Zbor lung, aeroport mare și eficient. Pe avionul de Amsterdam majoritatea sunt turiști. La casa de schimb, aud vorbindu-se românește. Doi băieți de până în 30 de ani, veniți la carnaval. Asta e prima lor ieșire din Europa, muncesc în Belgia. Până să mă prind, eu eram la ghișeul vecin, au schimbat 1000 de euro unul, 600 celălalt, la curs de aeroport. I-a costat cam 150 de euro deșteptăciunea. Ironia situației a fost că au numărat banii de vreo 3 ori de frică să nu ia țeapă. Apoi au luat taxi la taximetru. Dacă este o zi în Rio când iei la cupon cu preț fix, este vinerea carnavalului… Eu cu autobuzul special, nou, curat și plin de turiști europeni. M-a lăsat lângă hotel, pentru un cost de 5.50 euro.

Am ales să stau în centru, să fiu aproape de carnaval. Am coborât din autobuz direct în petrecere. Greu de mers pe stradă. Hotelul scump, chiar și când nu este carnaval, Rio fiind recunoscut ca un oraș scump la hoteluri. Rio e special pentru mine, chiar dacă articolul riscă sa fie subiectiv. Am avut în plan odinioară, chiar să trăiesc câtva timp aici. Am venit de câteva ori, ca turist, apoi în a vizita localnici, acum de carnaval. Totdeauna este o adevărată plăcere. Nu e contrast mai mare ca atunci când vizitezi Rio în februarie. Adio frig și întuneceală de România, bună ziua soare și viață.

Rio e Rio și ca Rio nu mai este altul. Dacă cineva poate alege 5 orașe în lume care trebuie văzute, Rio se află printre ele. Oraș mare cu poziție naturală mai frumoasă nu am văzut și nu cred că o să mai văd. Monaco, Barcelona – ar fi încercări slabe pe lângă Rio. Munții tropicali, cum sunt pozitionați, marea printre ei. Crezi că ai harta clară în cap până când te urci pe altundeva și realizezi că e cu totul altfel.

Atracții turistice sunt multe. Zona Rio, chiar și de era un parc național fără nimic construit, tot ar fi fost atracție de top. Simbolul orașului este Cristo Redentor. O statuie de material relativ ieftin ajunsă în categorie cu Taj Mahal și piramidele la nivel de recunoaștere. Urcarea cu trenul, stația în ceva cartier numit Cosmo Velho. Circa 22 de euro, doar cu card se poate plăti. E irealitatea braziliană mereu prezentă la capitolul bani. Dacă nu ai card, poți plăti cash la o bancă apropiată, iar dacă banca este închisă, te întorci a doua zi.  Muntele pe care este statuia amplasată, oferă o vedere panoramică asupra orașului, cel mai bun punct de observație. O sumă de lume încercând să facă selfie, între ridicol și dezgustător. Toate pozițiile posibile, lupta pentu locuri, nu cred că am văzut mai rău pe undeva. Pe de o parte, nu e spațiu, iar pe de alta, e Brazilia, sunt obsedați de imaginea lor și de poze. La coborâre, se poate realiza și pe jos, dar treci pe șoseaua de deasupra unei favele.

Fix în fața la intrarea în trenul care te duce la Cristos, este consulatul României. Casă enormă, ai zice că e mare activitate românească în Rio. Mai încolo puțin, există chiar o stradă numită Rumania, republica socialistă…

Pao de Azucar. Unul din munții din Rio, cel mai central. Urci cu telecabina în două etape, care costă cam 23 de euro. Vedere extraordinară asupra zonei centrale și a Copacabana. Sus totul supercomercializat, dar e Brazilia, e normal.

Copacabana și Ipanema. Cartiere din Rio cu ieșire la plajă. Zone scumpe, prostește de scumpe chiar, scot în evidență faptul că Brazilia și-a pierdut capul când e vorba de bani. Apartamentele încep la 6-700 000 de euro, în condițiile în care un salariu bun e 1000 de euro… Mai încolo începe Leblon, tot la plajă, care e de fapt o suburbie. Lumea a fugit din zona centrală și a construit cartiere în jos la plajă, pe rând. În engleză, este o expresie pentru asta, „white flight”, „fuga albilor”.  Albii plecând din centrele orașelor spre periferie, căutând siguranța și segregarea. Leblon e ultimul. Cu cât mai departe de centru, cu atât mai albă lumea și mai plină de fițe. De carnaval, în Leblon aveai impresia că ești în ceva suburbie de mic oraș rasist din Alabama. Brazilia, extremele sunt maxime.

Maracana. Există oare stadion cu mai multă faimă în lume? Are faimă Maracana, dar cam atât, și-a cam pierdut spiritul. Cariocas îți spun că stadionul cu atmosferă adevărat braziliană în Rio, este Engenhao a lui Botafogo. Fotbal nu se mai joacă. Probleme  de siguranță a structurii, gazonul e inadecvat, e ars practic. Cei care au venit la putere acum l-au lăsat în paragină, să scoată în evidență cheltuielile făcute de Dilma, inutil zic ei, cu Jocurile Olimplice și Mondialul din 2014. Se poate vizita ca și cum ar fi muzeu, plin de magazine de suveniruri.

Favelele, cartiere, în general situate pe dealuri, localnicii nu le zic favele ci „moros”,  adică dealuri. Cartiere muncitorești mai sărace și construite la nimereală de cei veniți din provincie în anii ’50-’60. Despre ele în detaliu în altă postare.  Lumea în Rio. Cariocas sunt definiți de alegria, alegria însemnând bucurie. Orașul este stresant, presiunea mare, dar lumea e veselă și când e de petrecut nu îi întrece nimeni. Arși de soare, tatuați, obosiți de muncă și trafic, dar mereu gata de petrecere, nu au cea mai bună reputație în Brazilia. Lumea îi vede drept neserioși, petrecăreți, înșelători. Cei din Sao Paolo, sunt supărați că ei produc de câteva ori mai mult ca Rio, dar Rio primește investițiile de stat și faima. În sud la fel, rar îi auzi să zică ceva bun de Rio. Și e cam adevărat. Te duci în Sao Paolo marți după-amiază și nu vezi altceva decât cârduri de lume obosită ieșind de la muncă. În Rio la aceeași oră, plaja și barurile de pe plajă sunt pline, la fel și terasele. Cine are să stea degeaba, e o chestie de statut în Rio. Altă treabă e cu reputația de fițoși. Rio e plin de musculoși și siliconate, de lume care stă la sală toată ziua.

Fetele din toata Brazilia vin la Rio cu speranța de a-și găsi un sponsor, fie turist, fie local. Ipanema și Copa sunt pline de astfel de fete. În general, estetic, femeile nu sunt deloc aproape de reputație, deoarece rar o să vezi frumuseți. Când sunt – sunt, dar per total, ca număr, slab.  Din punct de vedere rasial, Rio este amestecat. A venit lume de peste tot și s-a și combinat. În Sao Paolo, e lumea și mai amestecată, dar s-au amestecat similarii, în Rio – extremele și a rezultat lume cu trăsături speciale, exotice, gen afro-brazilieni cu ochi albaștri – îmi explica un prieten din Honduras care face doctorat în psihologie la o  universitate din oraș. Oricum, Brazilia e foarte complicată rasial.

Siguranța. Orașul e mult mai sigur decât pare, în special pentru turiști. Problemele mari sunt cu bandele  care își dispută teritoriul. Întâmplarea face că am cunoștință pe un polițist din Rio. De fapt inspector și în haine civile, dar tot muncă de poliție face. Mi-a explicat într-o după-amiază în detaliu, tot ce mișcă în Rio la capitolul criminalitate. Despre astao să scriu în postarea viitoare cu favele. Oricum,  turistul nu este mai în  pericol ca în anumite orașe europene mai puțin sigure, cum ar fi de exemplu Londra.

Răzvan Vulpea călătoare