1943. Repatrierea românilor din Crimeea și de la nord de Marea Azov.

♦ În 1943 a început și acțiunea de repatriere a românilor din Crimeea. Majoritatea erau români din Transnistria veniți în Crimeea fie după muncă, fie în urma prigoanei culacilor, români deportați din Basarabia în timpul ocupației sovietice din 1940/1941, dar și urmași ai oierilor sosiți din Ardeal înainte de 1918.
♦ Cererea de repatriere fusese făcută de Corpul de munte încă din februarie 1943, când generalul Gheorghe Avramescu aprecia că același lucru trebuia făcut și cu cei circa 200 – 300 de ucraineni și ruși, luați cu forța din mijlocul familiilor lor de armatele sovietice din Transnistria, care nu au urmat trupele ruse rămânând în Crimeea în serviciul armatelor de ocupație. Într-o situație asemănătoare se aflau și circa 200 de localnici ruși (profesori, preoți, ingineri, doctori etc.), care colaboraseră cu trupele române și germane. În finalul raportului său, comandantul Corpului de munte informa că „armatele germane evacuează din Caucaz pe toți cei ce au fost în serviciul lor și sunt expuși să fie uciși”.
♦ Repatrierea românilor din Crimeea a fost decisă la sfârșitul lunii aprilie 1943 de către Subsecretariatul de Stat al Românizării, Colonizării și Inventarului și a fost pregătită în luna mai, în urma înțelegerii dintre Marele Stat Major român și Misiunea Militară Germană din România.
• Pentru întocmirea listelor și organizarea activității de repatriere a fost constituită o Comisie militară română compusă din locotenent-coloneii Constantin Niculescu (șeful Biroului 2 al statului major al Corpului de munte) și Dimitriu (pretorul Corpului de munte), maiorul Andreiaș (șeful garnizoanei Simferopol), căpitanul magistrat Dumitriu (de la Curtea marțială a Corpului de munte) și căpitanul Niculescu (comandantul Companiei de poliție). Din partea komandaturilor germane, ca deținătoare locale ale puterii executive, a fost delegat un ofițer permanent.
• Comisia urma să elibereze fiecărei persoane câte o adeverință, semnată și ștampilată și de autoritățile locale germane.
• După întocmirea listelor de repatriați, comisia militară a solicitat vagoanele necesare (pentru persoane și averea mobilă a acestora), hrana pe timpul transportului în Transnistria fiind asigurată de Serviciul intendență al Corpului de munte.
♦ Conform instrucțiunilor stabilite nu au putut fi repatriați decât „românii etnici necompromiși în acțiunea comunistă”.
♦ În acest timp, la Golta au fost luate măsurile necesare pentru primirea repatriaților de către o Comisie formată de Guvernământul Transnistriei, care a decis ca repatriații să fie așezați, câte o mie, în județele Golta și Moghilev.
• Până la 21 mai 1943, Comisia a aprobat repatrierea a 561 persoane, care au fost transportate cu trenul (vagoane clasa a 3-a pentru persoane, acoperite pentru bagaje și animale și platforme pentru căruțe) de la Simferopol, începând cu 2 iunie 1943.
• Averea mobilă (obiecte și animale) pe care au luat-o a fost modestă, o statistică indicând pentru românii din acest transport, originari din Karassubazar, Ialta, Sevastopol, Bahcisarai și Simferopol, doar 11 căruțe, 75 mașini de cusut, 10 separatoare de lapte, 3 piane, 36 patefoane, 8 biciclete, 11 scule tâmplărie, cizmărie etc., 1 năvod de pescuit, 3 covoare, 20 cai, 2 mânji, 12 viței, 198 oi, 46 mei, 11 capre, 1 porc, 1 câine de vânătoare.
♦ Alte trenuri au plecat de la Evpatoria (5 iunie 1943, cu 300 persoane și 400 vite), Kurman Kemeltski (8 iunie 1943, cu 150 persoane și 581 vite), Gramatokovo (10 iunie 1943, cu 150 persoane și 66 vite), Djankoi (11 iunie 1943, cu 445 persoane și 384 vite), Feodosia. Fiecare persoană a primit hrană rece pentru 6 zile.
♦ În total au fost repatriate 494 de familii cu 1 754 persoane din Karussabazar (27 familii/101 persoane), Ialta (4/8), Sevastopol (24/ 57), Bahcisarai (4/13), Simferopol (144/405), Evpatoria (77/289), Kurman (29/142), Djankoi (97/445), Foedosia (10/25), Kerci (17/69), Iski (14/55) și alte 47 de familii cu 145 de persoane la ultima ședință a comisiei militare. Toți aceștia au transportat în țară 100 de cai, 285 bovine și 1 415 ovine.
♦ La 6 august 1943, la sediul Prefecturii germane din Melitopol, s-au stabilit normele de repatriere a românilor de la nord de Marea Azov, din Dunaevka, județul Melitopol (103 familii cu 500 – 600 de persoane), acțiunea desfășurându-se după aceleași norme ca și pentru populația germană.
♦ Ca urmare, casele care la 1 februarie 1943 erau proprietatea individuală a locuitorilor români au fost cumpărate de administrația germană, achitându-se prețul fixat de comisia pentru evaluări a bunurilor mobile (între 5 000 – 30 000 de carboveți sau 500 – 3 000 RKKS). Fiecare locuitor a primit cota parte din averea colhozului, totalizând pentru cele 103 familii 730 oi de rasă, 45 cai și 2 tauri, plus proprietatea individuală a familiilor: 500 oi și 103 vaci.
♦ În octombrie 1943 s-a solicitat ajutor german pentru repatrierea românilor din zona Niprului, care urmau să fie identificați de delegații Institutului Central de Statistică. În acest scop, Ion Antonescu a aprobat ca Anton Galopenția, Gheorghe Retegan și Anton Rațiu să se deplaseze de la Odessa la Zaporoje și Kremenciuc, unde se aflau circa 1 000 de familii de români, pentru a organiza repatrierea.
♦ Datorită precipitării evenimentelor militare, comisia a rămas la Odessa, primind tot ajutorul posibil din partea autorităților germane.
• Pentru a le înlesni viața, mareșalul Ion Antonescu a dispus ca românii repatriați „să aibă de la început tot ce le trebuie: locuințe, mâncare, administrație, stabiliri de acte de identitate, poliție, medici, de lucru etc”. • În acest scop, Guvernământul Transnistriei a decis schimbarea rublelor și carboveților în moneda locală (RKKS), în sume care să le permită achiziționarea de animale și unelte de muncă, să li se înlesnească procurarea de îmbrăcăminte, încălțăminte și alte articole de folosință personală.
• În măsura posibilului, repatriaților li s-a pus la dispoziție câte o gospodărie cu tot mobilierul aflat în ea: paturi, mese, scaune etc., precum și câte o vacă, 10 păsări și 2 purcei.
♦ Referindu-se la modul în care au fost primiți repatriații și luând atitudine față de conținutul Notei nr. 28 394 din 17 iunie 1943 a Serviciului Special de Informații, care semnala nemulțumiri ale acestora, mareșalul Ion Antonescu a apreciat și decis: „Este cu totul inexact. M-am convins personal de realitate, stând de vorbă cu țăranii și intrând în casele lor. Aș fi fericit ca toți românii din Țară să aibă ceea ce s-a dat românilor din Kuban. Acela care informează astfel este un ticălos. Să fie destituit și să mi se raporteze”.
• O parte din cele semnalate de organele de informații au fost, totuși, adevărate.

Vezi și: Alesandru Duțu, Florica Dobre, Leonida Loghin, Armata română în cel de-Al Doilea Război Mondial, 1941-1945. Dicționar Enciclopedic, Editura Enciclopedică, București, 1999.

Prof. Univ. Dr. Col.(r) Alesandru Duțu