Victor intră în panică. Nu știa ce se întâmplase, nu știa cum trebuie să procedeze în asemenea situații, era depășit complet.Nu înțelesese nimic clar din bolboroseala Mariei, în afară de cuvântul: știu. Însă nu putea să-și dea seama ce știa!  El nu știa nici măcar că bona, era în camera copiilor. Uitase  până și de copii. Dădu să iasă din cameră, să dea un telefon, cu toate că nu știa unde să sune: la Urgență sau la familia Petrescu? Atunci, se lovi de ceva, sau mai bine zis, de cineva. Doamna Irina, bona, auzise când acesta striga speriat și ieșise să vadă ce s-a întâmplat. Pentru Victor, a fost o binecuvântare! Îi povesti în câteva cuvinte, incoerent, după care o rugă să facă ceva, s-o ajute pe Maria. Iar doamna Irina, care participase de nenumărate ori la cursuri de prim ajutor, reuși să o scoată din starea de leșin. Mai înainte însă, îl rugă să iasă din cameră. Fără a cere explicații, acesta părăsi încăperea. După ceva timp, ieși din dormitor și bona, care îi spuse:

-E în afară de orice pericol! Doarme. Acum, vă rog să o lăsați să se odihnească. I-am administrat un sedativ ușor. Are nevoie de somn, mult somn.Nu știu ce s-a întâmplat de fapt, însă cred că ….nu vă supărați pe mine, dumneavoastră sunteți… cauza! A venit tare abătută, lividă, abia se putea  ține pe picioare. Este clar că a primit o veste proastă, la care nu s-ar fi așteptat vreodată. Asta explică faptul că a leșinat când  v-a văzut. Pe mine vă rog să mă scuzați, mă duc lângă copii.

Victor rămase perplex! Ce nu înțelegea nimic, dar acum intrase de tot în ceață! Cum era posibil să fie el cauza? Cu ce greșise oare? Să se fi supărat  Maria, că nu putuse ajunge la spectacol? Dar știa, știa foarte bine că a fost plecat în provincie cu… Diana! În acel moment, parcă îl  lovi trăznetul. Asta era! Diana! Dar, de unde știa Maria despre faptul  că lucrau împreună? Nu, nu putea fi adevărat! El nu-i pomenise   niciodată despre asta, de fapt nu-i  spusese deloc despre  Diana, cum ar fi putut afla? Și imediat, făcu legătura: Lidia!

Își aduse aminte, că într-o seară,  vorbiseră la teatru. Așa în treacăt, ca două vechi cunoștințe, dar nu întrebase nimic. Asta era deci! Sigur aceasta îi vorbise Mariei despre relația lor! Și realiză greșeala imensă pe care o făcuse . Se învinovățea, mai  mult ca oricând că nu a fost cinstit cu Maria, că nu i-a spus încă de la început despre Diana, sau măcar atunci când ea, i-a spus despre tatăl său. Dar ce mai putea face? Decât să aștepte dimineața! Când se va trezi, Maria avea să afle tot adevărul . Rămase pe canapeaua din sufragerie, însă nu a fost chip să-l ia somnul. Când se sculară copii, Victor o rugă pe doamna Irina, să meargă împreună cu ei la familia Petrescu, pentru ca, în momentul când se va trezi Maria, să poată sta de vorbă în liniște. Chemă un taxi, după ce în prealabil dăduse un telefon să le anunțe sosirea și aceasta plecă, însoțită de Ioana și George.

Rămas singur, așteptând trezirea Mariei, care încă mai dormea după sedativul administrat de bonă, acesta, se apucă de treabă. Lăsă ușa de la dormitor deschisă, ca să poată vedea când se trezește Maria. Putea dormi oricât: era ziua de relaș, și nici el nu avea procese. Se apucă să deretice în camera copiilor, apoi intră în bucătărie. Se uită în frigider și luă tot ce îi trebuia pentru prepararea micului dejun, cei drept cam târziu, dar totuși….Pregăti între timp și două cafele tari. În cameră se auzi o mișcare ușoară. Căci… Un miros pătrunzător de cafea îi gâdila nările Mariei. Deschise ochii și pentru o clipă nu realiză unde se află.Însă, în acel moment, Victor intră pe ușa dormitorului care era larg deschisă.Ținea în mână o tavă pe care se aflau două cești de cafea aburindă și un mic dejun copios. Zâmbi și spuse:

-Zeița mea, e tot ce-am putut pregăti! și se apropie de pat.

Instinctiv, Maria , avu o tresărire și se retrase spre marginea patului. Își aduse aminte de seara trecută și zise, cu voce tremurândă:

-Știu, Victor, știu tot!…știu de Diana… și își lăsă privirea în jos.

Bărbatul, lăsă tava pe noptieră, luă o ceașcă de cafea pe care i-o întinse și apoi, simțindu-se vinovat până în măduva oaselor, îi zise:

-Nu știi nimic, iubita mea, dar o să afli acum. Ascultă-mă, te rog, cu atenție! Și începu să povestească.
Atunci, când ne-m cunoscut, aveam inima prefăcută în mii de cioburi. Nu credeam că cineva vreodată va fi în stare să le adune bucățică cu bucățică și să o întregească din nou. Dar m-am înșelat amarnic….. Acceptasem să merg în acea vacanță la munte, de fapt îmi era indiferent unde, pentru a „evada” pur și simplu din București, să văd și altceva în afară de suferința din mine. Avusesem o relație care se terminase de curând, brusc, fără nici o explicație.
Diana, căci despre ea e vorba, plecase cu un alt bărbat, asa pe neașteptate, în străinătate. Era fiica celui care deținea Firma de Avocatură la care lucram. Terminase Dreptul, ca și mine, dar ea nu lucra. Avea alte   preocupări, deocamdată. Ne cunoșteam încă din facultate, și mi-a fost relativ ușor să mă angajez acolo. Era o relație, credeam eu, destul de solidă și îmi făceam planuri de viitor. Mă și vedeam  asociatul tatălui ei, și eram foarte mândru de mine. Și aveam și de ce. Mă descurcam destul de bine, nu l-am dezamăgit niciodată, la nici un proces, știam că la rândul lui și el e mulțumit și apreciază ceea ce fac. Nu vreau să intru în prea multe amănunte, îmi e greu când te văd cum suferi, însă vreau să înțelegi foarte bine esențialul.

Când eu, subliniez, credeam că totul era cum nu se poate mai frumos, Diana a cunoscut pe altcineva, printr-o altă cunoștință. Era un român, stabilit de mult în Franța. Venise în țară în concediu. nu contează acum amănuntele, cert e că au plecat împreună. Asta m-a durut cel mai tare: că am fost pus în fața faptului împlinit. Poate dacă ar fi existat o explicație, dacă am fi lămurit lucrurile, aș fi trecut mai ușor peste. Dar….

Primul impuls a fost  să-mi dau demisia. Dar nu  mi-a fost acceptată. Tatăl ei, nici n-a vrut să audă de asa ceva. A întrerupt, oricum, orice fel de legătură cu ea, iar eu am rămas, firește în continuare, angajatul lui. Când te-am cunoscut, trecuseră numai câteva luni. Nu mai încercasem nici o relație,  eram tare abătut, nici nu mai simțeam că trăiesc. Am iubit-o sincer, necondiționat. Și asta mă  durea cel mai tare, faptul că ea, își bătuse pur și simplu, joc de sentimentele mele. Pentru mine era  atunci, cea mai iubită și mai frumoasă femeie.  Până când… În ziua aceea, când te-am întâlnit la Gara de Nord, inima mea a prins din nou viață. Strălucirea și puritatea din ochii tăi, a făcut ca miile de fărâme să se adune din nou la un loc. Te-am iubit din prima clipă. Îmi doream cu toată ființa mea să mă placi și tu. Am uitat complet de Diana. M-a ajutat și faptul că nimeni nu vorbea de ea, sau poate nu în prezența mea. Restul îl știi. Însă, de curând, așa pe neașteptate, cum de altfel a și plecat, Diana s-a întors în țară. Să rămână, zice ea ! E total  schimbată. Se comportă de parcă între noi nu ar fi fost niciodată nimic. Nu mă deranjează, nu vreau să mă înțelegi greșit. Dimpotrivă, îmi demonstrează, prin comportamentul ei, mai mult ca oricând, că nu m-a iubit niciodată.

După ce a revenit, s-a împăcat, cum de altfel era firesc cu tatăl ei, care i-a oferit un post în cadrul firmei. Am fost nevoit să rămân în continuare la rândul meu în firmă, ne având momentan altă alternativă. Mi-a fost foarte greu la început, simțeam că te trădez, că te înșel, însă greu îmi era și să îți spun despre ea, tocmai acum, după atâția ani. Nu eram sigur dacă o să înțelegi și o să accepți situația. Îmi era  greu și frică în același timp. Am așteptat ca lucrurile să se rezolve de la sine, și spre surprinderea mea, ușor, ușor, au început să se aranjeze!  Acum mă văd obligat să-ți dezvălui un secret, cu toate că-mi doream să fie o surpriză. Vroiam să te pun în fața faptului împlinit, însă……trebuie să-ți spun ca să te liniștești deplin. În curând, o să am propria Firmă de Avocatură. Recunosc, că am fost ajutat și de tatăl Dianei, care de data asta a înțeles cum stau lucrurile, și trebuie să-i fiu recunoscător. Dar înainte de asta, vreau să-ți spun, că m-am consultat cu George, căruia i-am povestit tot, de-a fir a păr, ca să înțeleagă cum stau lucrurile, și cu soții Petrescu, care au tras și ei la rândul lor niște sfori. Vreau să te asigur că Diana, a fost la fel de rezervată tot timpul, ca  atunci  când s-a întors în țară. Relația noastră a fost strict profesională, cu toate că a trebuit să călătorim împreună la câteva procese. Dar ea, a solicitat mașină  cu șofer, probabil din prea mult respest pentru tine. Știe cât te iubesc, știe despre cât de mult te respect,  și mai ales, știe ce copii minunați avem. Ea a crescut fără mamă , fără mama ei….pentru că „cineva” i-a furat tatăl. Și a suferit….Cred că nu și-ar dori niciodată ca și alți copii să mai treacă prin așa ceva. Cel puțin să nu-i facă ea să sufere! Nu te acuz de nimic. Nu te judec, și nu vreau explicații. Vreau să-ți spun însă că te iubesc necondiționat, și că-mi pare rău că nu ți-am vorbit despre Diana.

Maria îl privi lung. Avea ochii scăldați în lacrimi, dar avu totuși puterea să zâmbească. Îi revenise acea strălucire în privire de care el se îndrăgostise. Și a înțeles! A înțeles  la fel, ca atunci, în seara aceea….când ea privise lung spre el, cu ochi de căprioară speriată.

Flori Bungete