NICI NU POT ȘI NICI NU VREAU

De-aș putea să întorc timpul,

să-ntorc timpul înapoi,

Aș mai vrea să fiu copil,

copil mic, în sat la noi.

Să o văd pe-a mea bunică,

cum torcea ușor un fir,

Dintr-o furcă prinsă-n brâu…

Amintirile îmi vin…

Mă și văd din nou copilă,

alergând pe fân cosit,

Sau mergând pe potecuță,

după vite-n asfințit.

Toate-mi vin acum în minte,

așa cum se petreceau.

Să le uit, nu am putere…

Nici nu pot și nici nu vreau!

Cum să uit copilăria,

cum să uit ce am trăit?

Cum să uit pe-aceeia care,

pentru mine au trudit?

Să uit zilele cu soare,

când mergeau la secerat,

Toți, la rând: tineri, bătrâni,

din zori până pe-nserat?

Și la coasă, și la sapă,

și la strâns de păpușoi,

Și-apoi pregăteau ogorul.

El, aștepta boabe noi.

Cum să uit mirosul pâinii,

ce în cuptor se cocea,

Sau mirosul de fasole,

ce pe plită se fierbea?

Cum să uit zeama de sfeclă,

cea făcută mucenici,

Cum să uit o mămăligă,

făcută-n ceaun de tuci?

Tigaia cu trei picioare,

de la vecina din gard,

Pot s-o uit , când eu în ea,

am întins cu-atâta drag?

Pot să uit, aș putea oare,

aș putea în viața mea,

Să uit masa cea rotundă,

ce de jos mâncam la ea?

Să uit ciorba de țipar,

prins în vârșă de Bătrâna,

Sau cocoacea perpelită,

cu brâză de la Bitina?

Cum să pot să uit, întreb,

aș putea uita vreodată,

Mâncărica de gutui

și gustul de ceapă coaptă?

Să uit poamele uscate,

prefăcute în compot?

Mă întreb așa, retoric:

hai să uit, dar oare pot?

Dacă uit, mă uit pe mine,

și n-aș vrea așa ceva,

Eu trăiesc din amintiri,

din nimica altceva.

Flori Bungete