Chindiamedia.ro vă va prezenta, episodic, Jurnalul de Front al Învățătorului Petrescu Zaharia Nicolae, prin amabilitatea fiului acestuia, domnul Petrescu Mihai, la rândul său învățător și muzeograf.
Petrescu Z.Nicolae, s-a născut în Dobriceni, județul Romanați, la 05.11.1910, într-o familie de moșneni.
După absolvirea Școlii Normale de Învățători din Râmnicu Vâlcea în 1929, a activat ca învățător timp de 11 ani: la Cubleșul Român (5 ani), Horezu-Gropșani(2 ani) și Dobriceni (4 ani).
În 1941 este trimis pe front și revine ca învățator în 1945 la Dobriceni, unde rămâne la catedra de Limba Română până la pensionare in 1973.
Plutonier T.R. la lăsarea la vatră după efectuarea stagiului militar obligatoriu în 1934, după declanșarea războiului, a absolvit în vara lui 1941 Școala de Război de la Ploiești, avansat la gradul de locotenent și trimis pe front.
Aici a condus un pluton de infanterie dotat cu mitraliere ZB-53 și de branduri, aruncătoare de mine.
În primul episod vă prezentăm FIȘA MILITARĂ a învățătorului Petrescu Z. Nicolae, urmând ca în următoarele episoade să îl însoțim pe frontul dezrobirii Basarabiei.
Corp I Armată
Divizia II Infanterie
Reg. 26 Dorobanți Craiova
FIȘA MILITARĂ
Aparținând Plutonier T.R. 71- Petrescu Zaharia Nicolae
Contingent -1932
Matricol 224 / 1145
Județul –Romanați
Comuna – Dobriceni
Originea – română
STAREA CIVILĂ LA ÎNCORPORARE
Născut în anul 1910
Comuna Dobriceni
Județul Romanați
Fiul lui Zaharia
Și al Sița
Profesia – Învățător
Profesiuni succesive exercitate în viața civilă
-La încorporare – Învățător
-La terminarea războiului –Învățător
MUTAȚIA DE TRECERE ÎN COMPLETARE
Elev. T.R. 71-Petrescu Z.Nicolae –a început serviciul militar ca elev recrut T.R.71 la data de 6.XI.anul 1931 în Reg.7-U.și s-a trecut în completare de către Reg. 26 Infanterie pe ziua de 1.IV. anul 1932
Grade succesive în complectare:
-19 sept 1940 – Elev Plutonier
-23 aug.1942 – Sublocotenent
-14iunie 1943 – Locotenent ( la excepțional)
Aparținător – Reg. 26 Infanterie
-Gradul de pregătire militară la terminarea serviciului sub arme –Instruit
-Funcția la care poate fi întrebuințat la mobilizari ulterioare- Cdt. Pluton Aruncător mine și Mitraliere
MUTAȚII PE TIMPUL MOBILIZĂRII
Reg. 26. Infanterie -26 Dorobanți – Rovine
-09/VII/1941-chemat la mobilizare cu Ord. A.S.1
-18/IX /1941-plecat pe Frontul de Răsărit
-31/VII/1942 –rănit la Log pe Don
-31/VII/ – 23/VIII 1942- internat la Spitalul de Campanie Morozoskoe- din Transnistria- extras schija- pus pe listă în vederea trimiterii la alt spital .
-23/VIII/ efectuat transferul la Spitalul de Campanie nr. 531 din Tiraspol
-23/VIII/ 1943 avansat la grad – Subocotenent
-27 /VIII/1942 ieșit din spital- întors pe front-
-FRONT
-De la 18/09/1941 și până la 31/08/1942 linia I a frontului
-Rănit și spitalizat-31/07/ – 30/08/ 1942 decorat cu „Crucea Serviciu Credincios” prin O.Z.1265/1942
-347 zile de front și 31 zile de spitalizare
-De la 01/09/1942 și până la 15/11/1942 linia I a frontului
-Rănit și spitalizat la Spitalul de Campanie16/11/1942-23/11/1942 la Stalinsko –Cotul Donului-schijă brand umăr-braț drept.
-23/11/1942-schimb de prizonieri
-24/11/1942 și până la 03/02/1943 spitalizat la Spitalul Militar Tighina
04.02.1943 – 04 03.1943- concediu medical
-23 /VIII/1942 decorat cu Bărbăție și Credință prin O.Z. 3288/1942-Avansat excepțional la grad de Subocotenent
-76 zile de front și 79 zile de spitalizare
PARTEA SEDENTARĂ
05.03.1943 – 14.11.1944 -Valea Călugărească
20.11.1944 – 21.05.1945 – Caracal
Petrescu Zaharia Nicolae
Va urma.