You are currently viewing PASTILA DE GRAMATICĂ: Să scriem și să vorbim corect!
Concept de l’écriture et de la littérature avec un crayon duquel s’échappe les lettres de l’alphabet symbole de l’inspiration.

PASTILA DE GRAMATICĂ: Să scriem și să vorbim corect!

Pastila de astăzi vă propune zece greșeli frecvente pe care le putem face atât în scris, cât și în vorbire.  Dacă le identificați înseamnă că sunteți prieteni ai limbii române, dacă nu, înseamnă că a sosit momentul să vă îmbunătățiți cunoștințele referitoare la limba în care spunem „Mama”!

  1. Tu spusesei să ne vedem la ora 15:00.
  2. Au ajuns la finiș și ultimile fete.
  3. Mi-aș fi dorit să aibe mai multă încredere în ea.
  4. Mama insuși a fost mulțumită de ce am realizat.
  5. La ora de educație fizică, am făcut zece genoflexiuni.
  6. Mi-am cumpărat niște jampiere colorate.
  7. Grijile tatei și mamei sunt multe.
  8. Eu am un vecin tăntălău.
  9. Doi membrii ai comisiei au întârziat.
  10. Analizele cele mai recent făcute au arătat că este sănătos.

Dacă ați citit, vă rugăm să vă opriți acum, să rescrieți corect enunțurile și să vedeți câte greșeli ați identificat. Dacă ați identificat zece greșeli, vă felicităm!

Iată acum și enunțurile corecte:

  1. Tu spuseseși să ne vedem la ora 15:00.
  2. Au ajuns la finiș și ultimele fete.
  3. Mi-aș fi dorit să aibă mai multă încredere în ea.
  4. Mama însăși a fost mulțumită de ce am realizat.
  5. La ora de educație fizică, am făcut zece genuflexiuni.
  6. Mi-am cumpărat niște jambiere colorate.
  7. Grijile tatei și ale mamei sunt multe.
  8. Eu am un vecin tontălău.
  9. Doi membri ai comisiei au întârziat.
  10. Analizele cel mai recent făcute au arătat că este sănătos.

 

Nu uitați să apelați la un profesor sau la o lucrare de specialitate ori de câte ori aveți neclarități cu privire la limba română!

 

Prof. Dorina Enache

Prof. Florentin Daniel Gheorghe