La 29 aprilie 1453, într-un document emis de cancelaria lui Vladislav al II-lea la Târgoviște (1447-1448; 1448-1456), se întărea mănăstirii Bolintinul mai multe sate (Bolintinul, Dragomirești și Bucșani), iar numele județului Dâmbovița apărea asociat cu satul Dragomireşti, deși în document erau menționate și alte sate cu siguranță dâmbovițene: Răzvad, Aninoasa:  «1453 (6961) aprilie 29. Hrisov lui Vlad marele voievod ce-l dă mănăstirii din Pădurea cea Mare Bolintin, ca să-i fie Satul Bolintinul şi moara, care au compărat-o Pavel de la Stoica la Neajlov şi cu loc de fân. Şi via se la Răzvad care a închiriat-o Pilea logofătu şi altă vie de la Aninoasa. Şi-au cumpărat domnia mea jumătate din Bucşani şi am închinat-o mânăstirii. Şi încă au închinat Stoica şi Dan şi Pătru, Dragomireşti de la Dâmboviţa şi 4 sălaşe de ţigani şi Bucşani la Argeş i pocii». Cert este că, Biserica din Dragomirești, județul Dâmboviţa, având hramul Sf. Nicolae, și considerată de Virgil Drăghiceanu singura construcţie religioasă din secolul al XV-lea din Ţara Românească, care mai păstrează încă ziduri întregi: pe de o parte pereţii pronaosului, pe de altă parte, absida altarului boltită în formă de semicalotă, a fost construită între anii 1461-1462, de Staico din Bucov, fost mare logofăt (1483-1505) şi soţia sa Caplea, la scurt timp după hrisovul emis de la Târgoviște de către domnitorul Vladislav al II-lea. Biserica, a fost refăcută de Şerban Greceanu vel vistier şi soţia sa Ilinca, cei care au adăugat în anul 1700 pronaosul şi pridvorul, ca şi turla-clopotniţă de pe pronaos şi au şi zugrăvit biserica. În urma cutremurului din 1834, biserica s-a degradat şi în anul 1836 a fost din nou refăcută de stolnicul Radu Cornescu stolnicul, şi soţia sa, Sultana, când au fost adăugate absidele laterale. Ulterior, biserica a fost reparată încă de câteva ori în  anii 1911, 1966, 1977, 1993.

Prima pisanie a bisericii datând din anul 1700, situată deasupra uşii de intrare în pronaos, face practic un istoric al acesteia: ,,Această sf(â)ntă biserică fost-au zidită den temeiiia ei de Staico log(ofat) den Bucov/ cu jup(â)neasa lui Caplea la leat 6970, iar dupre dânşii stăpânit-au satul/ acesta Papa log(ofat) cel bătrân şi în urmă fii-său Drăghici vist(ierul), apoi dupre el, feciorii lui, Papa vistierul cu fraţi(i) lui. Iar acum rămânând numai pre seama/ lui Şărban vel vistiiar, ginerile Papei vist(ier), avându de soţ(ie) pre Ilinca, fata Papei şi/ fiind această bisearică veache de ani 239, fiindu stricată şi slabă o au întărit acest Şărban/ vel vistiier, înoindu-i întâi bolta – fiindu slabă să cază; şi au mai adaus den/ temelie tinda şi pridvorul şi clopotniţa care n-au fost şi o au înfru/museţat şi pe den lăuntru precum se veade./ Întru slava lui Dumnezeu şi întru/ pomenirea lui şi a jupâneasii lui Ilincăi şi a coconilor lor. Amin. Septemvrie 1 d(ni), văleat 7209”.

În Catagrafia judeţului Dâmboviţa din 1810, se preciza că în satul Dragomireşti erau preoţi Manolache, preoţit în anul 1808, şi Ion preoţit în anul 1802, iar diaconi Nedelcu şi Radu, fiind descrise cu această ocazie şi familiile lor : „Satul Dragomireşti. (…) – Preot Popa Manolache sin popa Radu, 30 ani, bun la citire, cinstit, globit n-au fost, de neam rumân, s-au preoţit de Preaosfinţitul Mitropolit Dositei prin părintele Sevastis Dionisie la leat 1808, pentru biserica şi poporul din numitul sat. Preoteasa lui Niţa 23 ani, o fiică Zoiţa 6 ani, altă fiică… 2 ani. – Preot Popa Ion sin Popa Nedelco, 59 ani, dă mijloc, beţiv, de neam rumân, s-au preoţit de Preaosfinţitul Mitropolit Dositei, la leat 1802, Octombrie 2, pentru biserica şi poporul din numitul sat. Preoteasa lui Paraschiva, 40 ani, un fiu Oprea 12 ani, învaţă la ceaslov rumâneşte, o fiică Păuna 15 ani, alta Ilinca 14 ani. – Diacon Oprea sin Diacon Nedelco, 29 ani, bun la citire şi cântare, cinstit, de neam rumân, s-au preoţit de Preaosfinţitul Mitropolit Dositei prin părintele Sevastis Dionisie la leat 1805, pentru biserica şi poporul din numitul sat. Preoteasa lui Zamfira 25 ani. – Diacon Radu sin Popa Nedelco, 40 ani, dă mijloc, beţiv, de neam rumân, s-au diaconit de Preaosfinţitul Mitropolit Dositei, la leat 1805, pentru biserica şi poporul din numitul sat. Diaconeasa lui Neaga 30 ani, o fiică Rada 6 ani, alta Gherghina 3 ani, alta Maria 1 an”.

După refacerea bisericii din 30 iulie 1836, era inscripţionată a doua pisanie, situată alături de prima din anul 1700: „Ce te miri şi mă priveşti; nu mă cunoşti soc/oteşti. N-(a)m fost e(u) de cutremur prăpădit(ă), şi / acum di nou împodobită?/. Unu din proprietari stă/pânitori, au fost mie mult folositori. Că m-au/ prefăcut frumos, încât a spune nu poci. Radu/ stolnicu Cornescu, cu Sultana lui soţie, în bi/serica aceasta, pomenirea lor să fie. În domnia/ prea înălţatului nostru domnu Alexandru Dimitrie/ Ghica voivod la l(ea)t 1836 iulie 30”.

A treia pisanie a bisericii din Dragomireşti, situată alături de celelalte, din 11 iulie 1911, era inscripţionată în urma refacerii acestui lăcaş: „Acest sf(ânt) locaş din com(una) Dragomireşti în jud(eţul) Dâmboviţa s-au reparat şi s-au zugrăvit/ din nou de către pictorul I. Ioanid din/ fondul lăsat de întru fericire adormita/ Aneta Luca P. Niculescu şi sfinţită din nou/ de către p(rea) s(finţia) s(a) arh(imandrit) Meletie Constănţeanul/ faţă fiind îoan cu soţia sa Alexandrina şi Petre Luca P. Niculescu, fiii decedatei şi/ fiica sa Zoe şi soţul său Gheorghe Becheanu/ cu tot neamul lor. La unu mai 1911”.

În anul 1912, Almanahul Dâmboviţei, preciza faptul că biserica din comuna Dragomirești, era în stare bună: „… restaurată cu cheltuiala moştenitorilor răposatului proprietar Luca P. Nicolaescu. Ca învăţător diriginte funcţionează vrednicul Preot Paroch Atanasie Nicolaescu, învăţător înaintat, unul dintre cei mai vrednici luminători săteşti (…) În această comună, prin stăruinţa distinsului preot Atanasie Nicolaescu, s-a înfiinţat şi o Bancă populară cu un capital, azi, de 13685 lei. Preşedintele actual este Sf. Sa Părintele numit mai sus”.

În curtea bisericii din Dragomirești, se află și astăzi mormântul lui Radu Cornescu, cel care a refăcut biserica și i-a adăugat cea de-a doua pisanie în anul 1836, când a făcut și o serie de donații sfântului lăcaș, printre care și o serie de sfeșnice având gravate numele donatorului și anul, obiecte care se păstrează și astăzi.

Surse:

– Almanachul Dâmboviței pe anul 1912, Institutul de Arte Grafice și Editură Minerva, București, 1912;

-Virgil Drăghiceanu, Biserica din Dragomireşti – Dâmboviţa, în „Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice”, Anul XIX, Fasc. 47, Editura Ramuri. Institut de Arte Grafice, Craiova, ianuarie-martie 1926;

-Alexandru Popescu Runcu, Catagrafia judeţului Dâmboviţa la anul 1810, Tipografia „Viitorul” Petre Gh. Popescu, Târgoviște, 1936;

-Documenta Romaniae Historica (D.R.H.), seria B,  Ţara Românească, vol. I. (1247-1500), volum întocmit de P. P. Panaitescu, Damaschin Mioc, Editura Academiei, Bucureşti, 1966, doc. 109;

-Nicolae Stoicescu, Mihai Oproiu, Dicţionar istoric al judeţului Dâmboviţa, Târgovişte, 1983.

Prof.dr. Cornel Mărculescu