Miniștrii Educației și Sănătății au semnat ordinul comun prin care se stabilește că scenariul conform cărora funcționează școlile se poate actualiza și de pe o zi pe alta, atunci când rata de infectare dintr-o localitate scade sub pragul de 1 la mie, ceea ce înseamnă că toți elevii, indiferent de clasă, merg la școală în format fizic.
Ordinul prevede:
-„Scenariul de funcționare al unității / instituției de învățământ pe parcursul anului școlar se va actualiza în funcție de evoluția epidemiologică, prin raportare la prevederile art. 3, cu excepția situației în care localitatea se află în carantină.
Scenariul 1
Participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.
Se aplică în localitățile unde incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de COVID este mai mică sau egală cu 1/1000 de locuitori.
Scenariul 2
a) Participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, a XIII-a, și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, precum și a elevilor din învățământul special, indiferent de clasă, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară.
b) Participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ ani de studiu.
Se aplică în localitățile unde incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de COVID este mai mare de 1/1000, dacă la nivelul localității nu este declarată starea de carantină.”