Într-o dimineață, după ce Victor și Ioana plecară la birou, fiind singură, deoarece d-na Irina era plecată din ziua precedentă la o rudă, urmând să vină spre seară, iar George plecase cu câțiva prieteni  pentru două zile la munte, Mariei îi veni ideea să se răsfețe puțin mai mult cu o baie prelungită.
Umplu cada cu apă, îsi strânse părul și intră. Se însăpună și lenevi în apa ușor fierbine o bună bucată de timp. Când crezu că e suficient de relaxată, ieși, se înfăsură în prosopul imens de baie și începu să fredoneze o melodie. Între timp șe șterse, și începu să-și întindă pe piele o cremă hidratantă, frumos mirositoare. Mirosea a flori, nu putea defini clar mirosul,dar parcă era într-o poieniță înflorită. Și zâmbi!
Masându-și îndelung fiecare bucățică de piele, ajunse în zona sânilor. Dintr-o dată se opri brusc din cântat și făcu ochii mari, fară a mai putea articula nici un cuvânt. Mâna i se oprise sub sânul drept, ne mai putând să o dezlipească din acel loc. Nu mai masa. De frică, ținea mîna strâns lipită de sân ca pe o protecție privind îngrozită în oglindă. La un moment dat, a început să rostească mecanic:
-Nu se poate, nu poate fi adevărat, mi s-a părut! Dar nu îndrăznea să-și miște încă mâna.
După ceva timp, pipăi ușor locul cu pricina și bănuiala se adeveri. Un mic nodul, abia perceptibil, se afla acolo. Rămase nemișcată un timp, după care  începu să vorbească iute, incoerent:
-Nu trebuie să mă sperii……sau poate e…. nu, nu se poate…..trebuie să mă calmez….poate fi cu totul și cu totul altceva…..poate e din cauza unei dereglări hormonale…trece….sigur o să treacă…. dar dacă….nu, nu trebuie să gândesc așa…..o să mă consult cu…..dar nu, nimeni ….chiar nimeni nu trebuie să știe….deocamdată……până eu nu știu sigur……nu o să afle nimeni….
Voi juca teatru, ca și cum n-ar fi nimic, mă voi comporta cât se poate de normal. Sunt sigură că o să mă descurc. Acesta va fi rolul cel mai greu, dar e rolul vieții mele, trebuie să-mi iasă. Însă, ca să fie sigurăcă-l va putea juca până la capăt, dădu frâu liber tuturor acumulărilor de până atunci și plânse, plânse până se simți ușoară ca un fulg. Și abia acum înțelese Maria cu adevărat de ce tatăl ei, procedase așa cum procedase, atunci, cu mulți ani în urmă. Acum era sigură că George le iubea mai mult decît se iubea pe sine.
A făcut sacrificiul suprem de a le scuti pe ele de suferință și chin. A parcurs drumul acesta singur, atunci când credea că e un drum fără întoarcere, așa avea să procedeze și ea. Cel puțin deocamdată! După aceea, când va avea certitudinea diagnosticului…..
Maria se scutură ca și cum ar fi vrut să arunce după ea tot ce era rău și apăsător, și spuse, de fapt își spuse clar și răspicat privind țintă oglinda din baie:
-Nu trebuie să faci o tragedie din asta! Fii tare, ești femeie în toată firea. Medicina a evoluat, multe boli care altădată erau fatale, astăzi sunt perfect vindecabile. Fii optimistă, ce naiba, cel mai bun exemplu moralizator e George. Și, în plus, poate nu ai nimic, poate e ceva normal, trecător, gândește-te că ai o vârstă. Treci prin niște transformări. Hai adună-te! Și în acel moment, parcă chipul din oglindă se lumină  și zâmbi abia perceptibil, iar Maria se liniști……Oare pentru cât timp?
Hotărâtă fiind să nu spună nimănui nimic, își făcu un plan pe care să îl urmeze. Bine cel puțin că era în vacanță. Se putea duce liniștită să-și facă primele investigații fără ca cineva din familie să-și dea seama. Știa că va reuși să-i „păcălească” ușor. Deja în ultima perioadă nu fusese „în apele ei” așa că va pune totul pe seama unor vizite la medic pentru ivestigații de rutină. Însă, trebuia să meargă neapărat la o clinică particulară, de încredere unde să fie foarte sigură de acuratețea rezultatelor. Faptul că nodulul era foarte mic, abia perceptibil îi dădea mari speranțe. Știa că descoperit în fază incipientă, chiar și un cancer, dacă avea să fie, putea fi vindecabil 100%. Cunoștea și ea persoane din anturajul său sau al prietenilor, care trecuseră prin situații asemănătoare. Dar mai știa de asemenea și că se putea transforma totul într-o mare tragedie. Și oricât ai fi de optimist și de tare, atunci când ești într-o situație de acest fel, într-un colțișor al sufletului se cuibărește teama. Și de cele mai multe ori, in cazurile limită nu boala în sine, ci teama ucide. De aceea, era foarte important să-și alunge teama, să facă compromisul de a se „împrieteni” cu boala, de a ține la distanță tot ce putea să aducă negativismul în sufletul ei.
Putea să joace un rol față de ceilalți, însă cu ea, trebuia să fie sinceră. Și atentă! Atentă la fiecare „mutare” a adversarului. Că până la urma urmei, oricât de prieten ai fi cu cineva, într-o competiție, devii prin natura situației, adversar. Și în cazul ei, miza era una decisivă. Nu era vorba de calificare sau descalificare, era vorba de VIAȚĂ și de MOARTE! Ținta trebuia foarte clar stabilită încă de la început. Și ea, Maria, fără nici o clipă de ezitare a ales VIAȚA! Nimeni și nimic nu o putea împiedica să-și ducă la îndeplinire dorința de a trăi.
Ca și cum nimic rău nu s-ar fi întâmplat, se înfășură în halatul mare și pufos, și ieși din baie închizând ușa în urma ei, parcă pentru a  lăsa  toate gândurile negre și tot răul să se sufoce între cei patru pereți. Și poate, cine știe….avea noroc.
După ce se îmbrăcă, Maria luă o candelă, o aprinse, și merse cu ea în….camera lui George, unde încă se afla icoana primită în dar de la bunici. Camera aceea rămăsese a lui, Ioana se mutase într-o altă cameră, și nu își luase cu ea decăt strict lucrurile care îi aparțineau. Dorința de a se ruga îi venise Mariei, așa, de peste tot și de niciunde. Pur și simplu simțise nevoia să o facă. Îngenunche, își împreună mâinile și începu să „stea de vorbă” cu Dumnezeu prin mijlocitorul ei, marele ocrotitor, Sfântul Gheorghe. Știa că o va ajuta așa cum a ajutat-o de nenumărate ori. Și mai știa că Dumnezeu, Atotștiutor, era imposibil să nu aibă cunoștință de soarta ei. Nu se mâniase și nu ponegrise niciodată numele Domnului în nici una din etapele existenței ei. Orice lovitură din partea vieții o luase ca pe o încercare. Știa că Dumnezeu avea încredere in ea că va reuși, și orice reușită o apropiase si mai mult de El.
Se rugă așadar atât timp cât simțise nevoia, după care, eliberată, se ridică, își sterse lacrimile( căci fără voia ei, șiroiseră ca două izvoare fierbinți, eliberatoare, tot timpul în care se rugase), își făcu apoi o cruce mare cu ochii spre cer și așteptă. Ce? Nici ea nu stia, dar simțise nevoia de a sta nemișcată un timp. Simți la un moment dat cum o căldură îi invada trupul, obrajii au îceput să-i ardă de parcă toată acea căldură ieșea prin ei, apoi o liniște sufletească puse stăpânire pe ea. Se simți eliberată. Văpaia din trup și obraji dispăru și Maria înțelese că ruga i-a fost ascultată. Primul gând îi fugi spre….bunicu! Deci asta era, sigur bunicu, împreună cu  Dumnezeu și cu Sfinții Raiului pe care îi slujise cu credință, erau alături de ea. Și din acel moment, nu s-a mai temut!
Nu s-a mai temut cum nu s-a mai temut de „Alexandra” atunci când pusese stăpânire pe mintea și pe sufletul ei, dar a reușit să o învingă, să o domine, să o facă să se simtă mică și neputincioasă până a dispărut fără nici o urmă. Acum, avea să procedeze la fel și cu ….„nodulul”….(căci deocamdată nu avea un nume)! Avea să-l atragă într-o capcană. Se va „împrieteni ” cu el, iar la un moment dat avea sa-l facă să dispară, pentru totdeauna așa, ca ……..și deja se simți învingătoare!
Important pentru ea era acum să știe cu certitudine cu cine intră în competiție. Și era o cursă grea, la capătul căreia nu putea ajunge decât un singur competitor. Lupta era de unu la unu. Aici nu exista nici o dublură pe care te puteai baza în anumite momente. Era ea și…deocamdată incertitudinea. Acea incertitudine pe care trebuia să o stăpânească tot timpul. Nici o clipă nu trebuia să lase loc de teamă. Trebuia să gândească încă de la început pozitiv. Trebuia să -și propună să iasă învingătoare din această „cursă” pentru a câștiga marele premiu: viața ei!
Așadar, primul pas pe care avea să îl facă, era să găsească o clinică unde să meargă să facă primele investigații. Chiar dacă acum „juca” în viața reală, un rol foarte greu, cu un scenariu prestabilit și puțină regie, era sigură că va putea să facă tot ce și-a propus.
Prima care sosi acasă în acea după-amiază , a fost d-na Irina. Maria se afla în fața calculatorului, căutând  informații. Nu o auzise când intrase. Se auzi strigată, și probabil  a avut o reacție care a ridicat un semn de întrebare din partea bonei:
-S-a întâmplat ceva ? V-am speriat? Iartați-mă, n-am vrut!
-Nu, nu m-am speriat, stați liniștită, dar ….( și pe moment îi veni o idee salvatoare și de altfel foarte plauzibilă)…în ultima vreme știți că  nu prea am fost în „apele mele”, căutam ceva legat de starea mea.
– Iertați-mi îndrăzneala, dar eu zic, așa din punctul meu de vedere, că ar trebui să mergeți la o clinică pentru investigații. A fost o stagiune grea, aveți …o vârstă…organismul începe să resimtă oboseala și stresul, zău, nu ar strica…. v-ați liniști și dumneavoastră, și noi.  Cu toate că, odată, de mult conveniseră să-și spună pe nume, nu-și permiteau totuși să-și vorbească la pertu. Nu impusese nimeni acest aspect, venise de la sine.
Maria, cu un zâmbet abia schițat în colțul gurii spuse ușurată:
-Sincer, la asta m-am gândit și eu. O să merg în cel mai scurt timp! Se ridică de la birou și întră în bucătărie. De la țară, Irina adusese o grămadă de bunătăți. Le despachetară și se apucară să pregătească cina.
Spre seară, când veni Victor și Ioana, Maria le aduse la cunoștință că s-a hotărât să meargă să-și facă niște analize de rutină pentru a lămuri cauza slăbiciunii ei din ultima perioadă. Bineînțeles că amândoi se arătară mulțumiți de decizia ei și o îndemnară să meargă cât mai repede, iar Maria fu mulțumită că nu a trebuit să dea prea multe explicații, promițând doar că îi va ține la curent cu rezultatul analizelor și că vor lua împreună deciziile în funcți de rezultate.
Promisiune făcută mai mult formal. Ea știa că nu avea să o respecte în cazul în care…..Dar asta rămânea de văzut.
Victor chiar i-a recomandat o clinică foarte bună. Soția unui coleg, avusese probleme de sănătate chiar foarte grave, care se rezolvaseră cu succes, datorită specialiștilor și aparaturii de performanță din acea unitate. Maria îi promise că se va interesa și își va face o programare  foarte curând. Și cum ea dăduse dovadă de  stăpânire de sine fără a crea nici o suspiciune, toți se declarară mulțumiți și își văzură fiecare de ale lui.
După cină, Maria se pregăti de culcare și adormi cuibărită în brațele lui Victor, nu înainte de a se mustra ușor în gând că nu e chiar foarte bine ce face. A fost o vreme când nu s-a declarat de acord cu decizia tatălui ei, și acum ea, proceda la fel ca el. Oftă reținut, să nu dea de bănuit că ar fi ceva în neregulă și adormi. Nu putea să își explice, dar înainte de a se lăsa purtată pe tărâmul viselor, gândul îi fugi la bunicul.
Curând, se afla într-o poiană cu flori, la umbra unui stejar bătrân. Era parcă un loc cunoscut. Era și nu prea. Nu văzuse niciodată un copac înconjurat de atâta lumină .Parcă o aură uriașă se formase în jurul coroanei imense. Ea se afla întinsă pe o parte, cu ochii privind în depărtare. Pe cărarea formată printre flori, venea un bătrân, în mână cu un toiag,care semăna izbitor de bine cu bunicul. Încercând să descifreze mai bine chipul bătrânului, se ridică încet și se aseză în genunchi. Bătrânul se apropie, se opri în fața ei și făcu o cruce mare deasupra capului plecat al Mariei. Tăcut, apoi trecu pe lângă ea și merse mai departe. Atunci Maria se trezi și totul dispăru. Nu a știut niciodată dacă a fost vis, dacă a fost aievea, dacă a fost bunicul sau dacă a fost  Dumnezeu, dar din acel moment s-a simțit binecuvântată.
Adormi la loc. Când soarele inundă camera de lumină, se sculă, merse în bucătărie și pregăti micul dejun pentru ea și pentru ceilalți ca de obicei ajutată de onmiprezenta d-na Irina. După ce terminară de mâncat, Victor și Ioana se pregătiră de plecare. Înainte de a-și lua „la revedere”,  aceștia  îi reamintiră Mariei să ia în serios problema de sănătate și să-și facă o programare cât mai curând posibil.  Râzând, aceasta le răspunse:
-Fiți fără grijă, am să mă ocup, așa pentru liniștea voastră…… și……a mea ….mai ales, continuă ea în gând, și o trecu un fior. Trecător, ce-i drept, dar tot o trecu, doar era conștientă de faptul că oricât s-ar strădui ea să nu se gândească la ce poate fi mai rău, subconștientul lucra. Termină treaba în bucătărie o rugă pe d-na Irina să nu o deranjeze un timp ,se retrase în birou, dădu drumul la calculator și începu căutările. I-a fost ușor să găsească clinica despre care îi vorbise Victor. Se documentă întâi despre serviciile medicale, apoi sună și își făcu o programare. Explicând în mare  despre ce problemă este vorba, cel mai repede posibil primi o programare la cabinetul de Endocrinologie. Ar fi putut trece înainte pe la medicul de familie, dar se simțea nevoită să ceară o anume discreție față de ceilalți membrii ai familiei și ….nu voia deocamdată să știe persoanele cunoscute cu ce problemă se confruntă. Medicul  Mariei era mai mult un prieten, decât medic de familie. Așa că….

Flori Bungete