La 3000 de metri omul neaclimatizat poate să aibă probleme grave din cauza altitudinii. Bolivia și-a făcut capitala de la 3500 m în sus. La Paz e faimos pentru stadionul unde Brazilia și Argentina pierd la fotbal din cauza lipsei de aer. Oricât de bine aclimatizat ai fi e greu de respirat. Auzisem multe păreri, lume spunând că La Paz e de evitat. Mare greșeală aș fi făcut dacă n-aș fi mers. Acum că am fost în aproape toate orașele semnificative sudamericane, pot spune că am trei favorite: Rio pentru frumusețea naturală, Buenos Aires – cel mai rafinat, mai european, mai avansat oraș sudamerican și La Paz pentru energie și ciudățenie.
La Paz este situat într-o căldare, înconjurat de munți din toate părțile. În orice direcție te uiți vezi vârfuri. La o oră de oraș poți escalada un 6000. O oră din cauza traficului, deoarece km sunt doar vreo 20. Locuitorii din suburbiile de deasupra îi spun „gaura” sau „puțul”. Problema e că La Paz este legat de platou cu o singură șosea mai serioasă. Dacă protestatarii o blochează, orașul este tăiat de restul țării. și o blochează frecvent.
Spațiu e restrâns, terenul scump, densitate mare de clădiri și de oameni. Mi-au trebuit 15 minute în La Paz în autogară și imediat după să-mi dau seama că este plin de energie și tensiune. Din autogară până la hotel au fost cinci minute pe jos, dar am văzut 50 de oameni strigând destinații de autobuz, 20 de beți și câțiva dubioși. Cazat și la somn, hotel bun și nu scump.
A doua zi am zis să iau teleferico, telecabina care ține loc de metrou, să-mi fac o idee despre oraș privind de sus. Transportul în comun în La Paz înseamnă în principal telecabina. Orașul nu are metrou, autobuzele sunt dezastru, microbuzele haotice și lipsite de confort. Sunt cartiere pe versanți unde trebuia să urci câteva mii de scări să ajungi acasă. Ce dura două ore urcând pe scări, acum se face în 5-10 minute cu telecabina. Cum-necum La Paz a ajuns să aibă cea mai extinsă rețea de telecabine urbane din lume și bineînțeles la cea mai înaltă altitudine. Și ce telecabine, totul făcut în Germania/Elveția, calitate supremă. Prețul e modic, 2 lei și mergi cu telecabina jumătate de oraș, cca 30 de minute. Apoi schimbi, alți 2 lei, și mergi și jumătatea cealaltă.
De vizitat nu are chiar multe obiective clasice: catedrala (San Francisco), situată ca întotdeauna în piața centrală (Murillo), un observator (Kili Kili) care oferă vedere panoramică, stadionul, o stradă comercială pietonală foarte animată.
De remarcat sunt piețele, atât în La Paz cât în El Alto, suburbia de deasupra orașului. Pline de culoare și mari, cea din El Alto având vreo 5 km lungime. Vânzătorii mai toți aymara, la vânzare tot ce vrei de la excavatoare la arme automate. „Todo menos elefantes” să-l citez pe un domn recepționer de hotel.
La obiective mai puțin normale am găsit piața unde vrăjitoarele vând tot felul de leacuri pentru orice problemă care există sau nu există. Probleme de dragoste, afaceri, bani, adicții – o pungă te rezolvă. Bolivienii chiar cred în treburi din astea. Pe mai toate autobuzele de distanță lungă vin vânzători ambulanți oferind remedii magice. Mi-a rămas în minte unul ce vindea o alifie care vindecă zeci boli de la arterită la cancer. Ca întotdeuna am pariat în capul meu. O să vândă maxim două tuburi la cei 50 de pasageri. Le-a vândut pe toate, avea vreo 15. Ar fi putut vinde încă, dar a vrut să dea impresia că alifia era în ediție limitată. A explicat că nu se putea produce prea multă din cauza ingredientelor rare. Marketing bolivian, cum a coborât din autobuzul nostru s-a urcat în altul și a început să povestească despre aceeași alifie și bineînțeles, să vândă.
Alt obiectiv special este pușcăria locală, „El Penal de San Pedro”, care se află fix în centru. „El penal”, „el calaboso”…. Sunt cuvinte care (mă) atrag la maxim. Este faimoasă pentru că deținuții își pot aduce familiile să trăiască înăuntru, pot iesi și să-și cumpere lucruri, pot închiria celule mai bune, etc. Fiecare secțiune are un primar, legile ei, pedepse. Înjunghiatul e una dintre pedepsele aplicate pentru fapte grave. De vizitat se poate vizita, mulți au reușit să o facă. E ilegal și nu ești sigur dacă găsești persoana care să te bage. Am dat târcoale trei ore și nimeni n-a venit să mă întrebe dacă mă interesează o vizită.
La un moment dat s-a făcut o coadă la intrare, era ora de vizită. Am intrat în vorbă cu un gardian care mi-a spus că dacă un deținut mă invită și spune că sunt rudă cu el pot intra. Cu glugă pe cap, începuse să plouă, am intrat cu șuvoiul de vizitatori pe prima poartă și am ajums la 10 cm de deținuții de după gratii din curte. Tot felul de fețe ciudate strigând, ținându-se cu mâinile și băgând capul printre gratii. Unul tot striga spre mine și arăta cu degetul, „hermano, hermano, soy Choco, hermano”. O regăsire ca-n filmele indiene. Mi-am găsit fratele, în sfârșit. Am discutat cu el, i-am dat un bacșiș, a zis că mă invită să intru. Când am ajuns la doua poartă, unde efectiv intram, mi s-a făcut frică. Choco tot spunea că e mare șmecher în pușcărie, că să n-am griji. Eu ma gândeam doar la un lucru: cum mai ies de acolo, dacă îmi iau aia brățara și rămân înăuntru. Ieșire la propriu în cazul ăsta. Și cum să plătesc doar 10 euro când prețul normal e 50-60. Banii se împart la toți, de la gardieni la șefi, 10 euro nu ar ajunge. Cum stăteam acolo nehotărât dacă să intru am zis măcar să fac niște poze. N-am scos bine telefonul și am simțit o mână pe spate. Un polițai mă ia la întrebări, e împotriva legii boliviene numărul cutare să faci poze. M-am dus escortat la administrație. Mă gândeam că o să rămân fără telefon, în cel mai rău caz.
M-au luat la întrebări, am spus că voiam să văd și eu pușcăria pe dinăuntru. Unul care părea mai cu grade mi-a zis că acum chiar o să vad „penalul” pe dinăuntru. După multe discuții în care am pretins că aș fi și eu funcționar de penitenciare în România mi-a spus: „colega șterge pozele și du-te de-aici că e problemă”. Îi dădeam 10 la sută șanse să mă creadă, dar până la urmă e țara unde un miel de llama mort te rezolvă cu dragostea și banii. Bolivienii sunt mai naivi din fire, față de polițai sigur nu am. Bineînțeles că am șters și puținele poze pe care apucasem să le fac. Telefonul le-a salvat automat în alt fișier și mai târziu le-am recuperat.
După episodul cu pușcăria am zis că o sa evit problemele cât mai stau în Bolivia. Le-am evitat până a doua zi când am nimerit într-o mare demonstrație. Cu o zi înainte fuseseră două demonstrații totale, adică atât de mari că au blocat orașul. Profesorii de dimineață, nu mai știu ce muncitori după amiază.Cu stupoare am descoperit că orașul este complet blocat din nou, de data asta de locuitori dintr-un oraș de la 100 km de La Paz. Cu mic cu mare au venit să protesteze împotriva unui primar corupt. Am întrebat câteva personae, dar n-am înțeles de ce trebuie să protesteze și să blocheze complet capitala, de ce nu pot protesta în oraș la ei dacă e vorba de primarul local. Demonstrația aceasta a fost cea mai interesantă, majoritatea indigeni, s-au culcat pe străzi să le blocheze, au făcut marșuri în alergare, au detonat petarde. Patru zile am stat în La Paz, patru zile centrul a fost închis complet din cauza demonstrațiilor. Centrul însemnând nu o piață, ci tot, vreo 3 km pe 2.
La Paz este unică. Cea mai ciudată capitală de țară pe care am întâlnit-o până acum. Altitudinea, indigenii, produsele ciudate, protestele, telecabinele, pușcăria, energia… Cu toate acestea, l-aș revizita oricând.
Răzvan Vulpea Călătoare
