Favele. Cartiere „unde se omoară ăia” și de unde provin mai toți fotbaliștii brazilieni (dacă e să ne luăm după iluștrii comentatori de fotbal români). Văzusem de toate prin Rio mai puțin favele. Cu decisul e greu, sunt multe favele și de multe feluri, prea diferite să poți lua o decizie logică așa din scurt.

O cunoscută mi-a dat whatsapp-ul unui prieten de-al ei despre care îmi spusese scurt că „este polițist și lucrează mai mult în favele”. Daniel după față e un brazilian tipic, pare hipster din zona sud a orașului Rio. Brunet, bărbos și cu ochelari cu rama groasă, numai polițist nu zici că e. Îi spun că nu pare și bufnește în râs. Scoate o legitimație care pare foarte oficială și pe care scrie că este profesor de istorie. Așa au decis cei de la resurse umane. După față îți fac o a doua identitate. Niciodată nu zici că ești polițist nici măcar când te oprește poliția pentru viteză și vrei să scapi de amendă. Nu se știe care este poliție adevărată și care nu. De multe ori soldați ai dealerilor se îmbracă în polițiști. Dacă te află că ești polițist adevărat riști să fii sechestrat și torturat înainte de a fi omorât. Îmi spune de o fată de la ei din secție care a fost omorâtă așa. Ca să pară și mai credibil, în mașină ține două cărți de istorie.

Ieșit din liceu, s-a băgat în armată și în paralel a făcut facultatea de drept. Ambele au fost plictisitoare. „Brazilia e mult mai puternică decât toți cei 10 vecini pe care îi are la un loc, armata e plictiseală totală“. Poliția e exact invers, acțiune la maximum. A dat examen, a intrat și  a fost avansat, iar acum e inspector. Lucrează în haine civile, în favele și numai acțiuni speciale. Îl întreb cât de periculos este și îmi zice că acum nu mai este, a fost la început când era prea dornic de acțiune. Îi cer să îmi dea exemple. Spargere în ceva casă de favelados, cel mai important lucru furat un televizor. Merg 8 polițiști în două mașini, foarte puțini pentru o intervenție în favela. Intră să ia amprente și sunt înconjurați de „armata” traficanților. Luptă cu automate până vin întăriri, insemnand o mini-armată de polițiști, asistată de blindate și elicoptere. Îmi arată poze dintr-un asediu asemănător, dar mai recent. El cu niște colegi stând la o fereastră cu un automat scurt în mâini îndreptat spre o clădire de vis-a-vis. Toți în civil, unii cu cagule pe față, alții fără. În general, porți cagula dacă trăiești aproape de favela în care ești în misiune în ziua respectivă, îmi explică Daniel. Trecem la un video cu elicopter practic stând fixat în aer deasupra favelei. Se aud focuri de armă, camera lasă elicopterul și se duce spre pământ unde un câine comunitar alb se joacă de parcă nimic nu s-ar întâmpla. Ai zice că este Afganistan dacă nu s-ar vedea conturul lui Rio în depărtare. Greșelile tinereții, îmi spune ulterior. Cheia este în numere. Cu cât mai mulți polițiști în echipa de intervenție, cu atât mai bine. Acum are doar misiuni speciale, 2-3 „entradas” pe lună. Minim 250 de polițiști intră, 10 blindate și 2 elicoptere. Intră să curețe o zonă, să o „pacifice”. De prins capi de rețele este aproape imposibil în favela însăși. Au armată cu santinele și paznici, iar favela este oricum un labirint. Îi prind când ies în oraș, la restaurante și cumpărături și când se duc pentru „business” în alte favele. Și atunci e greu, deoarece mor oameni de pe stradă, victime colaterale.

Altă treabă intresantă este când „armata” unei favele invadează altă favela. Până la 100 de „soldați” se pornesc în mașini noaptea și intră în lupta cu arme de foc cu armata favelei rivale, totul pentru teritoriu și control al comerțului cu droguri. Îmi imaginez cum ar fi să invadeze  Pantelimon pe Berceni. Poliția îi lasă 2-3 zile să se autoelimine. Majoritatea sunt băieți tineri și din familii problematice, mor degeaba până să împlinească 20 de ani. Banii și apartenența la o comunitate sunt motivele. Cel mai de jos, acela care livrează la domiciliu, așa numitul „vapor”, câștigă 3-4 salarii medii lunare. Jargonul  meseriei e  interesant, „vaporul” livrează de la depozit la domiciliu, cel care aduce cocaina din Bolivia la Rio se numeste „mula”, măgar. Diviziunea muncii este extremă, oameni specializați pentru orice acțiune. (Au până și măcelari, „açougueiros”, adică cei care tranșează și fac să dispară cadavrele rivalilor sau sechestraților). O problemă serioasă este cu „vapoarele albe”, tineri albi care nu au nimic de-a face cu favela, dar care se apucă de livrat. Sunt preferați de dealeri fiindcă au acces la zonele bune ale orașului. Majoritatea consumatorilor de drog scump sunt albi și înstăriți, locuiesc în zone unde nu este ușor pentru un tânăr favelado negru să intre. Salariul bun și reducerile la drogurile pentru consum propriu atrag și albi din cartiere și familii bune. Pentru cei din favela unul din cele mai dorite lucruri și semn că sunt implicați  în trafic este faptul că au o motocicletă scumpă, mașini nu cumpără deoarece nu prea încap pe străzile de favela.

Droguri, droguri și iar droguri, cuvântul apare în fiecare frază. Rio esre centru de distribuție, unde vine marfa din țările andine și se împrăștie în toată lumea. De asemenea, se consumă și local, zona sud, de bogați, după cum spuneam anterior. Ideea este ca drumul de la dealer la consumator să fie cât mai scurt. Cu cât mai scurt, cu atât mai puțin probabil să fie cu probleme. De aceea, favelele apropiate de zona bogată, sud, sunt cele mai implicate în trafic.

Îl intreb de familia lui, cum se împacă cu meseria. Părinții de clasă medie, proprietari de agenție imobiliară, s-au obișnuit cu situația. Partenera de viață la fel, e ziaristă la O’Globo, unul din cele două mari ziare braziliene și vede și ea destule. Apropo de asta, sunt beneficii să fii polițist în Rio, fata are 23 de ani, (el 35), și arată ca o regină de baterie de la defilarea de samba. Apropo de beneficii, salariul este bun, dar nimeni nu se bagă în așa ceva pentru salariu. Ori din principiu și dorința de aventură, ori cu speranța de îmbogățire rapidă. E multă corupție în poliție, mulți polițiști care vor să obțină un pont despre familia unui traficant și să sechestreze unul dintre membri. Prețul este mare, un milion de reali, adică 300 000 de euro pentru eliberare este comun. Discuția a fost de vreo trei ore, deși mă gândeam că va dura o jumătate de oră. Mi-a recomandat să merg în Rocinha, cea mai mare favelă și ca suprafață și ca volum de droguri tranzacționate, și în Vidigal, favela cu cea mai bună poziție geografică. Cele mai periculoase și de evitat – Pedreira și Alemao, amândouă mari, cunoscute și în conflict în perioada respectivă.

A venit „ziua z”, mersul în favelă. După cele auzite și după pozele și filmele văzute în telefon la Daniel,  îmi era un pic de teamă. Leblon e ultima suburbie la sud de Rio, foarte dorită, exclusivistă cum s-ar zice pe la noi. Pe hartă, pe deal, se vedeau Rocinha și Vidigal, urmând imediat. Am stat, m-am gândit, am văzut oameni făcând jogging pe acolo și m-am urcat într-un un autobuz care mergea în direcția aia. Treci pe sub un pod și de la cartier de lux ești direct în favela Rocinha, cea mai mare din America de Sud. Sub pod, vreo patru taxiuri motoretă, făcându-mi semn că dacă vreau să urc. Arăt a carioca, neras, în maieu și cu havaianas. Nu am cameră sau rucsac de turist. O să am casca pe ca, nu mă vor vedea oricum prea bine. Arunc masca de carnaval să nu atrag atenția. Cu alesul motoretei e mai complicat. Am lăsat vreo doi să ia clienți, a treia în coadă era o femeie. Mă gândesc că respectiva nu m-o fi ducând intenționat să mă jefuiască cineva. Pe de altă parte, nici nu o văd ducându-mă unde e mai autentic și nici fugind cu mine pe motoreta urmărită de faveliști. Zic pas, următorul este unul mai gras și cu față de familist la vreo 35 de ani.

Vorbesc cu el, zice că nicio problem, știe bine favela și cunoaște lume. Este de acord cu un tur, aranjăm prețul, îmi zice ce trebuie să fac (nu poze aiurea) și pornim. Dacă este ceva i-am memorat numărul, fața și tot. Favela este pe deal și începem să urcăm din prima. Pare un cartier construit la întâmplare ca oricare altul. Case făcute după cum a avut fiecare gustul, străzi laterale extrem de înguste, lume multă. Mulți tineri stând și făcând nimic pe la colțul străzii. Rodrigo încetinește și se salută scurt cu diferiți polișiști, paznici și băieți care stau la colț. Este clar că nu e un loc ca oricare altul. În rest totul normal, copiii se joacă pe străzi, o sumă de mici restaurante și magazine. Câini vagabonzi cam ca pe la noi. Lume în sandale mișunând de colo-colo.

Ajungem sus pe deal. Priveliștea este incredibilă. Se vede toată zona sud, marea, munții. Case dezastru făcute pe terenuri de milioane de dolari. Sunt doar 30 de metri de la bogăție extremă la sărăcie. Jos în vale, vezi case de milioane de euro construite parcă într-o grădină botanică.

Majoritatea locuitorilor sunt pura clasă muncitoare. Oamenii lucrează jos în Leblon, Copacabana. Am fost uimitde câtă lume din favele muncește sau încearcă să facă o mică afacere. Mai tot ce e vânzător ambulant pe plajele faimoase și în centru provine de aici. O altă problemă este cea legată de hosteluri și baruri pentru turiștii doritori de senzații mai tari. În Vidigal este un astfel de hostel și o terasă enormă, plină de albi. E undeva între ridicol și dezgustător să vezi haita aia de backpacker- anglo, adusă în vârful dealului cu mașini, stând pe acoperiș ca într-o cușcă și bând bere privind la lumea din favelă.

Sărăcie în favele este, dar nu extremă, ani lumină față de ghetourile din Manila sau Mumbai. Violență există, dar nu o vezi, favela pare un cartier complet normal dacă nu ai de-a face cu drogurile. Turiști morți apar foarte rar, iar când apar sunt extrem de mediatizați. Nu recomand să meargă cineva de capul lui în favelă, dar nici să evite. Per total, nici pe departe atât de periculos și senzațional cum crezusem, cu excepția priveliștilor incredibile și pozele lui Dani.

Răzvan Vulpea călătoare