You are currently viewing JURIDIC: Măriri de pedepse pentru cei care îi atacă pe pădurari

JURIDIC: Măriri de pedepse pentru cei care îi atacă pe pădurari

  • Post category:Juridic

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care se majorează pedepsele penale împotriva celor care atacă personalul silvic. Astfel, amenințările, vătămarea corporală ori loviturile cauzatoare de moarte vor fi considerate ultraj.
„Faptele prevăzute la alin. (1) ‒ (3), comise asupra unui polițist sau jandarm, precum și asupra personalului silvic învestit cu exercițiul autorității publice, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate” – este modificarea adusă art.257 alin.(4) din Legea 286/2009 privind Codul penal.

(1) Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii.

(2) Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu.

(3) faptele comise în condiţiile alin. (2), dacă privesc un membru de familie al funcţionarului public.”

Actul normativ, adoptat în decembrie de Camera Deputaților, a fost iniţiat de senatorul Tánczos Barna, ministrul Mediului, astfel încât infracțiunea de ultraj să se aplice și personalului silvic.