EDITORIAL: Inițierea în martiriu prin nihilism și amăgire

EDITORIAL: Inițierea în martiriu prin nihilism și amăgire

  • Post category:Editorial

Am fost uluit de simțirea poetului debutant Stamate Constantin. Citindu-i poeziile și încercând să-l înțeleg, mi-l imaginez pe Constantin ca fiind o picătură de apă ce curge pe o funie, pierzându-și densitatea absorbită în timp de funia cea uscată.

Într-o coerență enigmatică, autorul își pune creația în motivul mai multor fenomene ce se îndreaptă spre transformare, nemanifest sau moarte. Totul se afundă într-o filosofie întunecată, făcându-ne să înțelegem că viața ar fi guvernată de ceva malefic și amăgitor.

Autorul, pierzându-și speranțele în bine și frumos, găsește sau încearcă să găsească urâtul în toate dimensiunile pentru a se convinge că viața e o amăgire. Chiar dacă uneori nu intervine moartea, Stamate Constantin încheie creațiile prin motive, fenomene și detalii care duc la un fenomen hidos: Balta de sânge,/Spumoasă-nchegată/Îțiașteaptă trupul,/Pentru al clăti! (Început).

În volumul de poezii „Inițierea în martiriu”, apărut în 2021 în Colecția Regal Literar, găsim prea puține poezii în care starea autorului emană speranță: Iar dacă am speranță,/Cu zâmbete fericirea o aduc! (Slăbiciuni). În versurile sale, autorul trăiește adesea sentimente de mortificare, este purtat de propria conștiință în multe dimensiuni ale urâtului pe care reușește să le pună pe hârtie la modul symbolist și cu adevărat inedit.

 

Sinceritatea lumii de care aparține se înțelege ca fiind absolută, autorul neputând să-și permit să accepte compromisurile sau iluziile ofertelor vieții în care este ancorat: Plec, dar fară să dețin vreun titlu,/ In discreția sau măcar minciuna! (Spiritul legilor)

Prin detaliile religioase folosite de Stamate Constantin, înțelegem că le abordează superficial, îmbrăcând întreaga credință în nimic.„Volumul de poezii “Inițierea în martiriu” de Stamate Constantin este tipul creației nihiliste, autorul afirmându-se cu o conștiință superioară, dincolo de percepțiile pământești, devenind un geniu singur, complet neînțeles.

Totuși, crede în ceva. Parcă?!

Sunt obișnuit cu durerea!

Am stat acolo

În timp ce ei citeau,

Abandonat, păgân până la capăt!

(Păgân).

Claudiu Dumitrache