasciștilor din interiorul ei. Casele erau împodobite cu steaguri românești și cu covoare. Oamenii din balcoane și de la ferestre fremătau de bucurie. Peste tot auzeam strigătele: „Bine ați venit fraților!”.
„Eliberarea Careilor – rememora peste ani şi generalul Costin Ionașcu, comandantul Diviziei 9 infanterie – a constituit un mare succes al trupelor române. Deoarece orașul fusese minat de fasciști, echipe de pionieri au intrat imediat în acțiune. Ele au deminat localitatea, stradă cu stradă, casă cu casă. În această privință un real ajutor ne‐a fost dat de populația locală. Când a aflat că trupele române au pătruns în oraș, ea a ieșit de prin ascunzători, de prin pivnițe și adăposturi. Întâmpinând cu urale nesfârșite pe eliberatori. Mulți cetățeni ne‐au arătat punctele minate, ne‐au condus spre locurile unde se aciuiseră dușmanii. Unii au acționat apoi, cot la cot cu ostașii, pentru deminarea orașului, pentru înlăturarea minelor, a ruinelor, pentru arestarea ultimilor fugari fasciști”.
După victorie, comandanții de unități au relevat în emoționante ordine de zi, dăruirea, vitejia și eroismul cu care au luptat militarii români pentru repunerea graniţei de vest a ţării la locui ei firesc.
,,Plaiurile și codrii Maramureșului, Țării Oașului și Crișanei – consemna generalul Mihail Racoviță, ministrul de Război a doua zi după eliberarea orașelor Carei și Satu Mare, în Ordinul general nr. 77 –vuiesc iarăși de voioșia libertății câștigate. Românii de pretutindeni, cu mic cu mare, tresaltă la sunetul trâmbițelor biruitoare. Ardealul sfânt, leagăn scump al românilor, furat printr-un odios dictat, oferit cu generozitate de dictatorii Europei magnaților unguri, pentru întregirea latifundiilor lor, a revenit azi, prin luptă dreaptă și jertfă vrednică la patria din care a fost rupt”.
„La chemarea Țării pentru dezrobirea Ardealului răpit prin dictatul de la Viena -menţiona şi generalul Gheorghe Avramescu, într-un ordin de zi – ați răspuns cu însuflețire și credință în izbânda dreptății poporului român. Tineri și bătrâni ați pornit spre hotarele sfinte ale patriei și cu piepturile voastre ați făcut zăgaz neînfricat dușmanului care voia să ajungă la Carpați. Apoi, alături de marea armată sovietică, ați trecut la atac și după lupte grele de zi și noapte, fără răgaz, ați înfrânt dârza apărare a Mureșului! Zdrobit de focul năprasnic al artileriei și de necontenitele asalturi, inamicul a fost izgonit din Ardealul scump. Prin ploi, prin noroaie și drumuri desfundate, zi și noapte, ați luptat cu un dușman dârz și hotărât și l-ați învins. Pe cei care au căzut la datorie îi vor preamări urmașii și numele lor va fi înscris în cartea de aur a poporului nostru. Luând pildă de la cei care au pus patria mai presus decât viața continuăm lupta!”.
„Istoria – consemna şi generalul Emanoil Leoveanu, comandantul Corpului 6 armată, în Ordinul de zi nr. 109 din 25 octombrie 1944 – va înregistra cu admirație capacitatea voastră de rezistență, dârză și neînduplecată noastră hotărâre de luptă. Ploile, terenul desfundat, căile de comunicație foarte reduse și rele, podurile distruse, șoselele minate, nu au fost bariere ale înaintării voastre, ci îndemnuri pentru a grăbi reînvierea românească în Ardeal”.
Eliberarea orașului Carei a însemnat nu numai respingerea trupelor germane și ungare de către trupele române şi sovietice dincolo de granița firească din vestul ţării, dar și eliberarea deplină a părţii de nord-vest a României ocupată de Ungaria în 1940, anulându-se consecințele dictatului de la Viena din 30 august 1940.

Prof. Univ. Dr. Col.(r) Alesandru Duțu