Generalul Ioan Sion: ,,Cât timp avem muniție, vom lupta până la unul, căci trebuie să intervină aliații noștri”.
Generalul Mihail Lascăr: ,,Vom muri cu toții ca să arate istoria generațiilor viitoare ce am făcut noi pentru țară”.
Ion Antonescu: ,,Executați ordinul comandamentului Grupului de armate ,,B” dacă acesta montează acțiuni de despresurare și poate procura muniție. Principial, orice se va hotărî să se hotărască de comun acord cu comandamentul german”.
Generalul Ilie Şteflea: ,,Marele Cartier General nu comandă. În situaţii critice nu poate lua hotărâri decât cine cunoaşte bine situaţia. Deci puteţi face acte de iniţiativă, luându-vă toată răspunderea”.
În cea de-a treia zi a bătăliei din Cotul Donului, trupele sovietice îşi concentrează eforturile pentru a lărgi breşa realizată în ziua precedentă între văile Ţuţkan şi Ţariţa, atacând puternic şi diviziile blidate 1 română şi 22 germană, precum şi pentru a încercui definitiv Gruparea ,,general Lascăr”. Prin ,,spărtura” realizată în ziua precedentă la flancul drept al Armatei 3 române trupele inamicului înaintează rapid spre sud şi se îndreaptă apoi spre Kalaci, în spatele Armatei 6 germane.
Pe frontul încercuirii situaţia devine din ce în ce mai dramatică, trupele Grupării ,,general Lascăr” fiind presate şi atacate din toate direcţiile.
Deşi dispun de foarte puţine muniţii şi hrană (datorită condiţiilor atmosferice nefavorabile nu puteau fi aprovizionati pe calea aerului), militarii români continuă să reziste.
Contând pe eficacitatea intervenţiei Corpului 48 blindat german, Grupul de armate ,,B” ordonă din nou ca diviziile române încercuite să ,,reziste pe loc”.
Blindatele germane şi române nu sunt însă în măsură să-şi îndpelinească misiunea. Mai mult, încercuită în zona Verhnîi Fominski – Korotovski, Divizia 1 blindată română îşi deschide, la ordin, drum spre sud, spre înălţimea aflată la 5 km sud-vest Perelazovski şi apoi spre dispozitivul de luptă al Diviziei 22 blindate germane, care ducea lupte grele în sectorul Bol. Doncinskaia (în zona Vinterlager este rănit grav de schijele unui proiectil de artilerie, colonelul Alexandru Pastia, comandantul secund al marii unităţi). Retragerea diviziei periclitează siguranţa flancului stâng al Grupării ,,general Lascăr”.
La orele 19.30, Grupul de armată ,,B” transmite decizia Führer-ului de a se realiza ,,cât mai repede posibil” joncțiunea între Divizia 1 blindată română și Divizia 22 blindată germană, după care să se atace ,,fără cruțare” spre nord pătrunzând în dispozitivul inamic. În acest timp, diviziile 5, 6, 13, 15 şi resturile Diviziei 14 infanterie, trebuiau să-și mențină pozițiile ,,cu orice preț, până la sfârșit”.
Considerând menţinerea Grupării ,,general Lascăr” în încercuire ca fiind ,,o eroare operativă, cel puţin locală”, generalul Petre Dumitrescu cere generalului Ilie Şteflea să raporteze mareşalului Ion Antonescu situaţia gravă în care se aflau trupele române şi să ceară instrucţiuni de la germani.
Informând pe mareșal că Grupul de armate ,,B” a ordonat ,,să se rămână pe loc”, generalul Ilie Șteflea raportează că trupele încercuite ,,n-au deloc bomboane” şi cere aprobarea ,,să rupă cercul”.
Seara, la orele 21.45, primește răspunsul lui Ion Antonescu: ,,Executați ordinul comandamentului Grupului de armate ,,B” dacă acesta montează acțiuni de despresurare și poate procura muniție. Principial, orice se va hotărî să se hotărască de comun acord cu comandamentul german. Transmiteți tot gândul meu tuturor bravilor și bunilor români care luptă pentru cauza neamului”.
La orele 22.00, cu de la sine putere, generalul Petre Dumitrescu dispune să se pregătească o eventuală retragere şi transmite: ,,Ordine sunt să rezistaţi, pregătiţi însă totul pentru direcţia înălţimilor vest Perelazovski. Mareşalul transmite gândul său tuturor celor care se sacrifică pentru ţară şi neam”. Apoi ordonă ca un avion să încerce să aterizeze, în dimineaţa următoare, în dispozitivul diviziilor încercuite pentru a-l informa pe generalul Mihail Lascăr despre situaţia de ansamblu şi a-i comunica variantele de acţiune în cazul unei eventuale degajări din încercuire.
În seara zilei, un căpitan sovietic, cu ,,o ţinută destul de îngrijită şi un aspect milităresc”, se prezintă la comandamentul Diviziei 6 infanterie, la Golovski, şi prezintă o scrisoare ,,scrisă prost la maşină”, cu următoarul conţinut: ,,Sunteţi încercuiţi, nu mai aveţi nicio scăpare. Nemţii fug şi vă lasă. Vă dăm termen de predare. Spuneţi condiţiile predării, altfel vă vom distruge”.
În discuția referitoare la varianta capitulării, generalul Ioan Sion apreciază: ,,Cât timp avem muniție, vom lupta până la unul, căci trebuie să intervină aliații noștri”, iar generalul Mihail Lascăr afirmă: ,,Vom muri cu toții ca să arate istoria generațiilor viitoare ce am făcut noi pentru țară”.
Hotărârea de a continua lupta este transmisă comandamentului Armatei 3 prin radiogramă: ,,Suntem în situaţie disperată! Acesta este ultimul cuvânt! Spuneţi-ne cuvântul Dumneavoastră! Am hotărât să luptăm!”. Apoi este redactat și răspunsul către sovietici, cu următorul conţinut (semnat de generalii Nicolae Mazarini şi Mihail Lascăr): ,,Către Comandamentul Grupului de Forţe sovietice: Comandantul Grupului de forţe român, ofiţerii şi soldaţii comunică: Vom duce lupta mai departe, fără nici un gând de predare”.
Răspunsul dat parlamentarului sovietic este comunicat şi maiorului german Hohenhausen, şeful Detaşamentului german de legătură cu Divizia 6 infanterie. În numele Führer-ului, acesta, ,,emoţionat şi mulţumit de hotărârea luată” mulţumește pentru ,,loialitatea şi camaraderie de arme arătate de armata română”.
În noaptea spre 22 noiembrie, câteva ore după miezul nopţii, se prezintă un alt parlamentar sovietic cu un text semnat de colonelul Isakov: ,,Ofiţeri şi soldaţi ai armatei române. Germanii v-au trădat retrăgându-se în dezordine şi lăsându-vă singuri pe pozitie. Evitaţi vărsarea inutilă de sânge şi predaţi-vă. Sunteţi încercuiţi şi situaţia este fără ieşire. Termen până la sfârşitul zilei. De viaţa parlamentarilor răspundeţi”.
Consultându-se cu colaboratorii, generalul Mihail Lascăr cere ,,să nu ne arătăm slabi faţă de ruşi pentru că ţara ne va judeca faptele”.
Răspunsul l-a dat şi semnat generalul Nicolae Mazarini: ,,Domnule colonel, luptăm până la unul. Nu ne predăm”.
Peste o oră şi jumătate s-a prezentat alt parlamentar (,,tratat cu ţigări şi coniac din belşug”), care spune că dacă trupele române vor continua să reziste sovieticii vor aplica ,,metode de distrugere”.
Hotărârea de a lupta ,,până la ultimul cartuş » este comunicată şi comandamentului Armatei 3: ,,Suntem în situaţie disperată! Acesta este ultimul cuvânt! Spuneţi-ne cuvântul Dumneavoastră! Am hotărât să luptăm!”.
În acest timp, la est de valea Ţariţa, inamicul presează puternic Divizia 22 blindată germană, în timp ce la vest de vale Divizia 9 infanterie este atacată de puternice forţe blindate sovietice, care o obligă să se retragă spre vest şi să intre în subordinea Corpului 1 armată (o parte din forţe sunt încercuite la 11 km est Gorbatovski). Pierderile sunt foarte mari. Regimentul 18 artilerie îşi distruge tunurile pentru a nu fi capturate de inamic.
Retragerea Diviziei 9 obligă şi Divizia 11 infanterie să-şi replieze trupele de la flancul drept pe înălţimile situate la vest de valea Kriuşa. Divizia 7 cavalerie primeşte ordin să organizeze apărarea Cirului între sectorul sud-est Riabukin şi confluenţa cu valea Țuţkan. Cu puţinele forţe, unităţile au luptat eroic la Kutelnikov şi Cernişevskaia, unde a căzut comandantul Regimentului 11 călăraşi, locotenent-colonelul Ioan Cratero.
Divizia 1 cavalerie română, subordonată Corpului 11 armată german, la flancul drept al Armatei 6 germane, luptă împreună cu unităţi din Divizia 376 infanterie germană la Orehovski, apoi la Seredni. Pentru a evita încercuirea de către blindatele sovietice primeşte ordin să se regrupeze în zona satului Radinov, după ce şi-a distrus tunurile (atelajele au fost predate Diviziei 376 infanterie germane).
,,Retragerea – menţionează un document de epocă – s-a executat în condiţii foarte grele (ger, lipsă de hrană, lipsă de adăposturi). Răniţii au fost evacuaţi pe jos sau cu trăsurile unităţilor în condiţii penibile. Mijloacele auto rămase fără benzină – nu se putea obţine niciun strop de benzină – au fost incendiate (la fel au procedat germanii cu multe autovehicule de ale lor)”.
Pe frontul din STEPA CALMUCĂ, ca urmare a străpungerii frontului Armatei 4 blindate germane, marile unităţi române aflate la sud de Setî (pe un front de 270 km în linie dreaptă), inclusiv Divizia 16 moto germană, trec în subordinea directă a comandamentului Armatei 4 române, care devine operativ, acţionând în subordinea Armatei 4 blindate germane, care îi ordonă să păstreze poziţiile ,,până la ultimul om”.
La întrebarea generalului Constantin Constantinescu-Claps dacă armata putea avea ,,iniţiative în favoarea trupelor române, grav periclitate”, generalul Ilie Şteflea a răspuns: ,,Marele Cartier General nu comandă. În situaţii critice nu poate lua hotărâri decât cine cunoaşte bine situaţia. Deci puteţi face acte de iniţiativă, luându-vă toată răspunderea”.
La sud-vest de Stalingrad, Divizia 20 infanterie şi unităţile germane vecine, angajează rezervele în
prima linie, contraatacă şi stabilizează frontul la est de Gavrilovka.
Pe frontul Corpului 6 armată, sovieticii continuă să atace cu numeroase blindate, care depăşesc aproape pe tot frontul dispozitivul de apărare al trupelor române şi ocupă gara şi localitatea Abganerevo.
La Divizia 2 infanterie, care se apăra în zona Tinguta, inamicul atacă prin spatele dispozitivului de luptă şi o obligă să se retragă spre Abganerevo.
Divizia 18 infanterie nu mai poate opune nicio rezistenţă.
Sub presiunea inamicului, unităţile Diviziei 1 infanterie se retrag spre Goncearovski, unde au organizat (până la orele 13.00), împreună cu batalioanele de marş, o nouă linie de rezistență pe care aveau s-o piardă în cursul luptelor care au urmat.
Unele comandamente nu mai au nici o legătură cu trupele din subordine.
În ansamblu, capacitatea de luptă a Corpului 6 armată se reduce simţitor.
Sub presiunea puternică a forţelor sovietice, generalul Constantin Constantinescu-Claps ordonă, în seara zilei, ruperea luptei (sub protecţia trupelor aflate pe aliniamentul Goncearovski, Vasilievka) şi retragerea la sud de Aksai, reuşind să oprească pe aliniamentul Cernikovski, Darganov (până la la 28 noiembrie, cu sprijinul Detaşamentului german ,,Panvitz”) înaintarea forţelor sovietice la est de Kotelnikovo.
La Corpul 7 armată, trupele sovietice atacă Divizia 4 infanterie, la Tundutovo, şi Divizia 5 cavalerie, la vest de Şarnut.
Divizia 8 cavalerie este deplasată (în noaptea spre 22 noiembrie) la Korobkin şi Krasni Gheroi, cu misiunea de a realiza legătura cu Corpul 6 armată în zona Aksai. Pentru a face faţă situaţiei, comandantul marii unităţi a constituit, la Krasni Gheroi, un centru de rezistenţă, cu elementele hipo, grupând, la Korobkin, elementele auto, fiind în măsură să intervină rapid pe direcţiile ameninţate.
Prof. Univ. Dr. Col.(r) Alesandru Duțu
