Poezia e în firea poprului românesc și e singura comoară a sufletului său, care în cursul veacurilor grele de suferinți l-a însoțit, ușurându-i greul vieții, și l-a îndulcit, mângâindu-i sufletul, iar din zilele de fericire ne-a păstrat bogăția sufletului său sănătos, vesel, senin și nobil. Multă jale și durere, mult chin și batjocură a îndurat poporul ardelenesc din partea ungurilor în decursul războiului european! Suferințe pe câmpul de luptă, suferințe acasă! Nu s-a putut ca aceste suferințe să nu scoată din adâncul inimii poporului necăjit coardele poeziei ca să cânte durerea. Câte inimi s-ar fi zdrobit de durere și de dor, dacă n-ar fi pășit poezia ca să le mângâie și să le ușureze? În versuri și-a turnat dorul și jalea, patimile și suferințele soldatului la front, în versuri i-au răspuns cei de acasă și versul le-a fost mângâierea și nădejdea. În ele veți găsi resignarea și optimismul sănătos al țăranului, alăturea cu decepțiunea și durerea, care capătă o nuanță plăcută prin ajutorul artei poetice. Ele au un ton religios, țăsut cu fire puternice de sentimente curate, morale. Credința și nădejdea în Dumnezeu, bucuria împreunată cu durerea și împlinirea datoriei, iubirea de patrie și nostalgia, dragostea nemărginită față de soție și familie, și nădejdea într-o soartă mai bună a neamului nostru pe urma suferințelor îndurate pentru alții.

Poezii culese din războiu, aranjate și publicate pentru popor.

Dr. Emil Precup, director la Liceul Petru Maior din Gherla 

De la plecarea mea

de Gavril Istrate

Pleacă atunci și el la luptă

Cu fața albă și suptă

Cu inima-n două ruptă,

Și-l petrece până-n poartă

Maică-sa slabă, mai moartă

Plângând din inima toată,

Din poartă până la gară

Îl petrece plângând iară,

Cu inima mult amară,

Nevasta care suspină

Cu doi copilași de mână

Plâng de plânsu li se-ngână.

Și cum povestesc plângând,

Vine trenu șuierând

Sus, băiete, toți pe rând.

Zboară trenu ca săgeata,

Plâng copiii, s-a dus tata,

Plânge și maică-sa biata.

Era verde frunza-n nuci,

Au trecut doi ani de-atunci

De când tot pe drumuri lungi

Petrecui o iarnă-ntreagă

Prin Galiția cea largă

Dor nespus, lume pribeagă.

Dragă Măriucă,

Această scrisoare lină

O scriu seara la lumină

Cu inima de dor plină

Ca omu-n țară străină,

S-o cetești în sărbători

La părinți și puișori

Și la binevoitori.

Dumnezeu din cer e bun

Și gândesc că pe Crăciun

Oi veni eu să vă spun.

Pân-atunci, dragă Mărie,

Sănătate, bucurie

Și părinților și ție

Și la cei doi puișori

Fericite sărbători!

Vă sărută înc-odată

Dulcele soț, fiu și tată

Din cea țară depărtată!

Dorită familie

de Gavril Istrate

Prin câteva rândurele

Ce le scriu cu mare jele

Sara târziu după cină

La un capăt de lumină

Uitându-mă la mașină (mitralieră)

Vă doresc prin astea șire

Sănătate, fericire.

Îți poftesc, dragă Mărie,

Zile dulci cu bucurie,

La părinți doresc prin carte

Zile bune, sănătate,

Iar la cei doi copilași,

Scumpii tatii drăgălași,

Să se-ndure Dumnezeu

Și să-i apere de rău.

Îți aduci aminte, tată,

Bine-o fost în lume odată

Cât am fost toți laolaltă?

Bine-o fost, măicuță dulce,

Până de-acas nu mă duce,

Că prânzeam toți la o masă,

Nu plângea nime prin casă.

Bine-o fost, Mărie dragă,

Primăvara, vara-ntreagă,

La fân și la secerat

La cules și la cărat.

Bine-o fost, dragă Mărie…

De-ar da Dumnezeu să vie,

Și zile de bucurie!

Pân-a da Dumnezeu bine

Nu uitați nicicând de mine,

Iar pân-oi veni-napoi

Dumnezeu fie cu voi.

Vă sărută înc-odată

Al vost soț, ficior și tată.

Sursa:

-Emil Precup, Dor și jale. Patimi și suferințe, Poezii culese din războiu, aranjate și publicate pentru popor, Tiparul Tipografiei Diocezane, Gherla, 1920.

Prof.dr. Cornel Mărculescu