Lumea se gândește la Bombay, Calcutta, Taj Mahal când zicem India. „Esența Indiei este însă… Varanasi. India fără Mumbai se poate concepe, dar fără Varanasi nu”, îmi spunea un băiat pe tren. Așa cum Ierusalimul este capitala religioasă pentru evrei și crestini, Mecca pentru musulmani, Varanasi e centrul hinduismului. Am ajuns aici la 8 dimineața cu trenul de la Delhi. Toate tuk tuk-urile, peste o sută, erau închise în ceva parcare. Plătești 75 de rupii, iei un tuk tuk și pleci. Când să iau tuk tuk – problemă, nu era nici un șofer. Toți umblau prin gară să agațe clienți. Sistem bine gândit, dar neaplicat, a câta oară în India… Am ieșit de acolo și am luat unul de pe stradă. Cu greu am ajuns la pensiune. Orașul e extraordinar de aglomerat chiar și după standardele indiene. Mizeria la fel, e mult peste media indiană. Pe drum au început să apară cu frecvență nemaiîntâlnită până acum oameni cu probleme. Schilozii Indiei gravitează spre Varanasi că lumea este generoasă, vine pentru pocăință și dă și la cerșetori. Lumea nu vine doar în excursie cum se duc creștinii la Ierusalim să zicem, ci vine să moară. Este cel mai bun loc de murit, dacă vrei să scapi de ciclul moarte-reîncarnare. La vârsta când simți că e pe aproape, vii la Varanasi. Stai și aștepți până te găsește. Orașul este plin de ospicii de bătrâni și bolnavi terminal. N-am văzut loc cu moartea mai prezentă, nici la Auschwitz sau în clădirile morții din Cambodjia nu te simți așa. Alt aspect unic aici, sunt transporturile cu morți. Dacă a murit unul în Bombay la o mie și ceva de km și a avut ceva bani, cu siguranță a vrut să fie ars la Varanasi. Dacă nu a avut bani, a fost ars la el în oraș și cenușa a fost trimisă să fie aruncată în Gange la Varanasi. Oficial, 70 la sută din indieni doresc asta. Întâmplător, la un schimb valutar m-am împrietenit cu unul care se ocupă cu adusul cutiilor de cenușă din sudul Indiei și mi-a explicat afacerea.
Să zicem că a murit unul astăzi la 10 dimineața…Mort de tot și rece. Femeile trebuie să plângă, vine brahminul îl descântă, îl înfășoară în ceva cearceaf alb, apoi în staniol portocaliu. Dacă a murit departe de Gange, îl pun pe taxiul morții, un microbuz care se plimbă prin zonă și ia morții când este chemat. Când se apropie de râu, îl pun pe un sistem făcut din bețe de bambus și bărbații din familie îl cară spre Gange cântând „ram nam satya hai”. Problema e că aleile sunt de un metru și ceva lățime. E plin de lume, vaci, câini, tot ce vrei și implicit greu de trecut cu mortul.
Ajung la Gange și fac tocmeala. Cumpără circa 200-250 kg de lemne. Lemnul normal pentru o persoană costă de la 10 la 70 de dolari. Dacă vrei mai scump crește prețul, de santal te poate costa și 10 000 de dolari. Toți din familia mortului se bărbieresc, își rad mustața și se rad în cap lăsând doar o șuviță la spate. Frizeria este literalmente acoperită de lemne. Conceptul de supermarket, totul sub un acoperiș.
Familia mortului îi angajează pe unii din cea mai joasă treaptă a ierarhiei, numiți dhom să se ocupe de foc. Nu sunt o castă, sunt în afara sistemuui de caste, cel mai jos grad din cei de neatins. Costă cinci dolari fiecare dhom care întreține focul. Mâna de lucru este ieftină, mai ieftină ca lemnul. Munca e grea, iar principala plângere e mirosul. Mulți morți sunt ținuți în morgi zile întregi până se determină ce și cum. Nu știu cum sunt morgile în Varanasi, dar e clar că refrigerarea nu se face la standard.
Dhom sunt experți la calculat cantitatea de lemn necesară pentru arderea fiecărui mort. La bărbați trebuie mai multe lemne per kg de carne. La supraponderali și mai multe, nu am înțeles de ce. Ideal este să nu rămână nici un lemn și nici să trebuiască să meargă să mai cumpere că nu a ars mortul de tot. Asta dacă nu cumva familia mortului este prea săracă, atunci corpul e ars doar parțial, în funcție de câți bani au avut de lemne. Am avut un conflict cu un dhomar, s-a supărat că faceam poze. „Insulți religia hindusă” mi-a strigat. În schimbul la vreo 200 de rupii insulta a fost spălată și o sumă de explicații despre munca lor au urmat.
Procesul este simplu. Fac un pat de lemne, pun corpul, mai pun niște lemne peste. Bărbații din familie vin, fac cinci înconjururi pentru cele cinci elemente din natură și dau foc la picioare. Chibrit nu se folosește vreodată, focul trebuie să provină din flacăra sfântă care arde neîntrerupt de 3000 de ani în Varanasi.
Carnea arde repede, nu miroase prea tare a ars. Pielea se face neagră și apoi se crapă lăsând grăsimea albă la vedere. Foarte ciudat să vezi un om așa. Din când în când mai împung corpul cu un băț să vadă dacă e ars bine. După trei ore iau ce a rămas cu două bețe, ca acelea de mănâncă chinezii cu ele, și aruncă în Gange. De la bărbați rămân oasele pieptului, iar de la femei coapsele. Alți dhom au voie să caute aurul care rămâne de pe mort. Dacă respectivul/a a avut dinți sau cercei, cei din familie nu iau nimic, de pe mort nu se ia.
Procesul de căutat aurul este ireal. Cu niște site iau cenușa de pe mal și o cern. Problema este că râul nu are viteză în zonă fiindcă sunt multe bărci care acostează să descarce lemne. Apa e amestecată cu cenușă. Pe acolo plutesc și rămășițele de la ardere până scapă cumva printre bărci. Dhom stau cu pantalonii sumeși în apă până la genunchi și cern ore în șir.
Treaba asta se face pe malul râului în public. Sunt 30-35 de locuri de foc. Ard 24 din 24. Printre focuri, câini, capre și vaci. Lumea din oraș vine să se încălzească, asemănător ca la focul de tabară. Femeile nu sunt primite în zonă fiindcă plâng. Ce lemne rămân, le iau săracii să facă mâncare. Copiii, gravidele și leproșii nu se ard, se agață o piatră de gâtul lor și sunt aruncați în Gange. Oamenii sfinți sunt îngropați, în general vertical și cu un strat de sare în jurul lor. Îngropați mai sunt și sinucigașii și victimile crimelor. În general se evită îngropatul fiindcă se consumă din suprafața de teren a familiei.
Altă treaba interesantă la Varanasi este curățirea corporală care se face în general dimineața. Constă în eliberarea substanțelor reziduale bi silabice și o baie în râu. Cam 60 000 de oameni „fac” zilnic în fluviul sfânt la Varanasi, e foarte recomandat pentru sănătate să faci cele două numere în Gange.
În aceeași apă lumea spală rufe. Tot de acolo se alimentează și orașul. Nimeni nu își face probleme, este o apă sfântă, oricât de poluată ar fi. Numai eu m-am îngrozit la gândul că apa cu care mă spăl pe față vine de acolo și că cearceafurile de la hotel au fost spălate tot în ea.
Per total Varanasi a fost o experiență ireala. Neapărat trebuie văzut dacă mergeți în India. E cel mai murdar loc pe care l-am văzut, de departe și fără mari șanse de a fi depășit. Poate și cel mai aglomerat. Cu siguranță cel mai straniu.
Răzvan Vulpea Călătoare
