Marius Budăi, ministrul Muncii, a anunțat că ajutoarele de 700 de lei pentru pensionarii care primesc până în 2.000 de lei vor veni în acelaşi timp cu pensia, după 1 iulie. Aproximativ 3.2 milioane de pensionari vor beneficia de noua măsură.
„Aceşti bani, 700 de lei pentru fiecare pensionar care are pensia sub 2.000 de lei, vor veni odată cu pensia fiecăruia. Va începe livrarea către populaţie a acestor sume exact în calendarul pe care ştim că se livrează pensiile, începând cu data de 1 iulie„, a spus Budăi la Palatul Parlamentului.
Marius Budăi a considerat în ultima unei analize că pensionarii care primesc sume sub 2 mii de lei sunt vulnerabili la toate schimbările socio-economice din țară.
În privinţa voucherelor de 50 de euro la două luni, ministrul Muncii a afirmat că pe măsură ce furnizorii tipăresc cardurile pe care vor intra aceşti bani, vor fi livrate către populaţie prin Poşta Română.
„Nu aşteptăm ca furnizorii de carduri să tipărească şi să imprime toate cardurile. Pe măsură ce avem loturi de carduri gata imprimate, prin Poşta Română le vom livra, de la începutul lunii iunie, către populaţie. Putem lua şi situaţia ipotetică în care, dacă până la sfârşitul lunii iunie vor fi persoane care nu vor primi carduri şi le vor primi pe 1 sau pe 2 iulie, asta nu înseamnă că suma aferentă lunii iunie va fi pierdută. Din contră, dacă pe 1 sau 2 iulie va primi cardul, imediat, a doua zi se va alimenta cardul cu suma aferentă lunii iunie”, a specificat Marius Budăi.