You are currently viewing JURNAL DE CĂLĂTORIE: Brazilia – Carnavalul de la Rio (Partea a IV-a)

JURNAL DE CĂLĂTORIE: Brazilia – Carnavalul de la Rio (Partea a IV-a)

  • Post category:general

Carnaval. Imaginea e dată de ecranul televizorului care arată fetele cu pene defilând. Strâns legat de religie, e ultima șansă să faci ce nu se face în post. Începe cu 51 de zile înainte de Paște și ține 5 zile. Carnaval este în toată lumea catolică. Rio de Janeiro îl are pe cel mai mare și mai faimos. Numărul doi în lume este cel de la New Orleans, numit Mardi Gras. De Mardi Gras în New Orleans am fost de câteva ori și îmi oferă termen de comparație cu Rio. Totuși, comparație nu se poate face, deși în mare parte e cam același scenariu, în schimb, la Rio este de zeci de ori mai mare și mai multă viață. În Rio, în zona centrală-turistică, care zonă este cât Bucureștiul, de carnaval se închide mai tot. Bănci, magazine, agenții de turism, până și metroul. În toată lumea se suplimentează garniturile de tren de zile speciale. Aici, multe stații se închid, iar cele care nu sunt închise nu vând cartele, trebuie să ai dinainte. Autobuzele sunt deviate, peste tot sunt fieste și nu au cum să circule. Am ajuns chiar când a început carnavalul și a fost imposibil să scot bani. Nu numai că băncile se închid zile întregi, dar se și baricadează. Adică, nu ai acces nici la bancomatul de afară, totul e acoperit cu scânduri sau placaj. Case de schimb nu prea sunt în centru oricum. Prima zi am mers pe jos și am căutat să mănânc plătind cu card.

La Rio sunt cam trei lucruri distincte în carnaval. Unu, defilările populare. Adică, un camion decorat cu o formație pe el se plimbă pe o anumită rută. Câteva mii de oameni semi-dezbrăcați și de multe ori mascați, cu beri în mână îl urmează cântând. Imaginați-vă că pleacă un camion cu Voltaj cântând din Piața Victoriei și merge vreo 3 ore până în Piața Unirii, cu un alai de lume sub toate felurile, adică sub influența alcoolului și mascată. Asta se cheamă un bloco. Mai imaginați-vă că sunt circa 400-500 de alaiuri de acest fel cu formații pe camioane, umblând cu mii de oameni alcoolizați după ele prin oraș, uneori intersectându-se.

A doua parte, sunt fiestas, petreceri fixe, o formație profesionistă sau semi cântă într-un loc, o piață, o stradă. Acolo, se strâng iar mii de oameni și din nou, dansează și beau. E cam același lucru cu bloco numai că se stă pe loc. Unele din fieste ajung la câteva zeci de mii de oameni.

A treia și cea mai spectaculoasă, este defilarea școlilor de samba, care are loc la Sambadromo. Organizarea este ca la fotbal, pe divizii. Sunt 12 școli de samba în prima divizie. Tot ce trebuie să faci, este să construiești un alai. Ai voie 5-6 care, car însemnând un camion pe care s-a construit  un bloc de 4 etaje decorat, având dansatori pe el, minim două sute cinzeci de toboșari, câteva sute de dansatori de pistă costumați, etc. În total, o școală de samba defilează cu 3000-5000 de oameni. Totul trebuie sincronizat, primul om din față trebuie să știe de al 5000-lea care e aproape la un km în spate. Pentru asta există o sumă de funcții ocupate de profesioniști. Peste toți, se află „carnavalesco”, plănuitorul. Carnavalesco este ca antrenorul la fotbal, sunt puțini buni, foarte căutați, faimoși și bine plătiți. Alte funcții importante: „rainha”, regina, în general un model sau fată de televiziune, și „mestre de bateria”, adică șeful celor 200 – 300 de toboșari. Timp de defilare 75 de minute. Peste tot sunt judecători care dau note. Cheltuieli – milioane de euro pentru fiecare școală. Bani sunt mai mulți decât trebuie-din bilete, din transmisiile tv (Brazilia e lipită de Tv ca la Mondial în nopțile cu derby-uri), din vânzarea de tricouri și lucruri similare, indirect din turism…

Biletele la Sambadromo nu sunt ușor de obținut. Majoritatea nu se pun în vânzare, se dau cadou familiilor celor care defilează și altor invitați. Am încercat să cumpăr bilete pe net timp de două luni. Probleme cu livrarea, cu cardul. Am fost și la Sambadromo, dar nu se vând acolo, apoi la federația școlilor de samba, dar nu mai aveau. Am găsit la o agenție de turism, ce nu am rezolvat pe net în două luni și în 20 de ore de stress am rezolvat la agenție în două minute. Și mai ieftine, 135 de euro, în loc de 160. Încă o confirmare că internetul e supraevaluat.

La fix ora 21:00 a început defilarea. S-a cântat imnul barazilian, apoi cel al orașului Rio, la care mai toată lumea cânta. Apoi liniște un minut, ceva mișcări pe pistă. Și dintr-o dată a început nebunia. Nu îmi amintesc să fi văzut așa descărcare de bucurie și energie pe undeva în afară de fotbal, când se marchează un gol la mondial în ultimele minute. Apoi, 300 de toboșari au început să cânte dintr-o dată și tot Sambadromo, suta de mii de oameni, a explodat. Lumea sărea, dansa, cânta. Nimic nu este ca Brazlia la capitolul acesta. Și așa a fost până dimineață. Mai toți cu tricoul unei școli pe ei, ca și la fotbal. Indiferent ce școală defila, toți susțineau, aplaudau și cântau. În programul care vine cu biletul, îți dau versurile și absolut tot stadionul cântă refrenele care sunt simple și usor de memorat oricum.

Cheltuiala este imensă, e greu să explici cum ies la socoteală. Când vezi carele acelea, când te gândești câte zeci de mii de ore de muncă prestează oamenii care defilează și cei din spatele scenei, cât costă Sambadromo, în final ai impresia că în veci nu iese socoteala. Toate astea sunt pentru trei zile pe an practic, două când defilează școlile, și încă una pentru defilarea învingătorilor. Carele sunt cele mai scumpe. Totul e făcut artizanal și sunt cât blocurile cu 4-5 etaje. Cum le fac, cât costă, cum le aduc până la Sambadromo este greu de explicat. Totuși, este Brazilia de carnaval. Carele nu sunt ușor de condus, relativ des nu pot lua curba să intre pe Sambadromo, sau se strică, sau nu țin drumul bine și se lovesc de gardul de la tribune. Dacă se oprește un car blochează tot. În seara când am fost eu, s-a dărâmat o schelă de pe unul și s-au accidentat dansatorii. O jumătate de oră s-a oprit tot. Carele sunt ce conteaza cel mai mult la notare.

O problemă care explică mentalitatea braziliană și care m-a surprins și pe mine este durata defilării. Pe bilet scrie să te prezinți la ora 21:00. Încă de la 19:00, era plin de lume, toți dorind sa prindă un loc în față. Cu surprindere am aflat că defilarea se termină pe la șase dimineața. Chiar așa s-a și întâmplat, de fapt era ora șapte până a ieăit toata lumea și s-a spart petrecerea din fața Sambadromului.  Defilarea nu poate fi descrisă în cuvinte. Eu până acum nu am văzut nimic care să se apropie de atmosfera de pe Sambadromo, pe locul doi la distanță mare, poate un concert Prince sau un meci de fotbal Barça – Madrid. Două școli, Portela și Mangueira, un fel de Steaua și Dinamo erau favorite. Portela a și câștigat cu o temă ecologică, ruperea unui baraj. Favorita mea, Mocidade, a venit pe locul doi, deși eu o vedeam campioană fără discuție.

Mocidade, favorita mea și în cele din urmă câștigatoarea

După o lună m-am întâlnit cu niște brazilieni și mi-au dat vestea că Mocidade fost declarată câștigatoare, alături de Portela, deoarece un arbitru greșise ceva. Este explicabil totuși, deoarece în  Brazilia este corupție multă și un titlu valorează zeci de milioane de dolari.

Per total, carnavalul a fost cam ce mă așteptam doar în medie. La negativ, lume multă, dar foarte reținută, mai toți încercând să stea cu grupul lor, puțină intracțiune cu cei pe care nu îi cunoști. La carnaval este de preferat să mergi cu un grup de prieteni. La pozitiv, de departe, Sambadromo. Defilarea este experiență de primă clasă, în top trei spectacole de văzut. La mine, la capitolul „de repetat”, este acum pe primul loc. Piramidele, Taj Mahal, până și animalele din Ngorongoro sunt la fel a doua oară, spectacolul samba cu siguranță nu. Zisesem că gata cu Rio, dar va mai fi o dată, doar pentru acele două nopți de defilare.

 

Răzvan Vulpea călătoare