You are currently viewing JURNAL DE CĂLĂTORIE: Brazilia de zi cu zi, dincolo de plaje, favele și Rio (Partea a V-a)

JURNAL DE CĂLĂTORIE: Brazilia de zi cu zi, dincolo de plaje, favele și Rio (Partea a V-a)

  • Post category:general

Samba, carnaval, plaja, fotbal, favele… Brazilia nu este nici pe departe o țară bananieră mai mare. „O quinto poder”, a cincea putere, am văzut pe mulți pereți sloganul acesta. UE, SUA, China, Rusia și pe poziția a 5-a Brazilia, înaintea Indiei. Economic, țara este puternică și nesupusă. Politic, domină tot pe continental sud american, deși se pare că nu asta vrea. Ca natură, țara este mediocră, peste tot e relativ plat și cald, nu se compară cu Argentina sau chiar Peru, la varietate. Amazonia e singura parte din Brazilia cu adevărat specială. De vizitat, obiective are puține considerând cât de mare este, Rio și Iguazu, sunt practic, singurele de top mondial. Amazonul ar fi și el acolo, dar nu e prea organizat și nici la îndemână. Cum este de fapt Brazilia dincolo de Rio, plaje, petreceri, favele și alte stereotipuri ?

Tiruri Volkswagen produse în Brazilia, singura țară unde am văzut așa ceva. Rezultat al faptului că taxele de import sunt enorme.

Protecționistă la maximum. Venind din România unde importăm și sare am rămas uimit. Prima dată am intrat in Brazilia ilegal. M-au controlat la bagaje în detaliu să nu cumva să contrabandez ceva adidași sau telefoane. După control mi-au pus o ștampilă în pașaport. Am crezut că aceia este ștampilă de intrare și am dat înainte. La hotel, îmi zice recepționerul că nu mă poate caza, nu am ștampilă de intrare, deoarece ștampila mea era de la vama de mărfuri. De ieșit nu am putut ieși că nu intrasem legal. Am pândit vreo oră un moment favorabil. Când a trecut un ofițer pe acolo am luat-o la 2 metri în urma lui, ca și cum l-aș fi urmat, spre Paraguay. M-am pus la coadă la brazilieni iar și de data aceasta am intrat legal.

33 de milioane de oameni au Rio și Sao Paolo combinate, iar transportul se face în mare majoritate cu autobuze ca acesta. La fiecare 2-3 minute pleacă un autobuz, 12:04, 12:06, 12:09, eu tot dădeam să mă urc în autobuzul greșit. Sunt 430 de km între ele, distanța ideală pentru un tren de mare viteza. Timpul s-ar reduce de la 5 la 1.5 ore. L-au tot amânat, vor să aibă constructor brazilian, să limiteze prețul la bilete, etc. Nu îl fac fiindcă sunt prea multe interese, situație asemănătoare cu autostrazile în România.

 

Monopolistă. Odată aflat în drum spre Patagonia am zburat cu escală lungă în Sao Paolo. În mega-aeroportul Garulhos, cardurile mele nu au mers. Am zis să schimb cash să am de mâncare. O bancă avea monopol. Tot ce ține de bani în aeroportul cât un oraș era Banco Safra. Să schimb 20 de euro, mă costa 13 euro în comisioane. Vrei sau nu vrei, iar dacă nu vrei, rabzi.
Scumpă. Aici am vrut să ajung cu ce ziceam mai sus. În Brazilia, cred că pe zi am cheltuit  mai mult ca în Japonia: 30 de dolari pe o pizza fleșcăită, 17 dolari pe un meniu McDonald’s, nu e nimic special. Într-o zi în Iguazu mi s-a stricat cablul de telefon. Am dat 99 reali, circa 120 de lei pe un cablu fals chinezesc care la noi costă cel mult 10 lei. Toată lumea se duce afară și cumpară, fac sute de km să meargă în Paraguay. În orașele de graniță cu Paraguay este plin de „mulamberos”, adică cel care aduce „mulambas”, tof felul de mici mărfuri, de la telefoane la ciorapi și chiloti. Pentru lucruri mai scumpe le iese mai ieftin să meargă în SUA sau chiar Europa. Dacă decid să cumpere un Iphone în SUA, diferența de preț acoperă biletul de avion.

Cum se descurcă lumea când e așa de scump? E o întrebare foarte comună, eram obișnuit cu ea din România. Lumea are bani, în general, iar salariile sunt relativ mari, o casieră la supermarket câștigă 500 de euro într-un oraș mai mare. O cunoștință de-a mea lucrând la o bancă de stat, un fel de CEC, ajunge la aproape 3500 de euro pe lună. În România, pentru același serviciu este plătit cu maximum 1000 de euro pe lună. Lumea se descurcă, rata de proprietate la locuințe e mare, mai fiecare familie are ceva vehicul. Altă explicație ar fi faptul că brazilienii sunt întreprinzători și obsedați cu a se bizui pe ei înșiși. (În limba română, și asta spune multe, pentru că nu avem cuvânt pentru „self reliance”). Toată lumea vrea să scape de serviciu și să facă o mică afacere. Mi-a rămas în cap un băiat de vreo 20 de ani, negru din favelă, care venea în centru la Rio să vândă apă și bere din niște cutii cu gheață. Bătaie de cap cu adusul cutiilor pe transportul public, gheața se topea, competiție multă, ca timp 10 -12 ore pe zi în căldură, efort fizic enorm pentru circa 20 de euro, echivalentul la puterea de cumpărare a 10 „milioane” pe lună în România. Dar nu se plângea, era bucuros că poate face asta, încrezător că va economisi și dezvolta o afacere în viitor.

Întreprinzători și buni la comerț. Aici, un magazin de lustre unde poți intra cu mașina.

Probleme sunt multe. Diferența de oportunitate este mare încă, deși e mult mai bine ca înainte. Normal, dacă aveai nenorocul să te naști în favela aia, era viața pecetluită, sărăcie și muncă toată viața pe bani să-ți ajungă cât să mănânci. Dacă te aruncă barza câțiva metri mai încolo peste gardul înalt al cartierului închis la fel, garantat să trăiești în bogăție fără să faci mare lucru. În ultimii 20 de ani situația a început să se schimbe. De când cu președinții Lula și Dilma, au început să se ridice oamenii de jos. A ajutat și bum-ul economic. Mai toată lumea are bani de o mașină, de vacanțe. Toată America de Sud este plină de turiști brazilieni, sunt cam ca și chinezii prin alte părți, ca o invazie turistică subită.

Siguranța. Aici este problem, dar nici pe departe cum este prezentată la tv.  Pe de o parte, media anglo-americană atacând la maximum pentru faptul că Brazilia și în special Rio, a început să devină o competiție serioasă. Brazilia s-a dezvoltat, s-a deșteptat, nu mai este țara care consumă orice le aruncau țările dezvoltate, acum produce. Brazilia, a luat Mondialul de fotbal de sub nasul SUA, iar Rio, Olimpiada de sub nasul unui oraș american. Și asta în timpul unor guvernări de stânga, aproape socialiste.

Rasa. Brazilia este o țară rasistă în sensul că rasa conteaza mai mult ca orice și că văd tot prin lentila rasei. Oriunde intri în magazin, oricum te îmbraci, cum vorbești, totul este conectat cu rasa. E adevărat că au multă populație amestecată, adică rar vezi alb-alb sau negru-negru. Combinațiile îți dau dureri de cap, numai în Brazilia se poate așa ceva. Majoritatea se cred albi, deși nu prea sunt. În general, regula care se aplică e „marry lighter”. Toată lumea vrea să se combine cu cineva mai deschis. Cel mai bun, și amuzant exemplu, sunt orașele germane din sud de pe lângă Joinville și Blumenau. De aproape 200 de ani, ăia se împerechează numai între ei, toată lumea este blondă, vorbește germana și ține obiceiuri  care în Germania au dispărut de zeci de ani.

Combinații de rase. Când aud comentatorii de fotbal că spun de jucătorii brazilieni că sunt mulatrii de pe plajă mă apucă…

Religioasă.  Brazilia e complicată și la religie, complet diferită de restul continentului plin de țări pur catolice. „Doar” 9 din 10 brazilieni se declară religioși. Țara nu are o religie oficială, catolici sunt doar două treimi și e foarte tolerantă cu religiile mai mici. Au multe de care nici nu auzisem – mutamba, candoble, umbnda și combinații de te doare capul, voodoo cu catolic, evanghelică arabă, etc. Ortodoxia este prezentă și o duce bine. În zona zero din Sao Paolo am văzut o biserică enormă cu clasicele turle aurite și grădina de milioane (considerând că avea mulți metri pătrați și că în zona respectivă,  metrul pătrat este cât o garsonieră în București).

Biserică ortodoxă în centrul orașului Sao Paolo.

Directă și brută. Brazilienii nu prea umblă cu finețuri și perdele. Direct și la obiect în mai toate aspectele vieții. Fusesem prevenit că asta este o caracteristică de bază, dar nu prea credeam. Nu a trebuit să aștept mult să văd exemple. La un fel de șaormărie unul protesta că nu este carne în sandwich, „suntem în Brazilia, ăsta e sandwich?”. O fată mi s-a plâns că prietenul ei japonez nu cere nimic, deși se cunosc de trei săptămâni, „ce atâta curte” ? Altă fată îmi spunea despre mulții musulmani care sunt în Brazilia, că dacă muncesc să stea, e nevoie  de lume și ea s-ar mărita cu unul, iar în caz contrar, să se ducă de unde au venit… De corectitudine în politică nu prea auzise.

Dependența de Sao Paolo. Rio o fi imaginea Braziliei în lume, dar Sao Paolo e singurul oraș care contează. Am avut ocazia să petrec aproape o săptămană la Sao Paolo stând la cineva acasă. Orașul este gri, simplu, extraordinar de centrat pe bani și producție. Sao Paolo generează jumătate din produsul național brut al Braziliei, unde 20 milioane de oameni produc cât restul de aproape 190 milioane. Nicăieri nu am văzut păduri de blocuri ca la Sao Paolo, fie de birouri, fie de locuit. Deși au doar câte 40-50 de etaje, sunt atât de multe și de dese, că te uimesc total.

Un alt lucru surprinzător la Sao Paolo a fost prezența est-europeană. Orașul este extrem de amestecat în general, dar a atras disproporțional est-europeni. A avea origini poloneze sau lituaniene e ceva comun. Dilma Rouseff, fosta președintă a Braziliei, are tată bulgar. În Nova Zelina, o zonă unde s-au stabilit mulți est-europeni, a vedea semne care anunță borșuri și kapusta (varză) în geam e ceva normal. Între favoritele mele, se numără o mămăligă tăiată cuburi, prăjită și servită cu un sos de roșii.

Concluzionând, cam asta a fost cu Brazilia. Am petrecut o lună și ceva în cele trei vizite, am câțiva prieteni buni brazilieni, am studiat situația cu gândul de a petrece un an-doi acolo. Am impresia că doar am zgâriat întrucâtva suprafața, deoarece țara este foarte mare și complexă și nu e ușor de înțeles. Dacă nu ar fi fost așa de scump, ar fi fost o țară de top 3 pentru cei ce vor să iasă din Europa și America de Nord, să trăiască o perioadă îndelungată în țări calde. Și nu e doar o țară caldă, este și o țară care oferă oportunitate cum puține pot oferi, și care nu doar tolerează, ci dorește și emigranți (europeni, fie și est europeni). Eu încă o țin ca rezervă, dacă viața nu o să meargă cum trebuie vreodată, Brazilia este acolo să rezolve probleme.

 

Răzvan Vulpea călătoare